Ce gest impresionant a făcut Maria Ciobanu în amintirea regretatului Ion Dolănescu

Ce gest impresionant a făcut Maria Ciobanu în amintirea regretatului Ion Dolănescu

Alida Enache

Ciocârlia muzicii românești, Maria Ciobanu (85 ani) ne dovedește, încă o dată, că nu are niciun rost să urăști pe cineva la infinit. De fiecare dată când vine în țară, marea artistă obișnuiește să facă un gest foarte frumos în memoria lui Ion Dolănescu, deși relația dintre ei doi a fost una foarte dificilă. Ea aprinde o lumânare, se roagă și chiar plânge de dorul primului ei soț.

UPDATE 25 IULIE 2022: Este vestea zilei despre Maria Ciobanu, dată chiar de fiul ei, Ionuț Dolănescu. După ce a anunțat în anul 2017 că se retrage din muzică din cauza astmului cu care a fost diagnosticată, cântăreața noastră s-a mutat în SUA, într-o zonă cu o climă care să îi ușureze simptomele bolii. 

Acum, însă, fiul ei a anunțat că artista s-ar întoarce curând în România, mai exact în luna august, unde ar urma să stea câteva săptămâni bune. „Mama e în America, probabil în luna august va veni în țară, să fie prezentă la un eveniment din familie, la o nuntă în Sibiu. Nu mai cântă, dar mulțumim bunului Dumnezeu că la 85 de ani e sănătoasă, e lucidă”.

---

UPDATE 29 iunie: Ionuț Dolănescu, fiul Mariei Ciobanu și al regretatului Ion Dolănescu, a făcut, recent, dezvăluiri în cadrul unei emisiuni despre felul în care a reușit să-și împace părinții. Cu puțin timp înainte ca tatăl său să își dea duhul, interpretul a pus totul la cale cu ajutorul lui Elise Stan. Cei care i-au dat viață nu aveau nici cea mai mică idee că întâlnirea lor din cadrul show-ului în care s-au împăcat nu a fost una întâmplătoare.

’’Am reușit, după 30 de ani, să îi împac și acesta este un lucru extraordinar. Era o emisiune în direct și am riscat foarte mult, pentru că tata putea să plece. El era un tip foarte radical. Am riscat foarte mult împreună cu doamna Elise Stan, dar iată că lucrul s-a întâmplat, până la urmă. Eu am început să plâng, mama a uitat și textul… a fost un moment foarte emoționant. Eu cred că ambii își doreau această împăcare’’, a mărturisit el.

-----------------

Știrea inițială

Relația dintre Maria Ciobanu și Ion Dolănescu a fost una cu scântei, fără doar și poate. Ei au făcut cununia religioasă în urmă cu cinci decenii, cu toate că, din punct de vedere legal, ar fi fost prinși în alte relații. Cei doi au avut parte de mulți ani de gelozie, certuri, violență, trădări. Aceștia nu și-au mai vorbit timp de 30 de ani după marea lor despărțire și fiecare și-a refăcut viața. Deși relația lor a fost una dificilă, se pare că Maria Ciobanu nu-și mai dușmănește primul soț și, aparent, chiar îi duce dorul.

Maria Ciobanu cântând la Râmnicu VâlceaSursa foto: Facebook

Ionuț Dolănescu (49 ani), fiul Mariei și al lui Ion, a dezvăluit că deși nu și-au vorbit zeci de ani, în ultima perioadă a vieții regretatului cântăreț, apele se mai liniștiseră între părinții lui. El a mai povestit că Maria Ciobanu merge la cimitirul lui Ion Dolănescu de fiecare dată când vine în România.

„Vara, când vine din America, mama merge la mormântul tatălui meu, Ion Dolănescu. Aprinde lumânări, se roagă, plânge. Se ferește de cele mai multe ori să o facă în prezența mea. Maria Ciobanu nu e genul de persoană căreia să-i placă să facă anumite lucruri sub lumina reflectoarelor. Nu o veţi vedea niciodată pe mama că vorbește cu presa și că le dă întâlnire la Cimitirul Bellu, ca să vadă lumea cum aprinde ea lumânări pentru tata. E scris și în Biblie, versetul acela care spune clar că atunci când te rogi, fă-o în ascuns, fără să te vadă ceilalţi! Asta face și mama!”, a povestit Ionuț Dolănescu pentru impact.ro.

Fiul artistei, Ionuț Dolănescu a mai mărturisit că i-a făcut o surpriză mamei sale în data de 8 septembrie, de sărbătoarea Sfintei Maria.

Ionuț Dolănescu o pupă pe obraz pe Maria CiobanuSursa foto: Facebook

„Am avut o surpriză pentru ea, pe 8 septembrie, la mare, de Sf. Mărie Mică. Am sărbătorit-o împreună cu un grup restrâns de prieteni, unii veniţi speciali chiar din America și am și cântat câteva melodii. Nu că e mama, dar se ţine foarte bine.”, a mai spus artistul.

Ionuț a mai vorbit și despre relația dintre părinții lui și despre cum a suferit el în copilărie.

“Părinţii mei s-au iubit și s-au urât, în egală măsură și fără măsură. Nu ştiu nici azi de ce. Au fost ca două pietre tari, care s-au atras, o perioadă, apoi s-au respins cu violenţă. Am suferit că nu vorbeau între ei și au făcut asta ani la rând, cam 30. În 2004 când am reuşit să-i împac cu ajutorul televiziunii publice, am plâns în hohote, ca un copil. Din 2006, am cântat împreună, dar nu am apucat prea des să facem asta fiindcă în 2009 s-a stins tata. Însă acum sunt împăcat și tare mândru că părinţii mei sunt cine sunt!”, s-a mai confesat cântărețul.

Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Ionuț Dolănescu, fotografie alb negru vecheSursa foto: Facebook

Maria Ciobanu s-a reîntors în America de curând. Ea locuiește în Los Angeles alături de soțul ei Mircea Câmpeanu, la fiica mai mică a artistei, Camelia Filip. Deși se simte foarte bine la noi în țară și și-ar dori să vină mai des, se pare că America este mai potrivită pentru artistă. Ea are astm bronșic și această afecțiune se împacă mai bine cu clima blândă de acolo.

 

Citește și: Veste devastatoare despre Maria Ciobanu: se retrage din lumina reflectoarelor

Surse articol: Okmagazine, Viva, Playtech

Surse foto: Facebook

Articolul urmator
Povestea regretatului Liviu Vasilică, medicul pediatru devenit unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din România
Povestea regretatului Liviu Vasilică, medicul pediatru devenit unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din România
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.