Valentina Pelinel, eforturi uriașe pentru a fi trasă prin inel. Cum se menține în formă la peste 41 de ani, după 3 copii

Valentina Pelinel, eforturi uriașe pentru a fi trasă prin inel. Cum se menține în formă la peste 41 de ani, după 3 copii

Alida Enache

Cine nu și-ar dori să arate ca Valentina Pelinel?! La 42 de ani, după două nașteri, dintre care una cu gemeni, actuala soție a lui Cristi Borcea pare a fi trasă prin inel, mai ceva ca în perioada în care își făcea debutul pe podiumuri. Deși s-a retras de ceva timp din modeling, blondina se prezintă, în continuare, de parcă imediat ar urma să defileze la "Top Model România". Secretul ei? Muncă, muncă și chiar mai multă muncă!

UPDATE 19 octombrie 2023: În sfârșit, fostul model și-a dezvăluit secretul! Se menține în formă pentru că are obiceiuri sănătoase și pentru că arde caloriile prin sport! De fiecare dată când exagerează cu mâncarea are grijă să compenseze prin multă mișcare. Pare aproape imposibil ca o mamă de trei copii să aibă timp de mers la sala de sport, nu? Dar ea reușește nu o dată, ci de mai multe ori pe săptămână!

„Cea mai mare grijă o am când deja am pus un kilogram-două, dar recunosc că sunt și pofticioasă, îmi place să mănânc! Sunt perioade și perioade. Uneori când mă comport ca la carte, uneori când mai scap, așa, dar e uman și e normal, că de asta facem mișcare. Sunt atentă la mâncare dar nu întotdeauna. Îmi fac și poftele dar încerc să mențin un echilibru.”, a spus Valentina Pelinel, potrivit bzi.ro.

Se pare că o singură zi de mișcare într-o săptămână plină cu mese delicioase nu este de ajuns, așa că frumoasa soție a lui Cristi Borcea încearcă, pe cât posibil, să facă sport 5 zile din 7. Iată explicația ei:

„Fac sport 5 zile pe săptămână, câte o oră pe zi, cu pauză în weekend. Mi-am dat seama că la vârsta mea nu se poate fără sport, nu te simți bine, ține de sănătate. Nu aș putea să trăiesc fără sport.”

Din fericire, toți cei trei copii ai săi îi calcă pe urme la acest capitol și au înțeles că trebuie să ducă o viață activă pentru a rămâne sănătoși, puternici și vioi. Fiecare și-a ales câte un sport pe care îl practică mereu cu plăcere.

„Copiii fac sport de mici, după ce i-am născut i-am dus destul de devreme la înot și înoată și astăzi. Milan face și baschet și karate, cu doamna profesoară, și fotbal. Eu îi ajut și îi las să încerce ce le place. Și fetițele merg la înot de două ori pe săptămână.”, a mai spus ea.

Valentina Pelinel alături de cei trei copii ai săi, în prima zi de școală
Valentina Pelinel alături de cei trei copii ai săi

------

Știrea inițială

Într-un interviu acordat pentru Ego.ro, Valentina Pelinel a vorbit despre sacrificiile pe care le face pentru a arăta atât de bine. Fiindcă a trecut prin două nașteri și a pus 30 de kilograme pe ea în perioada maternității, fostul model a înțeles că va avea mult de muncă pentru a obține, la loc, silueta mult dorită.

 Imagine cu Valentina Pelinel într-o rochie roz

Blondina, care avea 52 de kilograme în perioada sa de glorie, nu sare nicio zi peste antrenament, chiar dacă nu are prea mult timp liber, fiind mămică și femeie de afaceri.

„Mă chinui, mă abțin de la mâncare, merg în fiecare zi la sală. Vi se pare corect? Mă mai chinui pentru că îmi place să mănânc. Sunt gurmandă. Vă zic sincer că mai „scap” și eu”, a povestit ea, subliniind faptul că pâinea albă fierbinte este kryptonita ei.

Valentinei Pelinel îi vine foarte greu să renunțe la anumite alimente delicioase care îi aduc aminte de copilărie, așa că, de multe ori, se mai lasă pradă poftelor.

Colaj cu o imagine Valentina Pelinel în emisiune la Kanald și o imagine cu Valentina Pelinel în timp ce stă pe un scaun

„Ai să râzi, dar cel mai greu îmi este să renunț la pâine. La pâine caldă. Îmi aduce aminte de copilărie. Mă abțin cu greu și de la merdenelele alea calde, gogoși, covrigi. Ce mâncam noi când eram mici și plecam de la școală. Poftesc la carbohidrați”, a mai adăugat ea.

În zilele în care "exagerează" cu mâncatul, pentru a compensa, nevasta afaceristului Cristi Borcea face mai mult sport.

Imagine cu Valentina Pelinel în timp ce face sport

Dragii mei, in ultima perioada, sufrageria mea s-a transformat in sala de recuperare. La 5 luni de la operatia la genunchi, sunt recunoscatoare pentru ca ma simt bine, aproape complet refacuta si, desi recuperarea continua, sunt fericita ca tot greul a trecut. Am avut parte de tot suportul sotului si familiei mele si le multumesc din suflet. N-as fi avut aceste rezultate fara o echipa de profesionisti atat de talentati carora le multumesc pentru profesionalism, rabdare si dedicare.

„După ce mănânc mă ia vinovăția și încep să calculez cât înseamnă, câte calorii am mâncat, mă gândesc cât trebuie să lucrez la sală. Dar îmi place. Sincer, acum, nu trebuie să te privezi chiar de tot. Dacă există un echilibru atunci e bine. Și în vacanțe mai pun un kilogram, două, apoi le dai jos. Important este să nu le ții acolo mult timp”, a mai adăugat ea.

Având în vedere că este mamă a trei copii, vedeta ar putea da uitării abonamentul la sala de fitness. Micuții ei, Milan, în vârstă de 5 ani, și gemenele Rania și Indira, în vârstă de 3 ani, sunt foarte energici și au grijă ca mama lor, vrând nevrând, să facă mișcare zi de zi.

Imagine cu Valentina Pelinel, Cristi Borcea și cei trei copii ai lor de Paști

„Copiii sunt la perioada în care nu stau nicio clipă liniștiți și eu încerc să țin pasul cu ei. Noroc că și eu sunt o persoană activă de când mă știu.”

Citește și: Andreea Mantea, un om nou după ce a slăbit 10 kilograme în numai 3 luni! Cum a reușit

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebook, InstagramInstagram

Surse articol: EgoClickRomaniatvBzi

Articolul urmator
Delia nu s-a răzgândit! Susține în continuare că nu-și dorește copii: „Îl cari toată viața ta după tine, nu scapi de el niciodată, decât când mori."
Delia nu s-a răzgândit! Susține în continuare că nu-și dorește copii: „Îl cari toată viața ta după tine, nu scapi de el niciodată, decât când mori."
Cum va arata viata ta peste 5 ani?
Incepe quiz
Cum va arata viata ta peste 5 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.