Pâine de hrișcă: 3 rețete sănătoase

Timp de gătire:
Peste 60 minute
Porții:
8-10 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Modalitate de preparare:
Retețe la cuptor
Calorii:
100
200
Pâine de hrișcă: 3 rețete sănătoase
Redactor Andreea Baluteanu
Miercuri, 11.10.2023

Nu putem nega că o felie de pâine e „curcubeu pe cerul gurii”. Cu unt și dulceață, ca în copilărie, sub formă de toast, cu avocado, usturoi și brânză, alături de un bol de supă cremă sau savurată cu poftă pur și simplu, proaspăt scoasă din cuptor. Fie că mergi la brutăria ta preferată sau prepari acasă, pe cont propriu, o fabuloasă pâine cu hrișcă, numai gândul la minunea aburindă îți va duce papilele gustative în delir.

Printre cele mai sănătoase tipuri de pâine, cea cu hrișcă prezintă avantajul suprem de a nu conține gluten, fiind astfel potrivită și dacă suferi de temuta boală celiacă. Îți lăsăm câteva rețete delicioase mai jos, dar îți povestim și despre beneficiile sale!

Cuprins

Caracteristici

Beneficiile pe care le are pâinea cu hrișcă

Multă lume consideră hrișca un superaliment, în principal datorită numeroaselor beneficii pe care le deține, de la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare la controlul greutății sau prevenția diabetului. Totodată, merită remarcat și că hrișca include un conținut fantastic de fibre, nutrienți de calitate și proteine, conferind energie pentru a depăși orice provocări îți pune în cale ziua, și un minunat gust cu note de nuci.

Însă să știi că hrișca e considerată o pseudocereală, mai degrabă înrudită cu quinoa decât cu grâul și porumbul. Explicația este aceea că nu provine dintr-o plantă erbacee.

Dar să lăsăm prezentările deoparte și să descoperim ce beneficii are pâinea cu hrișcă! Iată-le pe cele mai importante!

  • Susține sănătatea inimii datorită conținutului ridicat de fibre și niacină;
  • Poate să îmbunătățească digestia, tot datorită fibrelor și niacinei (Vitamina B3);
  • Te ajută să slăbești, contribuind la instalarea rapidă a senzației de sațietate;
  • Poate preveni diabetul prin prisma carbohidraților complecși, mai greu de digerat, care mențin în echilibru nivelurile de glucoză.

Ia însă în calcul că există și riscul să dezvolți alergie la hrișcă, mai comună la persoanele deja sensibile la latex și orez. Printre simptomele alergiei se remarcă iritații cutanate, umflături, probleme cu digestia sau, în cazurile severe, șoc anafilactic.

Socul anafilactic: Cauze, simptome si tratament

Pâine din făină de hrișcă și ovăz

Unul dintre cele mai sănătoase feluri de pâine pe care le vei consuma e cel cu făină de hrișcă și ovăz. Un adevărat deliciu, ține cont că poți congela pâinea dacă ai impresia că nu o poți consuma pe toată. Nu că ai avea de ce să îți faci griji, la cât e de delicioasă!

Ingrediente

  • 40g de fulgi de ovăz integrali
  • 1 ½ lingură de semințe de chia
  • 100ml apă caldă
  • 340g de fulgi de ovăz măcinați la blender până ce obții o făină
  • 115g făină de hrișcă
  • 1 ½ linguriță de praf de copt
  • 1 linguriță de sare
  • 3 linguri de semințe de in date prin râșniță
  • 3 linguri de semințe de dovleac
  • 3 linguri de semințe de floarea soarelui
  • 375ml apă
  • 1 lingură de semințe de floarea soarelui drept topping

Modalitate de preparare

  1. În primul rând, pregătește jeleul de chia, amestecând aceste semințe cu 100 ml apă și cu fulgii de ovăz. Lasă câteva minute ca să se întărească.
  2. Tapotează tava folosită cu hârtie de copt (folosește o tavă de chec/cozonac cu capacitatea de circa 1kg) și preîncălzește cuptorul la 200 de grade.
  3. Amestecă restul ingredientelor (cu excepția apei) și mixează bine într-un recipient încăpător.
  4. Fluidizează compoziția incluzând circa ¾ din cantitatea recomandată de apă. Adaugă și pasta de chia și continuă să amesteci până ce obții un aluat lipicios, dar nu umed. Dacă simți nevoia, mai poți recurge la apă ca să subțiezi compoziția, căci semințele de in absorb lichid și există riscul să obții un preparat prea uscat.
  5. Transferă aluatul în tavă, nivelând frumos cu o lingură sau cu o spatulă, și presară pe deasupra semințele de floarea soarelui.
  6. Lasă să se coacă 30-35 de minute sau până ce pâinea cu hrișcă și ovăz e bine rumenită.

