Beauty Fridays

Alcoolul ingrasa? Afla de ce nu trebuie sa consumi alcool in exces

Joi, 28.01.2016
de Alexa Galgau

Atunci cand ne calculam caloriile de peste zi, de multe ori facem greseala de a uita complet de cele provenite din lichide, fie ele sucuri naturale sau carbogazoase ori bauturi alcoolice. Cele din urma sunt si cele mai bogate in calorii, dar nu este de ignorat nici faptul ca sunt periculoase pentru sanatate daca faci excese. Un simplu cocktail poate sa aiba nu mai putin de 700 de calorii, adica echivalentul unei mese indestulatoare. Te-am speriat, nu?

Se stie ca alcoolul ingrasa, dar hai sa vedem si motivele pentru care consumul excesiv de bauturi alcoolice reprezinta o amenintare la adresa sanatatii noastre!

Alcoolul ingrasa mai mult decat crezi

Vrei sa stii de ce alcoolul ingrasa? Desi ai fi tentata sa spui ca de vina sunt caloriile continute, afla ca nu doar acestea sunt responsabile pentru acumularea kilogramelor. Atunci cand consumi bauturi alcoolice, intregul proces chimic din corp iti dauneaza si predispune la ingrasare, in functie de gene, sex, obiceiuri alimentare, varsta si dieta de zi cu zi, desigur. 

In organism, alcoolul este descompus in acetat, o substanta pe care corpul o arde inaintea oricarei alte calorii pe care ai consumat-o sau ai depus-o, inclusiv grasimi si zahar. Asadar, daca bei alcool si consumi mai multe calorii decat ai nevoie, este mult mai probabil ca ceea ce mananci sa se depuna, pentru ca organismul tau deja isi ia energia din acetatul rezultat din alcool.

Vestile proaste nu se opresc aici: se pare ca alcoolul inhiba procesul de oxidare a lipidelor, astfel ca organismului ii este mult mai greu sa scape de grasimea depozitata deja. O dieta bogata in grasimi si in alcool este metoda cea mai rapida de a te ingrasa. Si avand in vedere cat de multe persoane mananca alimente grase si beau alcool destul de des...nu e de mirare ca o treime dintre romani sunt supraponderali. 

Totusi, asta nu inseamna ca trebuie sa renunti de tot la alcool daca vrei sa iti mentii greutatea. Din contra, potrivit unui studiu realizat in 2004, peste 49 de germani supraponderali au urmat diete de 1500 de calorii pe zi, una dintre ele incluzand un pahar de vin alb/zi si alta un pahar de suc de struguri/zi. Se pare ca aceia care au consumat un pahar de vin pe zi au pierdut o greutate putin mai mare decat ceilalti. 

Cu toate acestea, alcoolul nu este nici pe departe usor de integrat in dietele de slabire: un pahar de vin de 200 ml are pe putin 150 de calorii, in functie de sortiment, iar un shot de vodca/un pahar de 250 ml de bere are 100 de calorii. Asadar, la o singura iesire in club este posibil sa consumi mult mai multe calorii decat crezi, chiar daca bei una sau doua bauturi.  

Una dintre problemele cele mai mari asociate consumului de alcool este faptul ca acesta ne face sa nu mai tinem cont de alte restrictii. In momentul in care bei, iti este mult mai greu sa iei decizia „corecta”. Prin urmare, vei fi mult mai tentata sa mananci pizza sau gogosi la miez de noapte si va fi foarte greu sa te gandesti la consecinte. Daca bei alcool destul de des, iti dai seama ce efect poate avea aceasta lipsa de discernamant in timp. 

Conform studiilor recente, se pare ca orice forma de exces de alcool te influenteaza negativ. Se stie de mult timp ca cei care consuma bauturi alcoolice regulat au, in general, mai multa grasime abdominala, insa se pare ca inclusiv consumul excesiv ocazional poate sa provoace probleme in acest sens. 

Adevarul este urmatorul: consumul moderat de bauturi alcoolice de calitate, cum este, de exemplu, vinul, creste nivelul colesterolului bun, insa cu pretul aportului caloric destul de crescut. Asadar, tine cont ca, orice exces in privinta consumului de alcool, fara a face nicio schimbare de regim alimentar sau de antrenament fizic, iti va aduce cativa centrimetri suplimentari in talie. 

Asadar, acum stii sigur ca alcoolul ingrasa, iar daca planuiesti sa iesi in club sau sa mergi la o petrecere unde se consuma bauturi alcoolice, te vei gandi de doua ori inainte sa faci faci excese.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016