Rețete delicioase
Înapoi la
Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Zaharul invertit: ce este si cum il prepari

Alexa Galgau
Daca ai intrat pe calea pasiunii pentru cofetarie sau patiserie si ai inceput sa creezi dulciuri la un alt nivel, probabil ai intalnit termenul de "zahar invertit". Desi suna exotic si probabil te gandesti ca e cine stie ce preparat fantastic dificil de realizat, te inseli: acest preparat este simplu de obtinut, iar, odata ce prinzi tehnica, probabil vei inlocui o parte din zaharul obisnuit cu el.

Afla ce este zaharul invertit, la ce se foloseste si cum se prepara!

Ce este zaharul invertit?

Zaharul invertit este un amestec de glucoza si fructoza, realizat prin impartirea sucrozei in aceste doua componente. Rezultatul este un lichid vascos, mai dulce decat sucroza si care isi mentine o consistenta cremoasa, fiind mai putin predispus la cristalizare.

Compozitia chimica a zaharului invertit este asemanatoare cu cea a mierii (ba chiar poarta denumirea de "miere artificiala"), insa acest ingredient nu se gaseste in prea multe magazine. Nu te descuraja, pentru ca il poti prepara chiar tu, acasa.

La ce se foloseste zaharul invertit?

Inainte, totusi, este bine sa stii la ce se foloseste zaharul invertit. In general, el serveste la prepararea unor bunatati precum ganasul, jeleurile, gemurile, budincile , dar si la sorbeturi si inghetate. De asemenea, el poate inlocui o parte din zaharul din produse de patiserie, precum briosele , pentru ca acestea sa aiba o consistenta mai pufoasa. Principalul efect al zaharului invertit este reducerea cristalizarii, ceea ce inseamna ca preparatul va fi mai fin si mai savuros. El este higroscopic, iar aceasta proprietate conduce la o reducere a cantitatii de apa din alimente si, implicit, la o "viata" mai lunga a acestora. In plus, zaharul invertit actioneaza asemenea unui conservant si incetineste raspandirea bacteriilor in diversele bunatati depozitate in camara. Umpluturile din ciocolata sau din creme isi vor mentine consistenta fina o perioada indelungata, iar caramelizarea nu va mai fi o problema, deoarece acest indulcitor poate fi folosit si in acest proces. Ultimul, dar nu cel din urma avantaj este faptul ca zaharul invertit intensifica aromele din deserturi, fiind foarte probabil sa te indragostesti de el si sa iti suplimentezi mereu rezerva din bucatarie.

In anumite retete, zaharul invertit poate deveni intreaga sursa de indulcire, iar in altele, precum sorbetul, inghetata si torturile, poate inlocui zaharul obisnuit doar in proportie de 5-10%. Indiferent de desertul pe care l-ai planificat, tine minte ca acest indulcitor pastreaza finetea unui blat sau a unei creme.

Cum se prepara zaharul invertit

Reteta pentru zahar invertit este deosebit de simpla, iar produsul finit poate fi tinut la frigider timp de cel putin 6 luni.

Ingrediente (pentru 1 kg):

- 1 kg zahar granulat extra fin;
- 480 ml de apa;
- 1/4 lingurita de zeama de lamaie (nu depasi aceasta cantitate, deoarece chiar si cativa stropi de lamaie in plus ii pot da zaharului invertit o aroma acra).

Mod de preparare:

1. Daca ai o plita cu inductie sau un aragaz electric, este recomandat sa inlocuiesti gazul cu una dintre aceste variante. Pune toate ingredientele intr-o tigaie neaderenta si lasa-le pe foc pana ajung la punctul de fierbere.

2. Odata ce amestecul fierbe, spala orice urma de cristale de zahar lipite de marginea vasului, cu ajutorul unei pensule de patiserie inmuiate in apa. Chiar daca iti cad cativa stropi de apa in compozitie atunci cand cureti marginile, nu iti face probleme, deoarece nu vor avea niciun efect asupra produsului final.

3. Pe foc mediu, fara a amesteca, fierbe totul pana cand atinge temperatura de 114 grade Celsius. Ia de pe foc amestecul si acopera tigaia, lasand compozitia sa se raceasca la temperatura camerei. Apoi, depoziteaza zaharul invertit la frigider, intr-un vas etans.

Atunci cand incepi sa prinzi curaj in bucatarie si nu iti mai este teama sa experimentezi, ba chiar te entuziasmeaza ideea de a incerca lucruri noi, este momentul potrivit sa incepi sa iti confectionezi si sa folosesti zahar invertit in diverse preparate. Rezultatul va fi unul surprinzator de pufos si de fin!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!