„Regina atletismului", povestea inspirațională a Iolandei Balaș. O campioană care a ridicat țara noastră pe cele mai înalte culmi

Miercuri, 29.05.2024

Iolanda Balaș Soter, multiplă campioană mondială și olimpică la atletism, a pus România pe harta mapamondului grație reușitelor în sport, medaliilor și performanței demne de Cartea Recordurilor. Și-a dedicat viața sportului și a rămas în istoria atletismului internațional.

În anul 2016, sportul românesc a mai pierdut un simbol. Marea campioană olimpică de atletism Iolanda Balaș Soter a încetat din viață la vârsta de 79 de ani, dar a lăsat în urma ei numeroase medalii și reușite, fiind o sportivă care a trăit la înălțime fără să privească însă niciodată lumea de sus.

Cu 150 de victorii în 11 ani de activitate, bifate între 1956 și 1967, performanța ei a fost înscrisă în Cartea Recordurilor. Deține 14 recorduri mondiale, de sărituri de la 1,75 m la 1,91 m, din care 12 consecutive, 2 titluri europene și 2 olimpice. Iolanda Balaș a fost și va rămâne un nume uriaș în sportul internațional. Multipla campioană mondială și olimpică mai are în palmares două medalii de aur la Campionatele europene de la Stockholm 1958 și Belgrad 1962, dar și o medalie de argint la Berna, în 1954.

De asemenea, a fost președinta Federației Române de Atletism între anii 1988 și 2005, participând activ la amenajarea mai multor piste de atletism și la construirea actualului sediu al federației. Descrisă ca fiind: „prima femeie din ţară care a cucerit medalia olimpică de aur, singura atletă din România care a avut la activ două titluri în competiţia guvernată de cele cinci cercuri îngemănate", conform site-ului Federaţiei Române de Atletism, Iolanda Balaș Soter va rămâne în istorie.

„M-a acuzat că am vândut medalia”

La Jocurile Olimpice din 1956, Iolanda Balaș Soter a fost învinsă de Mildred McDaniel din Statele Unite ale Americii, care a sărit 1,76 metri. Ulterior, campioana noastră a încheiat abia pe locul 5 finala de la Melbourne, iar celelalte atlete, având o performanță identică, au fost mai bine clasate. La revenirea în țară, Iolanda Balaș Soter a fost acuzată că și-a vândut medalia americancei, fapt care a determinat-o aproape să renunțe la carieră.

„A fost prima mea Olimpiadă. Fără antrenor, fără nici un sfat și după o lună la capătul lumii. Am suportat cea mai dureroasă înfrângere din viață. Era cât pe ce să renunț, locul cinci era de-a dreptul un dezastru! Nu numai că am pierdut medalia, dar americanca Mildred McDaniel a îmbunătățit recordul lumii, sărind cu un centimetru mai mult decât mine.

Un conducător al delegației, securist, firește, m-a acuzat că am vândut medalia, considerându-mă trădătoare de țară! Mai mult, în Satul Olimpic era un panou cu pozele noastre. S-a dus și a rupt fotografia mea”, a rememorat Iolanda Balaș, făcând declarații pentru Federația Română de Atletism.

iolanda balas la o competitie sarituri in timp ce sare peste obstacol

Ioan Soter, antrenorul și soțul campioanei, a ajutat-o să revină la forma inițială din punct de vedere fizic și psihic după înfrângere. Totul s-a schimbat pentru că a urmat o perioadă de succese inegalabile.

„După Melbourne, timp de patru ani, am desenat în caietul de antrenament cercurile olimpice sub care scriam: Revanșa! Devenise deja un fel de instinct. La vederea acelor însemne, mi se ridica sângele în cap! Puteam să suport orice privațiune, orice efort. Nimic nu era imposibil!”, a povestit sportiva.

„Ori merge și Soter cu mine, ori… rămân acasă”

Din 1957, Iolanda Balaș Soter nu a mai pierdut niciun concurs, ocupând de fiecare dată locul 1 în nu mai puțin de 156 de concursuri consecutive, din 1957 până în 1966. Din păcate, atletei nu i-a fost permisă prezența la Jocurile Olimpice de la Roma însoțită de antrenor din cauza regimului comunist. Pusă în fața acestei perspective, a amenințat că dacă nu poate să meargă alături de Ioan Soter, nu se va prezenta deloc. A fost nevoie de intervenția lui Gheorghe Gheorghiu Dej pentru a rezolva această problemă.

