O istorie inedită se trezește la viață într-un prezent tumultuos, sub ochii tăi
Dacă îți plac romanele cu multiple perspective, bine ai venit! „Șoaptele morții” de Costin Neață nu are nici unul, nici două și nici măcar trei personaje naratoare, ci... mult mai numeroase. Nu o să îți dezvăluim numărul, căci dorim să fii surprins/ă, dar crede-ne că această abordare diversă aduce multă bogăție și autenticitate acestui roman incitant.
Nu mai contează pe câte „voci” șoptește Costin Neață la urechea cititorului său, important e că prima dintre ele îi aparține Anastasiei, unul dintre cele mai delicioase personaje pe care le-am descoperit în ultima vreme în paginile unei cărți. Proaspăt sosită în Timișoara după o misiune misterioasă la Vatican, ce a rezultat într-o tragedie care face ocolul canalelor de știri, Anastasia, cu cei doi „frați” ai săi, Claudiu și Emil, dorește să se acomodeze la viața de provincie românească pentru o vreme, luând în „proprietate” o casă părăsită. După o aventură ce a inclus crime sângeroase și urmăriri ca în filme, fata nu dorește decât să-și pună puțină ordine în gânduri înainte de a da curs obiectivului său existențial, și anume recucerirea unui imperiu – da, te-am avertizat că autorul „nu glumește”. Nu știm ce imperiu, și cu siguranță nu știe nici necunoscutul care a zărit-o poposind în „noua sa casă”, plină de noroi și într-o ipostază puțin prezentabilă.
Dar să lăsăm misiunile întunecate deoparte, căci suntem imediat invitați într-un decor mult mai luminos decât o casă prăpădită de la periferia Timișoarei. Luca Dobrescu e un tânăr cu perspective strălucite și, dacă nu ar fi „mica problemă” a trecutului său zbuciumat, în care părinții i-au fost uciși pentru că au investigat afacerile murdare ale temutului clan Devorador, suntem destul de sigure că ai dori să faci schimb de vieți cu el. Băiatul e sexi, cu un trup atletic și antrenat și un chip atrăgător, cu o avere considerabilă și recent intrat la prestigioasa universitate Harvard. Dacă deja te iei la trântă cu propriul noroc, află că personajul principal e și un fervent credincios, dar nu unul habotnic, care întreține o relație specială cu Divinitatea. Nu îi lipsește nici o protectoare ce îți suscită imediat interesul, minunata Dora, aparent o bătrânică inofensivă cu o apetență specială pentru misticism, în realitate mult mai mult de atât, dar nici prietenii.
Dacă tot am vorbit de prieteni, o invităm în scenă pe Livia, colegă cu Luca și îndrăgostită iremediabil de el. Dacă personajul mai sus numit pare că a primit totul pe tavă de la viață și că, cu excepția faptului că e orfan, se află sus de tot pe lista de favoriți ai sorții, Livia pare să fie înconjurată de o aură nedreaptă de ghinion și tragedie. Provenind dintr-o familie numeroasă, fata e nevoită să își întrețină singură frații mai mici după ce părinții dispar, aparent reținuți de poliție, și să renunțe la perspectiva mersului la facultate pentru salariul mai sigur oferit de un job la cafeneaua lui Marian și de serviciile de curățenie pe care le prestează nici mai mult nici mai puțin decât familiei Devorador, fără știrea prietenului său, al cărui singur „punct slab” pare să fie vendetta personală pe care și-a asumat-o împotriva tuturor membrilor clanului, inclusiv a celor care nu puteau avea de-a face cu moartea părinților săi.
Știi că te conducem undeva, nu? Firește, către al patrulea personaj „de referință” al romanului, Rafael, de altfel și cea mai ofertantă creație a lui Costin Neață. Cu un suflet pur și incoruptibil, băiatul nu e de acord cu violențele la care s-au dedat ai săi, dar, fiindcă în afară de Livia, pe care o iubește fără speranță, dar căreia nu îi poate mărturisi calvarul său, nimănui nu îi mai pasă de sufletul său, nu poate să se revolte împotriva tenebroasei sale familii. Nici măcar atunci când e obligat să facă lunar o injecție cu un suspect ser auriu.
