Rețete delicioase
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

Ingredientul pe care să nu-l gătești niciodată în tigaie de fontă

Joi, 17.08.2017
de Ionelia Olteanu

Atunci când vine vorba despre pregătirea unei mese delicioase, orice gospodină se întrece pe sine pentru a reuși să îi surprindă pe oaspeți. Dacă are la îndemână ingredientele potrivite și cele mai bune instrumente pentru gătit, atunci succesul este garantat.

Tigaia din fontă este o ustensilă indispesanbilă în bucătărie, însă sunt câteva reguli care ar trebui respectate pentru ca vasul de gătit să își mențină caracteristicile în timp. Iar una dintre condiții este legată de ingredientele folosite pentru prepararea mâncării.

rosii si sos de rosii

Uite ce nu trebuie să gătești în tigaia de fontă

Dacă ai prin bucătărie o tigaie de fontă, atunci trebuie să afli aceste secrete. În primul rând, recipientul nu se spală cu detergent de vase și nici nu se bagă la mașina de spălat vase. Se șterge, pur și simplu, după folosire, cu o cârpă delicată, care să nu o zgârie. Înainte de a găti, trebuie aplicat un strat de ulei pe suprafața vasului, pentru ca mâncarea să nu se lipească.

Evită să gătești alimente acide, deoarece acestea pot lăsa pete pe suprafața vasului, pete pe care cu greu vei reuși să le scoți.

Iar ingredientul care nu ar trebui să atingă deloc recipientul tău din fontă este sosul de roșii. Gustul acestuia se modifică, ba chiar devine neplăcut, mai ales dacă necesită mai mult timp de preparare. Care este explicația? Nu uita că sosul de roșii are aciditate ridicată, iar acidul face reacție cu metalul. Astfel, materialul din care este confecționată tigaia ajunge și în preparatul tău, făcându-l amărui. Așadar, dacă vrei să pregătești sosul pentru pastele bolognese, este bine să optezi pentru un vas din oțel inoxidabil.

Alte alimente pe care să nu le gătești în tigaia de fontă

Pe lângă sosul de roșii, pe care nu este deloc indicat să îl prepari în tigaia de fontă, alte câteva alimente pot dăuna organismului, dacă le gătești într-un astfel de vas.

 Pește

În cazul acestui aliment, este bine să știi că nu ar trebui să gătești fileul de pește într-o tigaie de fontă. Acesta se lipește și se dezintegrează. Pe lângă faptul că este greu de îndepărtat, nici nu-l mai poți servi la masă, în plus, vasul de fontă se curăță foarte greu. Nu uita, tigaia din fontă este extrem de sensibilă și se poate deteriora ușor, dacă nu este îngrijită corespunzător. 

Desert

Teoretic, există foarte multe rețete de desert care ies foarte bine dacă sunt preparate în tigaia de fontă datorită faptului că se formează o crustă atrăgătoare. Nu vrem să îți facem poftă, însă ies excelent tartele sau crumble-ul cu fructe, plăcinta cu mere sau prăjiturile cu ciocolată și căpșune. 

Secretul este ca tigaia pe care o folosești pentru aceste preparate să nu o mai utilizezi și în gătirea mâncărurilor. Aromele puternice care sunt folosite intră în materialul tigăii, iar căldura le face să intre în noile ingrediente. Chiar îți dorești să obții o tocăniță de legume cu aromă de ciocolată?

Friptura în vin

Tigaia din fontă se recomandă pentru gătirea cărnii, însă este important să se evite adăugarea vinului sau a oțetului - care sunt acide. La fel ca în cazul sosului de roșii, acidul care rezultă duce la scurgerea metalului în mâncare. Este vorba despre arsenic, un element extrem de toxic care se și în găsește în vin. Acesta poate determina iritarea stomacului, a intestinelor și poate duce la apariția cancerului de piele, plămâni sau ficat. 

De ce este bună tigaia din fontă?

Deși tigaia din fontă este mai greu de mânuit decât celelalte tigăi, acest lucru nu ar trebui să reprezinte un impediment în utilizarea ei. Unul dintre cele mai bune materiale în care se poate găti este fonta pentru că nu elimină substanțe toxice, așa cum se întâmplă cu cele din teflon.

De asemenea, tigaia din fontă este recunoscută pentru rezistența ei la temperaturi foarte mari, de aceea poate fi băgată la cuptor. Pe lângă acest lucru, căldura este distribuită în mod egal, astfel că alimentele nu se vor arde.

În plus, conform eatingwell.com, tigaia de fontă nu emană substanțe chimice, toxice. Singurul element care va ajunge în mâncarea ta va fi... fierul. Deși pare ciudat, fierul din materialul vasului ajută la întărirea organismului și la reglarea carențelor din organism. Este în special benefic femeilor, în rândul cărora incidența anemiilor este mult mai crescută, comparativ cu bărbații, potrivit studiilor.

Procesul de gătire al alimentelor este unul diferit față de tigăile tradiționale, astfel că cea din fontă reprezintă o alternativă sănătoasă pentru o masă gustoasă și plină de beneficii.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!