Cu ce probleme se confruntă Cristina Cioran înainte să nască, însărcinată în opt luni
Mai e puțin până când actrița Cristina Cioran își va ține puiul în brațe. După o sarcină complicată cu fetița ei, Ema, acum Cristina Cioran se pregătește să devină mamă pentru a doua oară. Peste nici o lună își va putea ține în brațe băiețelul.
Oare micuțul Ioan va fi îmbrățișat și copleșit cu iubire și de tatăl lui? Cu ce probleme se confruntă acum actrița din „Margo” în cea de-a opta lună de sarcină?
„Plâng fără să vreau și când spăl vasele”
Pe contul ei de Instagram, Cristina Cioran își ține urmăritorii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei. Fiind foarte sinceră din fire, vedeta a povestit că încă de la începutul anului 2025, hormonii o fac să plângă mai mereu, fără un motiv anume.
„Hormoneala asta de luna a opta m-a omorât! Plâng fără să vreau și când spăl vasele. Dimineața din 2025, când pui un filtru și un sforăit de pe net ca să nu zici că te-ai trezit singură și anul ăsta”, a scris Cristina Cioran pe pagina ei de Instagram.
Tot acolo, fosta prezentatoare a emisiunii „Acces direct” a exprimat nerăbdarea cu care își așteaptă băiețelul:
View this post on Instagram
„Nu mă pot concentra pe altceva în afară de sănătatea mea și a copiilor mei”
Dar nu doar problemele hormonale și emoționale îi dau bătăi de cap Cristinei Cioran, ci și faptul că ordinul de restricție împotriva fostului partener este încă activ. În luna aprilie a anului 2024, actrița cerea instanței să o protejeze de Alex Dobrescu, care se pare că a fost agresiv fizic și verbal cu ea, și nu oricum, ci în prezența micuței Ema.
Dar luna februarie este cea în care expiră ordinul de protecție, iar micuțul Ioan trebuie să vină pe lume. Ce familie îi va întâmpina venirea pe lume? Rămâne de văzut.
„În februarie îi expiră și lui Alex ordinul de restricție. Tot atunci am și eu termenul să nasc, s-ar putea chiar să nasc înainte să expire ordinul. Ideal ar fi să țin sarcina cât mai mult, doar că sunt niște probleme, am o intervenție chirurgicală anterioară.
Este vorba despre o operație de fibrom care a fost făcută ulterior nașterii Emei. A fost o operație foarte complicată, am o cicatrice mare acolo și cu cât crește sarcina, cu atât este mai riscant. Sunt incidente care pot fi, nu vreau să detaliez că îmi este și teamă.
Acum doar sper să fie bine sarcina, să o pot duce la termen, să stea cat mai mult bebelușul acolo, acesta este singurul meu gând și singura mea prioritate în momentul de față. Nu mă pot concentra pe altceva în afară de sănătatea mea și a copiilor mei”, a declarat Cristina Cioran pentru Cancan.
După ce a ținut cea de-a doua sarcină ascunsă, acum vedeta TV speră ca totul să decurgă cât mai normal, canalizându-și energia spre bunăstarea bebelușului și a fetiței ei, Ema.
După o relație marcată de numeroase tensiuni, conflicte și controverse cu tatăl copiilor ei, o sarcină cu probleme și un copil născut prematur, Cristina Cioran trece prin momente delicate pe ultima sută de metri în cea de-a doua sarcină și speră doar să fie totul bine.
Surse foto: instagram.com facebook.com
Surse articol: wowbiz.ro, cancan.ro, a1.ro
Tags: Cristina Cioran, Vedete Romania