Mirabela Dauer, audiată la DNA, după ce ar fi primit, în mod ilegal, un loc de veci de la generalul Cătălin Zisu: „O umilință care nu mi se cuvine”

Mirabela Dauer a ajuns la DNA! Îndrăgita artistă a fost audiată de procurori după ce ar fi primit un loc de veci de la generalul Cătălin Zisu, cercetat în prezent pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată.
Cântăreața s-a declarat „șocată” și „mâhnită” după ce a fost chemată la audieri. Află ce spune despre situația în care a ajuns, fără voia ei!
„Simt o durere surdă și o umilință care nu mi se cuvin”
Mirabela Dauer, în vârstă de 77 de ani, trece prin momente delicate, după ce a ajuns să fie audiată pentru că a acceptat un loc de veci în Cimitirul Ghencea, primit de la generalul Cătălin Zisu. Bărbatul este acum urmărit penal pentru mai multe infracțiuni, iar concesionarea de locuri de înhumare către persoane care nu îndeplineau condițiile legale este una dintre ele.
Vedeta s-a arătat revoltată în mediul online, după ce a primit o citație de la DNA, prin care era înștiințată că trebuie să se prezinte la audieri.
„Mi-am dorit un loc de veci… Nu ca să-mi aparțină mie, mi l-am dorit pentru ca cei ce m-au iubit să aibă unde să-mi lase o floare, să-mi aprindă o lumânare. O dorință tăcută de liniște pentru ce va fi după plecarea spre lumea mai bună.
Prin mărinimia generalului Zisu, am primit o concesiune plătită, nu cerșită. Am crezut că, odată cu ea, va veni și pacea. Dar în loc de recunoștință, am primit o citație. Pentru prima dată în viața mea, m-am văzut chemată la DNA.
Nu pentru o vină, ci pentru o presupunere. Nu pentru o faptă, ci pentru o neînțelegere. Și tot ce simt e o durere surdă și o umilință care nu mi se cuvin.”, a scris Mirabela Dauer pe Facebook.
„Sunt mâhnită și indignată”
Mesajul artistei a fost mult mai lung. Și-a exprimat indignarea cu privire la cele întâmplate, spunându-le urmăritorilor săi ce stări o încearcă în această perioadă. Iată ce a mai scris în postarea de pe rețelele sociale:
„Sunt mâhnită și indignată și aleg astăzi să mă adresez vouă, cei care m-ați susținut întotdeauna cu dragoste și respect. Am aflat cu stupoare că un gest simplu, profund omenesc, venit din partea unei persoane care a iubit artiștii toată viața și care s-a dedicat sprijinirii lor, a fost transformat într-un motiv de suspiciune.
Faptul că mi-a fost oferit, cu toată inima, un loc de veci, UN LOC DE VECI, dragii mei – un simbol al grijii și al prețuirii față de artist, nu un favor, nu un câștig – a fost suficient pentru a fi chemată la DNA.
Este revoltător! Este dureros să trăiești într-o lume în care omenia, recunoștința și respectul față de artă devin subiecte de anchetă. Nu am cerut nimic, nu am luat nimic cu forța – mi s-a oferit, cu drag, un loc liniștit pentru atunci când nu voi mai fi. Atât. Nimic mai mult.
Mă doare că trebuie să îmi apăr demnitatea pentru un gest care ar trebui să fie înțeles prin prisma valorilor umane, nu a suspiciunilor birocratice. Artiștii acestei țări merită recunoștință, nu umilință. Merită sprijin, nu anchete.”
Generalul Cătălin Zisu ar fi oferit locuri de înhumare fără să respecte dispozițiile legale
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, generalul Cătălin Zisu, fostul comandant al Comandamentul Logistic Întrunit din cadrul MApN, ar fi acordat locuri de veci, pe 49 de ani, către persoane care nu îndeplineau condițiile legale, printre care s-ar număra rude sau persoane apropiate lui. Este acum anchetat pentru că a oferit locuri de înhumare fără să respecte dispozițiile legale și se pare că ar fi făcut acest lucru și când i-a dat Mirabelei Dauer un loc în Cimitirul Ghencea.
Mirabela Dauer nu are copii care să o înconjoare la bătrânețe, fiindcă unicul ei fiu a rupt orice legătură cu ea. Tocmai de aceea, s-a simțit apreciată când a primit un loc de veci, fiindcă a scăpat de o grijă ce îi apasă pe mulți români trecuți de vârsta a doua.
Ultimii ani nu au fost tocmai ușori pentru artistă, mai ales că a fost nevoită să lupte singură și cu problemele de sănătate. Boala Mirabelei Dauer a fost ținută însă sub control de medicul ei, care i-a fost alături în cele mai grele momente. După ce a fost diagnosticată cu cancer renal, a realizat că foarte mulți prieteni s-au retras din viața ei. Din fericire, a putut să treacă singură peste această grea încercare, așa cum a înfruntat, de fiecare dată, orice problemă i-a apărut în cale.
Mirabela Dauer a avut o viață chinuită în tinerețe, marcată de bătăi și scadaluri în căsnicie



Surse foto: Facebook, Facebook
Surse articol: Hotnews, Libertatea, Wowbiz