De aici, acțiunea urcă vertiginos spre culmi ale suspansului, groazei și aventurii: Anastasia face cunoștință cu Luca, cel căruia îi cere să o numească Sia, dar căruia „uită” să îi menționeze că e un Vivinfern, respectiv o bestie mâncătoare de suflete care tânjește nu numai la trupul, dar și la spiritul său. Băiatul se îndrăgostește instant. Livia, dintr-un amestec năucitor de gelozie și intuiție feminină, bănuiește că frumoasa și vesela necunoscută e periculoasă, iar suspiciunile îi sunt alimentate de către Rafael, care află că secretele înfiorătoare ale familiei sale se întrepătrund cu existența Vivinfernului. Ce iese de aici? Te invităm să descoperi singur/ă!
Un roman proaspăt și original în care dragostea e profundă și fierbinte
În primul rând, ținem să îi oferim un mare „bravo” lui Costin Neață pentru că a recreat un roman atât de autentic, perfect ancorat în prezent. Vârsta, apropiată de cea a eroilor săi, „spune tot”. „Șoaptele morții” cucerește cu un dialog spumos, în care tinerii vorbesc ca niște tineri, un dar literar cu atât mai prețios cu cât acest fapt e atât de rar, autorii fiind în general oameni trecuți „de o anumită vârstă” și beneficiind de experiență, dar nu și de avantajul unor trăiri similare cu personajele lor.
Umorul e de asemenea un alt motiv pentru care vei răsfoi cu atâta bucurie romanul. Cel mai adesea, avem parte de umor de limbaj, întruchipat mai ales prin replicile Siei și interacțiunile fabuloase cu celelalte personaje, dar nu putem să nu remarcăm și scurtele incursiuni în viața Liviei, scenele casnice cu frații săi mai mici, pline de inocență, candoare și amuzament.
Originalitatea e un alt atu al romanului, unul pe care nu ai să îl poți trece cu vederea. Adevărul e că, dacă am putea face un reproș autorului, acela ar fi că nu a abordat mai profund atât de interesanta mitologie pe care a construit-o în acest început de serie imaginativ. Dar nu e nimic, avem răbdare, mai ales că bănuim că ne așteaptă surprize frumoase mai târziu. Ce putem remarca e utilizarea fenomenal de inspirată a celor 30 de arginți ai lui Iuda, genial integrați în narațiune, dar și apariția unui personaj istoric cu statut de legendă, la rândul său frumos – și subtil – introdus în fibrele intrigii. Cert e că vrem mai mult, căci acest univers e atât de ofertant!
Să trecem acum la categoria personaje, mai ales că și aici „Șoaptele morții” e o carte generoasă. Nu ai cum să nu o remarci pe Anastasia. Din nou, rar se întâmplă ca un autor de sex masculin să poată reda cu intuiție un personaj feminin, plăsmuindu-l cu atât de multă acuratețe. Sia e femeie până în străfundurile firii sale, individualizată superb printr-o descriere fizică colorată (are codițe portocalii, „pierce-uri” și un trup perfect), dar mai ales printr-o portretizare psihică și emoțională vibrantă. E de departe cel mai viu personaj, iar paginile cărții palpită sub amprenta ei. Ce e iar remarcabil e că autorul nu insistă să „îi curețe” comportamentul, să o accesibilizeze pentru cititor, ci îi permite în continuare acea aură gri irezistibilă, de personaj ambivalent moral. Poți s-o iubești și poți s-o urăști (cu siguranță îți va stârni accese de furie, frustrare și chiar tandrețe), dar nu ai să o uiți. Mai abordabili, Livia, Rafael, Luca și Claudiu vor avea la rândul lor o armată de fani.
Matură e și reprezentarea dragostei în universul literar din „Șoaptele morții”. Ceea ce poate fi catalogat ușor drept un „Insta Love” (dragoste fulgerătoare, instantanee) e explicat cu finețe prin capacitatea Anastasiei de a modifica secrețiile sistemului nervos, jucându-se cu dopamina și serotonina, iar din carte nu lipsesc nici dragostea pătimașă și atracția sexuală (la fel, debordând de intensitate), dar nici iubirea profundă, loială și adâncă.
Din carte nu lipsesc nici momentele „wow”, nici răsturnările de situație și nu putem să nu apreciem curajul de care a dat dovadă autorul cu multe decizii luate în ultima parte a romanului. E clar, lui Costin Neață nu îi e teamă să șocheze, și nici nouă să te invităm să descoperi „Șoaptele morții” pe site-ul Editurii UP!
Urmareste-ne pe Google News
