Oul este considerat produsul vedetă din fiecare bucătărie, mai ales datorită proprietățiilor sale, dar și pentru faptul că se poate găti în diverse modalități. Este o sursă excelentă de proteine, vitamine și minerale esențiale, astfel că este un aliment miraculos, ce nu ar trebui să lipsească din alimentația ta. Un ingredient de bază pentru micul dejun în multe gospodării, oul poate fi preparat în multe moduri, de la prăjit, fiert sau amestecat cu alte alimente. Gătitul ouălor este foarte simplu, dar totodată există multe greșeli pe care le faci atunci când le prepari și care pot compromite rezultatul final din farfurie.
Află, în galeria foto, care sunt cele 15 greșeli pe care le faci atunci când gătești ouă!
Surse articol: Mashed / Cookinglight / Insider

Folosești o tigaie de fontă pentru ouăle jumări
Această rețetă este foarte ușor de realizat și ideală în diminețile aglomerate, atunci când nu vrei totuși să sari peste micul dejun. Greșeala pe care poți să o faci atunci când le prepari este că folosești o tigaie de fontă, cee ce face ca ouăle să se lipească și să se ardă într-un final. Cel mai bine folosește o tigaie antiaderentă, precum cea din ceramică.

Gătești ouăle jumări la temperatură mare
O altă greșeală pe care poți să o faci atunci când gătești ouăle jumări este că le prepari la temperatură mare. Mai degrabă preîncălzește tigaia, apoi setează o temperatură medie. În acest fel vei putea să controlezi viteza la care se gătesc ouăle și nu se vor arde.

Amesteci oăle jumări direct în tigaie
Există mulți care sparg ouăle direct în tigaie, apoi le amestecă tot acolo cu o spatulă. Este greșit! Cel mai bine le amesteci într-un bol, ca în cazul omletei, apoi le adaugi în tigaia încinsă, pentru a te asigura că se prepară uniform.

Nu întorci ouăle jumări în timpul procesului termic
Ouăle se gătesc relativ repede așa că încearcă să îți găsești timp pentru a le întoarce din când în când atunci când se află în tigaie. În caz contrar, se va forma o crustă uscată la bază, care nu este nici gustoasă, nici aspectoasă.