„Chiar a doua zi, m-am dus la federație și le-am spus răspicat: «Dacă nu merge Söter, nu merg nici eu!» Nu vă puteți imagina ce a urmat! La început, am fost luată cu binișorul. Voiau să mă îmbuneze. Dar, la refuzul meu categoric: «Ori merge și Söter cu mine, ori… rămân acasă!» au explodat. Și a urmat scandalul!

Rămânând fermă pe poziție (o țineam, întruna, «fără Söter nu plec»), am fost brutalizată (verbal), ca până la urmă să mi se spună că sunt trădătoare de țară și alte epitete de acest gen. Ne-am certat și am plecat trântind ușa… nu înainte de a-i spune celui mai arțăgos dintre «ștabi», care mă tot amenințase că «îmi va studia dosarul»: Ai să sari în locul meu, tovărășele!...”, relata însăși campioana în cartea intitulată „Atena-Atlanta 1896-1996”, pe care a publicat-o sub propria semnătură la Editura Albatros.

La Jocurile Olimpice de la Roma, Iolanda Balaș Soter a luat aurul. Atleta descria medalia ca fiind „cea mai dragă sufletului meu. Atmosfera latină din stadion se asemăna cu cea de acasă. A fost o victorie extraordinară”. Așa și-o amintea sportiva care și-a spulberat concurența sărind 1,85 m, cu 14 cm mai mult decât următoarea clasată. La Tokyo, 4 ani mai târziu, Iolanda Balaș Soter a câștigat un nou aur olimpic pentru o săritură de 1,90 m.

„Pentru mine cel mai puternic stimulent era ștacheta”

Atleta își amintea, după ce s-a retras din activitatea competițională, că din 1956 și până în 1967 nu a pierdut niciodată datorită faptului că singurul stimulent era ștacheta pe care dorea să o vadă cât mai sus. Retragerea a fost cauzată de o problemă la tendonul lui Ahile, iar cel mai mare regret în carieră al sportivei a fost faptul că nu a prins pista sintetică de poliuretan sau tartan, care, în opinia ei, i-ar fi dat posibilitatea să adauge cel puțin 10 cm la înălțimea săriturii. Totodată, îi părea rău că nu a încercat stilul Floop.

„Dacă îmi pare rău de ceva, este că nu am prins pista sintetică de poliuretan sau tartan, care consider că mi-ar fi dat posibilitatea să adaug cel puțin zece centimetri. Dar și că nu am încercat stilul Floop. Poate că m-am născut cu vreo zece ani mai devreme” , spunea.

A fost unul dintre acei oameni rari care și-au dedicat întreaga viața sportului. Inclusiv în ultimul an de viață, când sănătatea îi era vizibil deteriorată, gândurile i se îndreptau tot către atletism.

„Dacă mă uit în buletin, nu-mi prea vine să cred. Totul a curs atât de repede. Acum mă cam chinuieşte un diabet, ca să nu vă mai zic despre tendonul meu parţial rupt de la piciorul de bătaie, dar de vreo două luni m-am ales şi cu o răceală zdravănă în sala de atletism şi am făcut o pneumonie dublă! Şi două luni n-am putut ieşi din casă, am stat numai cu antibiotice lângă mine. Asta-i vârsta, nu avem ce face”, declara acum mulți an marea campioană pentru revista Sport, citată de Mediafax.

Iolanda Balaș Soter a decedat pe data de 11 martie 2016 la vârsta de 79 de ani la spitalul Elias din București, în urma unor complicații gastrice. Numele atletei este dus mai departe de fiul ei, Doru Soter care în anul 2017 a fost ales Președinte al Fundației Atletismul Românesc. Performanțele extraordinare ale mamei sale l-au determinat pe fiul său să îi calce pe urme în acest domeniu.

În lupta solitară cu ștacheta, sportiva, care a făcut performanță prin cele 14 recorduri mondiale doborâte și a cărei pasiune a inspirat alți sportivi precum Gabi Szabo și Constantina Diță Tomescu, și-a pus amprenta asupra sportului românesc cu o ascensiune năucitoare. De la 1,28 m la 12 ani, izbutiți în curtea casei părintești, până la recordurile mondiale stabilite, aceasta a fost diferența uluitoare ce a transformat-o într-o legendă a atletismului.

Căsătorită cu antrenorul emerit Ioan Soter, cu care a și început pregătirea în 1953, Iolanda Balaș a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Timișoara și al orașului București, titlul de Maestri Emerit al Sportului și decorația regală Nihil Sine Deo din partea Majestății Sale Regele Mihai I al României. Uimitoare viață, nu?

Vezi si