Nicoleta Luciu a ajuns la capătul răbdării! Ce le-a transmis celor care inventează povești despre ea și soțul ei

Nicoleta Luciu a ajuns la capătul răbdării! Ce le-a transmis celor care inventează povești despre ea și soțul ei
Ramona Jurubita
Marţi, 27.10.2026

Nicoleta Luciu și soțul ei, Zsolt Csergo, au ajuns de nenumărate ori în atenția publică după ce în presă au apărut zvonuri despre așa-zisa lor separare. De fiecare dată, cei doi au negat cu vehemență speculațiile, însă în ultima perioadă au refuzat să mai vorbească despre viața lor personală.

Recent, Nicoleta Luciu, în vârstă de 46 de ani, a răbufnit pe internet, după ce a văzut că internauții nu se opresc din a face presupuneri despre mariajul ei. Află ce mesaj tranșant a transmis vedeta pentru toți cei care presupun că ea și tatăl copiilor ei nu mai sunt căsătoriți pentru că nu mai poartă verighetele sau pentru că nu se mai afișează împreună!

Nicoleta Luciu, adevărul crud despre prețul unei siluete de invidiat: „Eu mai mult am murit de foame decât am mâncat”

Nicoleta Luciu și soțul ei, Zsolt Csergo, îmbrăcați asortat, în negru, în timp ce se țineau de mână, iar ea ținea în cealaltă mână un trandafir roșu
Nicoleta Luciu și soțul ei, Zsolt Csergo

Nicoleta Luciu a răbufnit în mediul online. Ce mesaj le-a transmis celor care inventează povești despre ea

În ultima vreme, Nicoleta Luciu a devenit tot mai activă pe rețelele sociale. După mulți ani în care și-a dedicat aproape întregul timp familiei și a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor, vedeta a revenit în atenția admiratorilor prin videoclipuri, transmisiuni live și proiecte online.

Odată cu această revenire, însă, au reapărut și speculațiile despre viața sa sentimentală. Internauții au început să analizeze mesajele postate de fostul fotomodel, încercând să găsească indicii despre o eventuală criză în căsnicie.

Situația pare să o fi deranjat pe Nicoleta Luciu, care a ales să reacționeze public. Aceasta a postat în online un videoclip însoțit de un mesaj tranșant, în care vorbește despre diferența dintre viața sa reală și poveștile inventate de alte persoane. Nu este prima dată când căsnicia ei cu Zsolt Csergo ajunge subiect de discuție, însă de această dată vedeta a folosit cuvinte dure pentru a-și exprima nemulțumirea.

„Eu am trei vieți: una privată, una publică și una inventată de toate zdrențele frustrate.”, a transmis Nicoleta Luciu pe Instagram, Facebook și TikTok.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Nicoleta Luciu Official (@nicoletaluciuofficial)

Declarația a atras atenția prin limbajul neobișnuit de dur. Deși nu a nominalizat persoanele cărora li se adresează, mesajul sugerează că vedeta este deranjată de faptul că anumite întâmplări din viața sa sunt interpretate și transformate în povești fără ca ea să fi oferit explicații în acest sens.

De unde au pornit zvonurile despre divorțul Nicoletei Luciu de Zsolt Csergo

Discuțiile despre o posibilă despărțire nu au apărut întâmplător. În ultimele săptămâni, vedeta a publicat mai multe videoclipuri cu mesaje despre relații, dezamăgiri și comportamentul partenerilor, iar o parte dintre urmăritori au presupus că acestea ar avea legătură cu propria căsnicie.

Pe 13 octombrie 2026, Nicoleta Luciu a distribuit o postare în care vorbea despre diferența dintre femeile fericite și cele care devin puternice în urma experiențelor dificile.

„Unii bărbați au femei fericite lângă ei, alții puternice...”, a fost mesajul care a atras atenția publicului.

Formularea i-a determinat pe unii internauți să se întrebe dacă actrița trece printr-o perioadă dificilă în relația cu soțul său.

Nicoleta Luciu a negat în trecut zvonurile despre divorț

Nu este prima dată când Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo ajung în centrul unor speculații despre despărțire. De-a lungul celor 14 ani de căsnicie, în presă au apărut de mai multe ori informații potrivit cărora cei doi ar avea probleme în relație.

Într-o declarație acordată pentru Știrile Antena Stars, aceasta a explicat că s-a obișnuit să citească tot felul de informații despre presupuse despărțiri, deși acestea nu reflectă realitatea.

„Dacă e să ne luăm după presă, am divorțat de cel puțin 20 de ori. Nu trecem printr-un niciun episod mai puțin plăcut. Trecem printr-un episod frumos pentru mine, pentru că e o etapă a vieții mele pe care am început-o de curând.”, a declarat Nicoleta Luciu, la Știrile Antena Stars.

Nicoleta Luciu nu vrea să îmbătrânească. Și-a făcut operații estetice de-a lungul timpului ca să arate mereu ca la 20. I-a reușit?

„Verighetele le punem la evenimente foarte importante”

Un alt detaliu care a provocat de-a lungul timpului comentarii despre relația vedetei cu soțul său a fost absența verighetei din anumite fotografii sau apariții publice.

Unii internauți au considerat că faptul că Nicoleta nu poartă permanent inelul ar putea reprezenta un semn al unor neînțelegeri în familie. Actrița a explicat însă că există un motiv practic pentru această alegere.

„În general, verighetele le punem la evenimente foarte importante, Revelioane, nunți, botezuri, pentru că în viața de zi cu zi nu port bijuterii. Eu gătesc în fiecare zi, ar trebui să scot bijuteriile de pe mână. Eu cred că o relație nu stă în purtarea unui inel, cred că relația în sine merge frumos în momentul în care există comunicare.”, a declarat ea în urmă cu ceva timp.

Important de precizat este că Zsolt și Nicoleta Luciu au patru copii împreună. Primul lor născut este Zsolt junior, iar apoi în familia lor au apărut și tripleții Kim, Karoly și Kevin.

Când a devenit cunoscută, Nicoleta Luciu era foarte tânără și până în prezent a avut ocazia să trăiască diverse experiențe în lumina reflectoarelor. Deși mulți au crezut că vedeta nu mai bagă în seamă răutățile internauților, aceasta a dovedit prin postarea recentă că este activă în online și citește inclusiv comentariile negative, pe care nu le lasă nerăsplătite cu o replică pe măsură.

Surse foto: Facebook, Facebook

Surse articol: Spynews, Radioimpuls, Libertatea

Tags: Nicoleta Luciu, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Răspunde la câteva întrebări simple și află care e prima impresie pe care le-o lași celor din jur
Răspunde la câteva întrebări simple și află care e prima impresie pe care le-o lași celor din jur

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe