15 bărbați dezvăluie ce înseamnă dacă te sărută la prima întâlnire
Prima întâlnire este de acomodare, iar multe femei nu sunt de acord cu un sărut la prima vedere. Ele au nevoie de mai mult timp înainte de a trece la acest pas important
Dar oare ce părere au bărbații despre acest subiect fierbinte? Astăzi vom afla împreună opiniile pro și contra ale unor domni care nu s-au ferit să vorbească deschis despre momentul ideal al primului sărut.
Acest gest de apropiere este perceput diferit de oameni, pentru că unii în consideră extrem de speciali, în timp ce pentru alții nu înseamnă absolut nimic. A decide dacă îți lipești buzele de buzele altcuiva la prima întâlnire este o alegere strict personală, în funcție de cum privești lucrurile. Dacă pleci de la prima ieșire fără să faci asta, nu înseamnă că povestea se încheie acolo.
Totuși, se poate întâmpla să te săruți pasional cu bărbatul/femeia pe care îl/o vezi prima dată și să nu mai existe nici măcar o a doua discuție între voi.
Și atunci oare cum este corect? Poate că trebuie să faci doar ce simți sau să îți stabilești standardele de la început și să te lași greu, indiferent unde ar vrea inima să te poarte.
„Când te săruți la prima întâlnire, asigură-te că simți că asta îți dorești, că te simți confortabil să o faci. Dacă există atracția și dorința de a vă săruta, apleacă-te puțin și vezi dacă partenerul tău se apleacă odată cu tine.”, sugerează expertul în legea atracției Christy Whitman.
Mai multe păreri avizate ar putea să te ajute să înțelegi dacă este în regulă sau nu să faci tu primul pas la întâlnire.
„Care este regula pentru a săruta la prima întâlnire? Este un pic complicat. În primul rând, va trebui să observi expresiile faciale, limbajul corpului, tonul vocii și cuvintele exprimate pentru a te ajuta să știi dacă și când să săruți. Vei ști intuitiv când a sosit momentul. Dacă încă nu ai răspunsul, nu îți fie teamă să întrebi.”, a spus life coach-ul Roland Legge.
Iată 15 motive pentru care bărbații cred că ar trebui sau nu ar trebui să te săruți la prima întâlnire și ce înseamnă dacă o faci:
1. Sărutul la prima întâlnire îi dă de înțeles unui tip că ar trebui să te invite din nou în oraș
„Dacă nu există un sărut la prima întâlnire, rămân cu semne de întrebare și, de obicei, nu merg mai departe.”
2. Un sărut te ajută să îți dai seama dacă există chimie între voi
„Dacă pare să existe chimie între noi, încerc să merg mai departe. Altfel, ce rost are să ne întâlnim?”
3. Sărutul este o modalitate excelentă de a testa terenul
„Încerc doar din curiozitate, uneori chiar și atunci când m-am hotărât deja că nu sunt atât de interesat.”
4. Sărutul este un pas natural în evoluția de la întâlnire la relație
„Să nu te săruți după o întâlnire de o oră la o cafea are sens. După câteva întâlniri de o oră care implică o cină (bowling, patinaj pe gheață, o plimbare printr-un parc, mini golf, alte activități), urmate de o cafea undeva, însă?
De obicei, până atunci au trecut trei sau patru ore în care am vorbit și am petrecut timp împreună. Acesta este, în general, suficient timp pentru a decide dacă va exista sau nu a doua și a treia întâlnire. Eu nu mă duc la o întâlnire decât dacă există un „da” pentru a doua întâlnire.
Toate acestea depind și de cât de mult timp am vorbit înainte de prima întâlnire, dar de obicei este o cantitate decentă, deoarece nu voi cere nici măcar o primă întâlnire până când nu trecem de etapa unui salut inițial.”
