Cum sa folosesti o perie rotativa pentru a da volum parului

Luni, 22.02.2016
de Alexa Galgau

Peria rotativa este o adevarata binecuvantare pentru femeile care nu se bucura de o podoaba capilara demna de copertile revistelor de fashion. Multe dintre noi avem probleme din cauza unui par cu fir subtire si parca imposibil de coafat, care ne face sa ne simtim mai putin frumoase decat ar trebui. Si cu cat incercam mai mult sa il coafam, cu atat el se arde si se deterioreaza, devenind si mai fragil. Daca si tu iti doresti mai mult volum, dar te-ai saturat sa iti tapezi parul si sa il pui mereu in pericol, iti recomandam sa incepi sa folosesti peria rotativa, care iti va oferi lookul mult ravnit, fara a distruge podoaba capilara in timp.

Iata cum sa folosesti o perie rotativa pentru a da volum parului!

Perie rotativa pentru volum

Peria rotativa poate inlocui cu succes placa de par, pentru ca intinde parul dandu-i in acelasi timp volum, fiind ideala pentru persoanele cu firul subtire. Atunci cand iti intinzi parul cu placa, nu doar ca il expui la temperaturi foarte mari, dar ca sa ii oferi si volum este nevoie sa il tapezi, ceea ce deterioreaza grav firul. Peria rotativa este o solutie mult mai sigura, daca vrei sa obtii o coafura cu volum.

Desi parul lung este intotdeauna avantajat de folosirea periei rotative, aceasta este foarte utila si pentru parul scurt, care este de obicei destul de dificil de coafat. Chit ca tintesti catre bucle lejere sau un par drept, dar cu volum, peria rotativa este „prietena” ta cea mai buna si este foarte usor de folosit. Iata pasii pe care trebuie sa ii urmezi:

1. Spala-te pe cap si usuca-te in proportie de 80%. Poti sa iti lasi parul sa se usuce natural, daca vrei sa fie mai matasos. Daca folosesti pentru prima oara o perie rotativa, alege viteza cea mai mica si adapteaz-o in functie de nevoile tale. Viteza la care o vei folosi pe viitor depinde de textura parului tau si de cat de usor este acesta de coafat. Poti alege si directia de rotatie, care conteaza mult atunci cand vrei sa dai parului volum sau sa iti faci bucle: spre stanga sau spre dreapta (spre interior sau spre exterior).

2. Imparte parul in doua sectiuni: una superioara, in crestet, si una inferioara. La fel ca atunci cand iti ondulezi sau indrepti parul, vei incepe sa coafezi de la baza spre crestet. Foloseste peria rotativa pe cate o suvita mai groasa de par din sectiunea inferioara, avand grija ca aceasta sa roteasca parul inspre exterior. Dupa aceasta etapa, o sa ai parul indreptat si matasos, gata sa fie coafat. Daca vrei sa fii sigura ca va rezista coafura, foloseste putin fixativ inainte de a da volum parului cu peria rotativa.

3. Urmeaza sa dai volum fiecare suvite, iar directia de rotire a periei trebuie sa fie inspre interior. Pune peria rotativa la radacini si tine-o cateva secunde acolo in timp ce se roteste, apoi trage-o in jos de-a lungul suvitei. Aceasta este miscarea de baza pentru a obtine volum, indiferent de lungimea parului. Daca vrei sa iti faci bucle lejere care sa dea volum parului, pune peria la mijlocul suvitei, apoi trage-o usor in jos, pana cand varfurile sunt prinse in perii acesteia. Seteaza peria sa se roteasca spre interior. In functie de tipul coafura pe care vrei sa il obtii, fie lasi peria sa se roteasca pana la radacini, fie o opresti unde vrei tu. Cu cat tii mai mult suvita pe peria rotativa, cu atat forma va fi mai definita si mai rezistenta, datorita caldurii. 

Sfat: daca ti se prinde parul in perie, apasa pe butonul care schimba directia rotatiei si vei scapa de problema. 

4. Odata ce ai terminat de coafat tot parul din sectiunea inferioara, desfa cate o suvita din sectiunea superioara si coafeaz-o in acelasi stil, folosind peria la radacina pentru volum sau rotind intreaga suvita inspre interior sau exterior, in functie de lookul spre care tintesti. La sfarsit da-te cu putin fixativ si esti gata!

Peria rotativa este mult mai putin periculoasa pentru par decat ondulatorul, iar singurele care concureaza cu ea atunci cand vine vorba despre o coafura cu volum sunt bigudiurile electrice, care sunt, la randul lor, gandite astfel incat sa nu arda parul. 

Descopera si cum sa realizezi bucle retro voluminoase!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016