Nici ei nu ii vine sa creada cum putea sa se imbrace in trecut!
Acum este designer vestimentar si este considerata un etalon de stil pentru milioane de femei din intreaga lume, insa lucrurile nu au stat intotdeauna asa pentru Victoria Beckham. Dovada stau cateva imagini din trecut pe care vedeta le-a publicat recent pe contul sau de Facebook.
Sotia lui David Beckham si-a uimit prietenii virtuali cu o fotografie mai veche in care apare imbracata intr-o fusta extrem de scurta, cu imprimeu tartan, si un top negru mulat, care ii pune in valoare bustul siliconat.
"Wow, chiar purtam fuste atat de scurte??", a scris vedeta in descrierea imaginii. Cum era de asteptat, fanii nu au apreciat tinuta Victoriei.
"Sani mari, fusta scurta. Bine ca au trecut vremurile acelea", "Care fusta? Mai degraba este o curea", "Chiar purtai asemenea pantofi?", au fost cateva reactii.
Motivul pentru care Victoria Beckham publica imagini cu tinutele sale mai vechi pe Facebook este ca acestea urmeaza sa fie scoase la licitatie la sfarsitul acestei luni. Peste 600 de piese vestimentare din garderoba sa urmeaza sa fie puse spre vanzare pe site-ul www.theoutnet.com in scop caritabil.
Fosta membra Spice Girls isi doreste sa doneze banii pentru mothers2mothers, o asociatie caritabila care educa, angajeaza si ajuta mamele bolnave de HIV sau SIDA sa fie independente si sa aiba grija de copiii lor.
Aceasta nu este prima data cand Victoria Beckham isi vinde hainele in scop caritabil. In noiembrie 2013, vedeta a scos la vanzare atat haine din garderoba ei, cat si a sotului ei, pentru a strange fonduri pentru supravietuitorii taifunului din Filipine.
Sursa foto: Facebook