Starea de sănătate a lui Phil Collins se degradează cu viteză. Artistul abia se mai poate ține pe picioare

Starea de sănătate a lui Phil Collins se degradează cu viteză. Artistul abia se mai poate ține pe picioare

Alida Enache

Starea de sănătate a lui Phil Collins, simbolul unei gerenații, se înrăutățește de la o zi la alta. Cântărețul, care se află în turneul de adio alături de Mike Rutherford și Tony Banks, a avut o expresie extrem de sumbră pe toată durata concertului susținut la Benz Arena din Berlin, luni seară.

În ciuda vârstei pe care o au și a problemelor fostului toboșar, după două despărțiri și un turneu de reuniune, trioul englezesc s-a pus din nou pe drumuri. Aceștia, ajunși cu toții la 71 de ani, țin turneul de adio al trupei Genesis și al lui Phil Collins, ”Ultimul Domino”. El a fost amânat de două ori în trecut din cauza pandemiei.

 Imagine cu Phil Collins în timpul concertului susținut în Berlin, Germania la Mercedes Benz Arena  în data de 7 martie

Turneul de la revedere a început în data de 20 septembrie 2021 cu un spectacol la Utilita Arena în Birmingham. După ce au susținut concerte în mai multe locații din Europa, cele trei legende ale muzicii au fost nevoite să ia o pauză pentru că unul dintre membri fusese confirmat cu coronavirus. Apoi s-a oprit în ziua de 8 octombrie, iar restul concertelor au fot reprogramate pentru martie 2022. Ultima oară când trupa a plecat împreună la drum a fost în 2007, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări de la înființare.

Solistul a mărturisit că „acest turneu în MArea Britanie și SUA îi este suficient”, într-un interviu pentru Mojo, dând de înțeles că nu va mai urma un altul.

La momentul actual, artistul nu se mai poate ține pe picioare și a cântat de pe un scaun pe tot parcursul concertului susținut pe 8 martie la Berlin. De asemenea, el se sprijină într-un baston atunci când pășește. Nici nu mai poate bate la tobe, căci și-a pierdut simțul tactil din degete în urma unei intervenții chirurgicale, iar pe post de toboșar l-a luat pe fiul său Nicholas, în vârstă de 21 de ani.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Phil Collins (@officialphilcollins)

„Mi-ar plăcea (să cânt la tobe), dar știi, abia pot ține bățul în mână.”, a dezvăluit artistul în emisiunea “BBC Breakfast”, atunci când anunța ultimul lui turneu.

Problemele sale de sănătate au început în anul 2009, pe când s-a rănit în partea superioară a coloanei vertebrale. Accidentul a avut loc în timpul unui concert și a provocat numeroase leziuni paralizante, extrem de dureroase.

„Vertebrele mele mi-au zdrobit măduva spinării din cauza poziției în care stăteam atunci când cântam la tobe pe parcursul anilor. Nici măcar nu mai pot ține bețele corect fără să nu am dureri. Obișnuiam să mi le lipesc de mâini”, a mărturisit vedeta cu ceva timp în urmă.

În anul 2015, interpretul „Follow You Follow Me” a suferit un alt accident și a trecut printr-o operație complicată care l-a lăsat cu nervii lezați. Încă de pe atunci se deplasează și se mișcă greu, cu ajutorul bastonului. De asemenea, în autobiografia sa din anul 2016, el a dezvăluit că s-a luptat cu dependența de alcool după pensionare. În anul următor, mai mărturisea că suferă de diabet de tip 2 și că a primit tratament într-o cameră hiperbară după ce s-a ales cu “picior diabetic”.

Citește și: Drama vieții lui Paul Newman: ce povară a purtat în suflet, până la finalul vieții, marele actor

Surse articol: Yahoo, Dailymail, Outsider

Surse foto: Getty, Instagram

Articolul urmator
Ce mai face Laurențiu Cazan astăzi. Artistul a vorbit deschis despre puterile sale speciale de a citi oamenii dintr-o privire
Ce mai face Laurențiu Cazan astăzi. Artistul a vorbit deschis despre puterile sale speciale de a citi oamenii dintr-o privire
Fostul iubit te mai vrea in viata lui? Afla!
Incepe quiz
Fostul iubit te mai vrea in viata lui? Afla!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.