Rețete delicioase
Înapoi la

Beneficiile consumului de amaranth: Include-l si tu in retetele tale

Beneficiile consumului de amaranth: Include-l si tu in retetele tale

Andreea Gluh, redactor

In ultima vreme, piata si paginile romanesti de internet au fost luate cu asalt de diverse produse: quinoa, tapioca, chia si amaranth, semintele-minune despre care vorm vorbi azi. Acestea se inrudesc cu faimoasa quinoa si au o serie de proprietati care le fac demne de a fi incluse in retetele tale. De la bolile de inima pana la problemele estetice, amaranthul pare a preveni o multime de neplaceri. Afla si tu, in continuare, ce retete cu amaranth poti prepara si care sunt beneficiile consumului acestora.

Tot ce trebuie sa stii despre amaranth


Amaranthul este o planta raspandita pe mai multe continente ale lumii, aspectul sau facandu-l usor de recunoscut: o tulpina inalta, frunze de mici dimensiuni si flori in nuante puternice de purpuriu, rosu sau galben.

Amaranthul era foarte apreciat de poporul aztec, aceste bobite constituind 80% din consumul caloric al precolumbienilor. Unele preparate locale se pregatesc si astazi, un exemplu in acest sens constituindu-l un desert realizat din amaranth prajit si ciocolata, care este denumit alegria ("bucurie" in limba spaniola).

Retetele cu amaranth sunt la fel de diverse ca si afectiunile pe care aceste seminte le previn, asa ca nu ezita sa iti pui talentul gastronomic la treaba. Avand in vedere faptul ca acest aliment-remediu contine fibre, fier, calciu, mangan, cupru, magneziu, fosfor, acid folic, vitaminele A, B2, B6, C si K, vei scapa de grija instalarii unor afectiuni precum hipercolesterolemia si hipertensiunea arteriala, diabetul si chiar si cancerul. In plus, un consum minim de o ceasca de amaranth pe zi te va ajuta sa previi inflamatiile din organism, sa ai mai multa energie si sa iti cresti imunitatea.

Retete cu amaranth pe care le poti incerca si tu

Iata si doua retete cu amaranth pe care trebuie sa le incerci!

Painea cu amaranth si cu banane

Timp de pregatire: 15 minute
Timp de gatire: 60 minute
Timp total: 75 minute
Metoda de preparare: coacere
Dificultatea retetei: medie 

Daca vrei sa gusti un produs de brutarie deosebit, care poate fi servit atat la mesele principale, cat si intre acestea, sub forma unei gustari, incearca o paine cu amaranth si cu banane.

Ingredientele necesare pentru aceasta reteta delicioasa sunt urmatoarele:

-240 de grame de amaranth fiert;
-480 de grame de faina 000;
-30 de grame de praf de copt;
-120 de grame de nuci tocate;
-240 de grame de piure de banane;
-120 de mililitri de miere;
-2 oua;
-50 de mililitri de ulei de masline;
-15 mililitri de esenta de vanilie.

Modul de preparare al acestei retete cu amaranth este urmatorul:

Mai intai, preincalzeste cuptorul la 180 de grade Celsius si unge o tava cu putin ulei. Intr-un bol, amesteca faina, praful de copt si nucile, iar intr-un alt vas, mixeaza piureul de banane, mierea, ouale, uleiul de masline si esenta de vanilie. Adauga si amaranthul, apoi combina mixtura cu amestecul uscat preparat mai devreme. Omogenizeaza aluatul, toarna-l in tava si pune-l la copt pentru aproximativ o ora. Incearca painea din cand in cand cu o scobitoare, pentru a vedea daca s-a copt. Cand o scoti din cuptor, lasa-o inca 10-15 minute sa se raceasca, pentru a o putea scoate din tava mai usor.



Reteta pentru un mic dejun cu budinca de amaranth

Timp de gatire: 25 minute
Metoda de preparare:
fierbere
Dificultatea retetei: scazuta 

Opteaza si tu pentru un mic dejun satios, constituit dintr-un preparat sanatos si delicios. Este vorba despre o budinca de amaranth in combinatie cu miere si cu fructe de padure.

Iata care sunt ingredientele de care ai nevoie:

-350 de grame de amaranth;
-600 de mililitri de apa;
-600 de mililitri de lapte;
-30 de grame de unt;
-100 de grame de afine;
-80 de mililitri de frisca lichida;
-60 de mililitri de miere.

Vezi cum se prepara aceasta reteta cu amaranth!
 
Pune intr-o tigaie amaranthul, apa, laptele si untul, la foc iute. Lasa la fiert vreme de 20 de minute, amestecand din cand in cand. Adauga frisca lichida si afinele, lasand pe foc timp de inca 5 minute. Cand compozitia s-a omogenizat, opreste focul si las-o la racit cateva minute, dupa care adauga mierea si savureaza preparatul, pe care il poti orna cu fructe proaspete.



Pofta buna!

Incearca si tu cele doua retete cu amaranth, pentru a te bucura de beneficiile consumului acestor seminte.

Articolul urmator
Pâine de hrișcă: 3 rețete sănătoase
Pâine de hrișcă: 3 rețete sănătoase
Ce cred barbatii despre buzele tale?
Incepe quiz
Ce cred barbatii despre buzele tale?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.5 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.