Ioana Ginghină, confesiuni complete despre a treia nuntă

Ioana Ginghină, confesiuni complete despre a treia nuntă

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Ioana Ghinghină și Alexandru Papadopol au fost protagoniștii unuia dintre cele mai răsunătoare divorțuri petrecute în România în ultimii ani. Cei doi și-au spus adio în anul 2019, după 12 ani de mariaj, și au decis să meargă pe drumuri diferite fără să mai privească înapoi.

Cu toate că separarea de tatăl copilului său i-a lăsat urme adânci în suflet, actrița a reușit să treacă peste divorțul dureros, iar acum privește încrezătoare către viitor. La cei 43 de ani, Ioana este pregătită să îmbrace pentru a treia oară rochia de mireasă și să îi jure credință în fața lui Dumnezeu iubitului său, Cristi Pitulice, un cunoscut influencer în domeniul turismului. Vedeta mărturisește că viața ei s-a schimbat foarte mult în ultimii doi ani, este fericită și iubită și are doar cuvinte de laudă la adresa partenerului său.

ioana ginghina, alaturi de cristi pitulice, la premiera unui film

Sursa foto: Instagram

Cei doi s-au întâlnit prima oară în primăvara lui 2019, în cadrul unui eveniment, iar din anul 2020 locuiesc împreună, trăiesc precum o familie adevărată, iar fetița vedetei, Ruxandra, în vârstă de 12 ani, este topită după viitorul soț al mamei sale.

"E prima nuntă la care nu mă gândesc la formă, ci la fond. O să fie o nuntă cu câțiva prieteni în jurul nostru, cu familia și cam atât. Poate prin septembrie o să facem nunta... Dar deocamdată ne facem planuri de vacanță. Mergem în Spania, apoi în Grecia. Nici nu mă gândesc la nuntă efectiv. Noi am făcut deja niște investiții importante împreună, am cumpărat pământul din jurul casei în care locuiesc.

Mi se pare mai important actul acesta decât cel de căsătorie, pentru că vrem să construim ceva împreună. Asta mi-a plăcut la Cristi, că a fost alături de mine de la început. În primul rând e o altfel de iubire, cea de la 40 de ani, când sunt mult mai matură și apreciez lucrurile pe care le face el pentru mine, că-mi iubește copilul, că mă ajută mult cu Ruxi. Cristi e foarte deschis, o ajută mult cu hobby-urile ei. De când a început școala fizic, eu nu m-am mai trezit dimineața. El o duce. Nu aș fi crezut așa ceva în vecii vecilor", a povestit ea, în cadrul unui interviu acordat Ok!Magazine.

Își doresc amândoi un copil

Cât despre al doilea copil, Ioana mărturisește că își dorește să lase lucrurile să își urmeze cursul firesc și să nu forțeze nimic. Ea a urmat mai multe tratamente pentru a rămâne însărcinată cu Alexandru Papadopol, lucru despre care spune că i-a afectat mult atât viața personală, cât și cea de cuplu.

cristi pitulice, alaturi de ioana ginghina si ruxandra papadopol

Sursa foto: Instagram

Citește și: Ioana Ginghină, declarații șoc în primul interviu după vestea divorțului de Papadopol

"El își dorește copii. Iar eu zic dacă va fi, bine, dacă nu, tot bine. Eu am făcut niște tratamente, în timpul căsniciei cu Alexandru, ca să rămân însărcinată și n-a fost să fie. Doar m-am îngrășat foarte tare. Dacă rămân gravidă, OK, dar nu mai sunt dispusă să fac tratamente pentru asta, fiindcă nu mi-au făcut bine nici fizic, nici în relație. N-a fost ceea ce trebuie și nu mai vreau să forțez lucrurile", a mai spus vedeta.

ioana ginghina priveste drept in fata si sta sprijita cu o mana de o grinda

Sursa foto: Instagram

Actrița nu crede în relațiile pasagere și apreciază foarte mult în ideea de mariaj. A ajuns la Altar cu toți partenerii săi din trecut și mărturisește că nu se teme să încerce, ori de cât ori se ivește ocazia. 

"Eu am o chestie, că poate de-aia m-am și măritat de atâtea ori și o să mă tot mărit dacă nu merge treaba cu Cristi: nu pot să am iubți și atât. Nu-i oblig eu să mă ceară de soție, îți dai seama. Și cu Alexandru a fost totul rapid. Ne-am cuplat și, într-o săptămână sau două, eram căsătoriți. Cumva atrag chestia asta, pe mine toată lumea mă ia de nevastă! Nu sunt doar de distracție, sunt de luat de nevastă. Relațiile pe care le-am avut le știe lumea", a dezvăluit Ioana Ginghină. 

Surse articol: Ok!Magazine / Stirileprotv / Spynews

Sursa foto principală: Instagram

Surse foto: Instagram

Articolul urmator
Gina Pistol, confesiuni intime neașteptate despre începuturile relației cu Smiley
Gina Pistol, confesiuni intime neașteptate despre începuturile relației cu Smiley
Ce fel de nunta ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce fel de nunta ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.