Iulia Sabbagh, scrisoare deschisă către fiul ei diagnosticat cu autism. "Când nu ai zâmbit pe comandă, au spus că „nu colaborezi”. Și încet, încet, te-au abandonat"

Iulia Sabbagh, în vârstă de 31 de ani, și Christian Sabbagh, în vârstă de 53 de ani, sunt doi părinți care luptă pentru a-și face fiul să se simtă integrat într-o lume în care copiii cu nevoi speciale nu sunt tratați cu egalitate. De când Geo, băiețelul lor de șase ani, a fost diagnosticat cu autism, toată familia luptă cot la cot pentru a-i fi alături în lupta cu prejudecățile.
Soția lui Christian Sabbagh a postat recent un mesaj emoționant în online, o scrisoare adresată fiului ei, prin intermediul căreia le transmite altor părinți învățăturile sale din postura de mamă. Află ce a povestit despre greutățile întâmpinate la terapiile pe care l-a dus pe copilul ei și al jurnalistului Christian Sabbagh în ultimii ani!
„Încet, încet, te-au abandonat. Exact cei care promiteau că vor lupta alături de tine”
Mesajul Iuliei Sabbagh a atras zeci de mii de reacții pe Facebook, acolo unde urmăritorii ei au remarcat sinceritatea și curajul său în lupta pentru acceptare.
În postarea cu pricina, femeia povestește cum și-a dus băiatul dintr-un centru terapeutic în altul și cum a văzut că acesta era respins tocmai de oamenii pregătiți pentru a-l ajuta să se simtă acceptat.

Fără ocolișuri, femeia a denunțat standardele rigide din instituțiile menite să ajute copiii cu probleme. Se pare că în multe dintre aceste centre, copiii sunt izgoniți dacă nu dau semnale că și-au însușit lecțiile predate de specialiști. Este o realitate dură pe care nu mulți au avut curajul să o spună înainte.
„Te-am căutat peste tot. În centre, în planuri, în fișe, în oameni care mi-au spus că știu ce e mai bine pentru tine. Am alergat disperată după ajutor, după soluții, după speranțe împachetate frumos în terapii standard și promisiuni goale. Mi s-a spus că „așa trebuie”. Că altfel nu te vei „dezvolta”. Că o oră pierdută e un viitor compromis. Și am crezut. Pentru că te iubesc și aș fi făcut orice să îți fie bine.
Dar în toată această goană… te-am pierdut puțin. Nu pe tine ca ființă ci legătura noastră. Te-am dus dintr-un loc în altul, dintr-un program în altul, așteptând ca cineva să te „facă bine”. Să te schimbe. Să te aducă mai aproape de „normal”. Și tot ce ai primit în schimb a fost respingere.
Când nu ai fost liniștit, au spus că ești prea agitat. Când nu te-ai supus cerințelor lor, au spus că ești prea agresiv. Când nu ai zâmbit pe comandă, au spus că „nu colaborezi”. Și încet, încet, te-au abandonat. Exact cei care promiteau că vor lupta alături de tine au plecat. Pentru că nu te-au putut controla. Pentru că tu nu erai o poveste frumoasă de pus pe site. Pentru că tu erai real și sincer.”, a scris Iulia Sabbagh despre fiul ei și al lui Christian Sabbagh.
„Atunci am înțeles că nu tu aveai nevoie să fii „salvat””
Cugetările femeii despre experiențele dureroase nu s-a oprit aici. Aceasta a povestit și cum și-a schimbat atitudinea față de fiul ei după ce a realizat că nimeni nu îl poate ajuta mai mult decât ea, cu iubirea și grija pe care numai mama i le poate purta unui copil.
„Dar atunci, Geo, m-am trezit.Te-am luat înapoi în brațe de unde nu trebuia să te las niciodată. Și în acele clipe, fără fișe, fără metode, fără „progres evaluabil”, te-am descoperit, cu adevărat!
În ziua în care ai venit la mine cu puzzle-ul, nu pentru joc, ci pentru o îmbrățișare. În momentul în care ai ridicat ochii spre mine și mi-ai spus: „Ajută-mă, mami.” Atunci am înțeles că nu tu aveai nevoie să fii „salvat”. Ci eu aveam nevoie să învăț să TE VĂD. Să te ascult. Să te urmez. Să renunț la zgomotul din afară și să rămân cu tine, în liniștea noastră.
Pentru toți părinții care citesc asta și aleargă, disperați, dintr-un centru în altul: vă înțeleg. Vă țin în brațe cu gândul. Știu ce înseamnă să vrei să faci „tot ce trebuie”. Dar vă rog… opriți-vă o clipă. Uitați-vă în ochii copilului vostru. Luați-l în brațe. Stați cu el. Jucați-vă. Ascultați-l, chiar și când nu vorbește. Pentru că terapia nu e acolo unde scrie pe ușă „terapie”, ci acolo unde copilul se simte în siguranță, acceptat necondiționat!!!
Geo, tu m-ai învățat tot. M-ai învățat că iubirea nu se măsoară în ședințe. Că progresul real e în zâmbet, în apropiere, în încredere. M-ai învățat că TU ești bine așa cum ești. Iar eu, mama ta, sunt cea care a fost nevoită să se vindece de așteptări, de frică, de presiune. Te iubesc! Cu tot ce ești. Așa cum ești.”, a mai scris ea pe Facebook.
Scrisoarea Iuliei Sabbagh este un apel către toți părinții care se zbat în necunoscut. Aceasta i-a sfătuit pe toți să se oprească o clipă și să vadă de ce au copiii lor nevoie cu adevărat.
Partenera jurnalistului își asumă rolul greu de mamă a unui copil cu tulburări din spectrul autist și a recunoscut în repetate rânduri că lupta cu un diagnostic greu vine adesea în paralel cu presiuni sociale.
În total, Christian Sabbagh și Iulia Sabbagh au doi copii împreună: pe Geo (6 ani) și pe Anais (8 ani), care este pasionată de muzică.
Important de precizat este că prezentatorul de știri mai are un fiu, în vârstă de 25 de ani, conceput în timpul primei sale căsnicii.
O fetiță cu autism întrerupe o nuntă, după ce confundă mireasa cu Cenușăreasa. Ce se întâmplă după



Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Facebook, Daynews24, Libertatea
Tags: Christian Sabbagh, Vedete Romania