Shannen Doherty știe că nu mai are mult de trăit. Actrița și-a planificat înmormântarea

Shannen Doherty știe că nu mai are mult de trăit. Actrița și-a planificat înmormântarea

Ramona Jurubita

Bogați și săraci, deopotrivă, în fața bolii suntem cu toții egali. A simțit pe pielea ei și actrița Shannen Doherty, care a interpretat-o pe îndrăgita Brenda din „Beverly Hills”. Aceasta se luptă de ani buni să scape de cancer, dar acum pare că s-a resemnat și chiar a pus la punct detaliile înmormântării sale.

Deși a dat întotdeauna dovadă de curaj și de putere, actrița în vârstă de 52 de ani (împliniți pe 12 aprilie 2023) nu mai are așteptări mari de la viață. Asta nu înseamnă că s-a dat bătută, dar este conștientă că finalul este inevitabil, mai ales după ce boala a avansat și s-a extins.

Prima oară, a primit diagnosticul de cancer la sân în 2015. Atunci, a trecut printr-o mastectomie, a făcut și chimioterapie, iar în 2017, boala a intrat în remisie. Din păcate, în 2020, maladia a revenit cu mai multă agresivitate. Acum, cancerul de care suferă este în stadiu terminal și s-a extins și la nivelul sistemului osos.

De acum, vedeta din Beverly Hills nu se mai gândește la vindecare, ci la eliberarea prin moarte. Știe că doar așa va scăpa de suferință, însă a rămas la fel de optimistă ca întotdeauna.

Pentru că s-a săturat ca povestea ei să fie spusă întotdeauna de alții și să vadă că nu întotdeauna conține doar adevărul, a decis că a venit momentul să vorbească deschis despre tot ce trăiește. A făcut o serie de confesiuni în cadrul podcastului „Let's Be Clear”, unde a abordat subiecte delicate, printre care s-a numărat și „moartea”.

Shannen Doherty pe scaunul mașinii, în lumina soarelui, îmbrăcată în alb și negru

„Puterea este în fiecare lacrimă care îmi cade din ochi”

„Mă plâng și eu, doar că nu o fac în fața oamenilor. Am 100% acele momente în care simt de toate și îmi doresc ceva diferit... Cel mai important lucru este că nu vreau să mor prea curând, pentru că am multe de realizat. Așa că asta mă apasă greu pe creier, gânduri genul: nu am strâns destui bani pentru cancer.”, a mărturisit ea.

Problemele de sănătate o fac să se simtă, de multe ori, îngenuncheată de soartă, dar asta nu înseamnă că va ceda. A recunoscut că are și ea episoade în care se simte vulnerabilă, dar nu vede aceste emoții ca pe un lucru rău.

„Puterea este în fiecare lacrimă care îmi cade din ochi.”, a spus ea.

Iar discuția a mers și mai departe, astfel că vedeta a ajuns să dezvăluie că are testamentul pregătit și detaliile pentru înmormântare puse la punct.

„M-a făcut să încep să mă gândesc la cine va veni la (înmormântarea mea). Și sunt o mulțime de oameni care cred că ar veni, dar pe care nu îi vreau acolo. Pentru că motivele pentru care s-ar prezenta nu sunt neapărat cele mai bune, nu e ca și cum m-ar plăcea cu adevărat.
Au motivele lor și bravo lor.

Dar de fapt nu mă plac cu adevărat suficient de mult încât să apară la înmormântarea mea, dar o vor face pentru că așa este politicos și nu vor să pice prost. Așa că vreau să le iau această presiune de pe umeri. Și vreau ca înmormântarea mea să fie ca o petrecere a dragostei.”, a explicat Shannen Doherty, subliniind cât de mult urăște falsitatea.

A dat de înțeles și că este înconjurată de foarte multe persoane care i-ar fi alături pe ultimul drum doar din complezență.

„Nu vă pot da o listă cu cei pe care nu-i vreau, pentru că ar fi mult prea lungă. Nu mă deranjează ca fanii mei să apară. Ei sunt oamenii care m-au susținut toată viața și întreaga mea carieră. Și îi iubesc.”, a zis ea plină de recunoștință.

Actrița vrea să fie „transformată în copac” după moarte

Shannen Doherty știe clar ce vrea să se aleagă de ea după ce moare. Le-a cerut apropiaților să îi amestece rămășițele cu ale tatălui și cu ale cățelului său.

„E o conversație atât de morbidă, dar atât de amuzantă. Vreau ca rămășițele mele să fie amestecate cu ale câinelui și ale tatălui meu. Nu vreau să fiu îngropată și nici incinerată.”, a explicat ea în cadrul aceluiași podcast.

După cum a declarat, este foarte posibil ca trupul ei să fie „transformat într-un copac”.

„Vreau să găsesc un loc pe care atât eu cât și tatăl meu l-am iubit cu adevărat și care a însemnat mult pentru noi.”, a completat actrița.

Mai nou, există și variante alternative pentru metodele tradiționale de înmormântare. A fost inventat sicriul biodegradabil. Este ca un ou confecționat din materiale biodegradabile, în care se plasează corpul decedatului, într-o poziție fetală. Acesta este introdus în pământul la baza căruia este plantat un copac ales de familia defunctului sau chiar de el înainte să moară.

Viorica de la Clejani a fost diagnosticată cu o boală incurabilă! Ce face și cum se simte acum

Surse foto: FacebookFacebook

Surse articol: LAtimesABCnewsIndependentPeople

Articolul urmator
Povestea de viață a Monicăi Ghiuță, simpatica bunicuță de pe micile ecrane. A avut peste 100 de roluri de-a lungul vieții, fiind o actriță cum rar se mai nasc
Povestea de viață a Monicăi Ghiuță, simpatica bunicuță de pe micile ecrane. A avut peste 100 de roluri de-a lungul vieții, fiind o actriță cum rar se mai nasc
Cine va râde la înmormântarea ta?
Incepe quiz
Cine va râde la înmormântarea ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.7 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.