Desert special de sarbatori: Ananas in caramel de portocale
Ieri am preparat un alt dulce minunat de care m-am indragostit imediat. Nu ma impac eu foarte bine cu ananasul, desi il ador, pentru ca este un fruct acid si imi creeaza ceva probleme daca il mananc crud, dar copt la cuptor intr-un caramel divin de portocale, m-a uns pe suflet.
Noi l-am servit cu iaurt simplu dar merge perfect cu un iaurt de vanilie sau o crema usoara de vanilie sau lapte.
Ingrediente:
1 ananas copt bine
150 gr zahar brun
3 portocale mari (doar sucul)
50 gr unt
1 bastonas de vanilie
1 pahar mic brandy
Curatam ananasul care trebuie sa fie foarte bine copt.
Ca sa-l curatam mai usor, dupa ce ii taiem ciuful, il asezam in picioare si ii curatam coaja de sus in jos. Dupa ce l-am curatat, il tavalim bine bine prin zaharul brun.
Il asezam intr-o forma impreuna cu sucul celor 3 portocale, zaharul ramas, brandy, un bat de vanilie despicat pe lungime si untul taiat in feliute subtiri.
Bagam ananasul in cuptorul preincalzit la 180 grade pentru o ora, o ora si jumatate.
In tot acest timp, il intoarcem pe toate partile iar daca scade caramelul mai adaugam putina apa fierbinte sau suc de portocale.
Dupa ce ananasul se inmoaie si se rumeneste frumos iar caramaelul devine dens, il scoatem din cuptor si il lasam sa se racoreasca vreo 5-10 minute.
Il taiem in feliute subtiri si il servim alaturi de iaurt, crema de vanilie sau lapte, sau langa niste deliciosi muffinsi de ciocolata,
Este un desert rafinat si parfumat, potrivit mesei de Craciun sau Revelion.
Aceasta reteta ti-a fost oferita de http://adamache-laura.blogspot.com/