Citește și: 7 lucruri de facut in cuplu care mentin vie flacara iubirii
5. Uneori, o îmbrățișare poate fi la fel de bună ca un sărut atunci când închei o primă întâlnire
„Dacă este mai lungă decât ar fi în mod așteptat o primă întâlnire și ea pare să fie interesată, da, o să o sărut. Altfel, ne îmbrățișăm și o invit să ieșim din nou în oraș.”
6. Atunci când sunteți deja prieteni, sărutul poate fi o modalitate de a confirma că treceți la nivelul următor
„M-am sărutat la prima întâlnire pentru că aveam deja o prietenie cu persoana respectivă înainte și aveam o bună comunicare. A fost un sărut lung și pasional care s-a transformat într-o lungă sesiune de giugiuleală pe un trotuar, cu oameni și mașini care treceau la ora 3:00 dimineața. Ea este acum soția mea.”
7. Sărutul este pur și simplu romantic
„Când o întâlnire merge bine, nu există o modalitate mai bună de a o încheia decât un sărut romantic. Nimănui nu-i plac despărțirile stânjenitoare sau îmbrățișările ciudate.”
8. Chiar dacă vă sărutați, asta nu înseamnă că lucrurile vor merge mai departe
„Eu nu aș citi prea mult în asta. Este prea devreme pentru a planifica nunta sau pentru a da nume copiilor.”
9. Un sărut ar putea însemna că un tip este pregătit pentru mai mult, dar asta nu înseamnă că trebuie să ajungi deja acolo din prima
„Înseamnă că aș fi fericit să întrețin relații intime cu ea, dar mă mulțumesc cu puținul obținut.”
10. Sărutul poate fi o modalitate de a exprima ceea ce simți
„De obicei, înseamnă că am fost prins în momentul respectiv și vreau să comunic asta clar.”
11. În general, un sărut la finalul primei întâlniri este un semn de entuziasm
„Dacă sărut pe cineva la prima întâlnire înseamnă unul din două lucruri: că vreau să o văd din nou sau că vreau foarte, foarte mult să o văd din nou.”
12. Uneori, sărutul nu înseamnă absolut nimic pentru cel puțin o persoană implicată
„Câteodată dau un pupic pe buze la ușă pentru că simt că trebuie să o fac, dar nu aș privi-o ca fiind totul sau nimic.”
13. Sărutul poate fi o modalitate bună de a testa chimia fizică dintre parteneri
„Pentru mine, un sărut la prima întâlnire este ca și cum ai verifica dacă poate exista ceva în viitor. Îi place? Avem măcar chimie? Ne place amândurora felul în care sărută cealaltă persoană?”
14. Unele persoane nu se sărută că așa ar vrea ele, ci pentru ce ar putea urma
„Sunt ciudat în ceea ce privește sărutul. Nu sunt un mare fan, dar știu că fetele sunt. Dacă mă sărut la prima întâlnire, este pentru că sper că vom avansa și vom ajunge să fim mai intimi.”
15. Felul în care te sărută cineva la prima întâlnire îți poate spune foarte multe despre intențiile sale
„Depinde de tipul de sărut. Uneori, ofer săruturi care pot fi chiar „vizionate” de persoane de toate vârstele, inclusiv de copii. Acestea nu prezintă semne de nuditate, senzualitate sau vulgaritate. Dar alteori îl ofer cu implicare pentru că vreau ca ea să știe că mi-a făcut o impresie bună.”
Concluzie: Nu este greșit să te săruți la prima întâlnire, dar nici să nu faci asta. Ca să se întâmple, ar trebui să vreți amândoi, să existe chimie și dorința de a continua șirul de întâlniri. Nu trebuie să acționezi ca toți ceilalți, ci doar să îți asculți intuiția sau să respecți standardele pe care probabil ți le-ai impus.
Citește și: Ce spune locul în care te sărută prima dată despre viitorul relației voastre
Surse foto: Unsplash, Unsplash
Surse articol: Yourtango, Lichol, Thenarcissisticlife