Reteta de chec cu portocale si alune
Cuprins
Pe masura ce vremea se raceste, ne vine si mai tare pofta de deserturile pufoase ale copilariei, pe care ni le pregateau mama sau bunica. Un chec cu portocale are doza ideala de dulce si proaspat si te va imbia cu mirosul sau ademenitor!Iata cum sa prepari o reteta de chec cu portocale, cu topping de alune!
Cum sa pregatesti chec cu portocale si topping de alune
Checul este un dulce specific romanesc, iar cel cu portocale si topping de alune iti va rasfata si mai tare papilele gustative. Iata de ce ai nevoie ca sa il prepari!
• 1/2 pachet de unt
• 1 cana de zahar
• 2 oua
• coaja rasa de la o portocala
• 1/2 cana de suc proaspat de portocale
• 2 cani de faina
• 2 lingurite de praf de copt
• sare
• 100 g alune
Reteta de chec cu portocale incepe prin mixarea intr-un bol a untului si zaharului, pana ce acestea vor forma o compozitie moale, matasoasa. Continua cu cele doua oua, unul cate unul, iar apoi varsa delicat sucul de portocale si coaja rasa.
Intre timp, amesteca faina cernuta fin cu sare si praf de copt si toarna peste compozitia anterioara, putin cate putin.
Prajeste intr-o tigaie alunele, fara ulei, atat cat sa le rumenesti putin, si pune-le deoparte.
Pregateste o forma pentru chec, pe care ai acoperit-o anterior cu hartie de copt. Varsa aluatul in aceasta forma si acopera checul cu portocale cu alunele prajite. Pune la cuptor, la 175 de grade, pentru 45-60 de minute.
Odata copt, taie-ti tie si celor dragi portii aburinde din checul cu portocale si bucura-te de venirea toamnei.
Pofta buna!
Surse foto: sweetpeaskitchen.com