Pâine din făină de hrișcă fără gluten

Pur și simplu adorăm această rețetă și recurgem la ea cât de des cu putință! Pâinea fără gluten, fără ou și fără drojdie e totuși grozav de pufoasă și de moale, iar textura sa te va înnebuni. Apreciem și prezența semințelor de chia, un alt superaliment, care aduc în ecuația sănătății tale antioxidanți, acizi Omega-3, fibre, calciu și fier.

Ingrediente

  • 40g semințe de chia
  • 240ml apă
  • 300g făină de hrișcă
  • 12g praf de copt
  • 1 linguriță de sare
  • 160ml apă
  • 60ml ulei de rapiță
  • 35g semințe de floarea soarelui pentru topping

Modalitate de preparare

  1. Precum în cazul rețetei anterioare, începe prin a forma jeleul de chia, amestecând semințele cu cele 240ml de  apă (o cană de apă) și lăsând să se întărească timp de 20 de minute.
  2. Preîncălzește cuptorul la 180 de grade și așterne hârtie de copt într-o tavă de cozonac. Lasă marginile să atârne mult în afară, căci te vor ajuta când va veni momentul să extragi pâinea.
  3. Între timp, într-un bol, amestecă făina de hrișcă, praful de copt și sarea. Adaugă cei 160ml de apă, uleiul și mixul gelificat de chia până ce obții un aluat uniform. Nu insista însă pentru că e posibil ca pâinea să nu mai crească.
  4. Trebuie să obții o cocă lipicioasă, pe care să o torni cu lingura în tavă. După ce ai netezit, presară semințele de floarea soarelui și pune la copt pentru o oră și 10 minute sau până ce pâinea ta de hrișcă trece testul scobitorii.
  5. Lasă să se răcească, apoi scoate cu ușurință trăgând de marginile foii de copt.
  6. Delectează-te cu această minunată pâinică alături de unt de arahide și banane.

paine cu seminte taiata si invelita intr-o frunza

Câte calorii are pâinea din făină de hrișcă

Desigur că nu putem generaliza și evident că cel mai mult contează ce fel de ingrediente folosești. De exemplu, pâinea cu hrișcă de mai sus conține 124 de calorii per felie.

Valoarea medie de referință a unei pâini cu hrișcă este însă de 74 de calorii per felie.

Pâine de hrișcă cu maia

Iată mai jos o rețetă care îți va lăsa gura apă, de pâine de hrișcă cu maia. Proaspătă, e o încântare, dar se va menține fără probleme câteva zile în cămara ta.

Un adevărat deliciu! Pâinea de hrișcă nu e numai pentru persoanele care nu consumă gluten. Încearc-o și vei descoperi o tentație culinară care asociază un gust sublim cu un conținut nutrițional de-a dreptul impresionant și multiple beneficii pentru sănătate!

Vezi si
Tartă cu praz: cele mai gustoase rețete
Tartă cu praz: cele mai gustoase rețete
Raluca Margean | Miercuri, 11.10.2023
Anșoa: beneficii și idei de rețete
Anșoa: beneficii și idei de rețete
Raluca Margean | Miercuri, 11.10.2023
Cele mai bune rețete cu flori de salcâm
Cele mai bune rețete cu flori de salcâm
Raluca Margean | Miercuri, 11.10.2023

Surse foto: iStock

Surse articol: webMd, medicalnewstoday.com, thesensitivefoodiekitchen.com, biancazapatka.com, carbmanager.com

Articolul urmator »
Cușcuș: beneficii și idei de rețete
Cușcuș: beneficii și idei de rețete
Raluca Margean | Duminică, 16.06.2024
Incepe quiz
Ce fruct te reprezinta?
Ce fruct te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Cele mai bune rețete de fursecuri de casă
Andreea Baluteanu | Vineri, 12.07.2024
Somon la airfryer: 4 rețete pe care să le încerci
Raluca Margean | Sâmbătă, 17.08.2024

Ne găsești pe