Dieta DASH, votata ca cea mai sanatoasa cura
Cuprins
Dieta DASH (Dietary Approaches to Stop Hypertension - Abordari dietetice pentru oprirea hipertensiunii) a fost conceputa pentru a trata si a preveni hipertensiunea. Cura promoveaza reducerea nivelului de sodiu din alimentatie si consumul unor alimente bogate in nutrimente (potasiu, calciu, magneziu) care ajuta la scaderea presiunii sanguine. Avand in vedere ca este o dieta sanatoasa, aceasta poate preveni si alte afectiuni (cancer, diabet, osteoporoza, boli cardiace) si chiar atacul cerebral. Desi initial dieta DASH nu a fost prezentata ca un regim de slabit, totusi, rezultatele ei au fost uimitoare in acest sens. Ceea ce este minunat la aceasta dieta este ca nu trebuie sa te stresezi zilnic cu numarul de calorii si nici sa apelezi la antrenamente fizice intense.
Iata in ce consta dieta DASH si cum te ajuta sa ajungi la greutatea dorita!
Reguli generale in dieta DASH
Planul dietei contine multe fructe si legume, alimente bogate in proteine (sunt satioase si te ajuta sa eviti gustarile nesanatoase). De asemenea, cerealele integrale, pestele, lactatele cu continut scazut de grasimi, semintele, nucile si carnea de pasare vor fi aliati de baza. Meniul dietei nu incurajeaza un consum mare de carbohidrati. Fa alegeri sanatoase atunci cand vine vorba despre mesele principale, dar si cand iei gustari. Fii creativa in bucatarie. Preparatele tale pot fi gustoase si daca folosesti mai putina sare. Ierburile aromate si condimentele reprezinta alternativele sanatoase. Consuma alcool in cantitati moderate si renunta la fumat.
Dieta Dash nu este o simpla cura, ci poate deveni un stil de viata, pentru ca mentinerea sanatatii este un proces de lunga durata. Si exercitiile fizice fac parte dintr-un stil de viata sanatos si echilibrat, astfel ca este indicat sa faci miscare.
Motiveaza-te zilnic pentru a continua acest program, insa nu te recompensa la sfarsit cu tentatii culinare nesatoase, ci incearca alte activitati care iti fac placere (un film, un masaj, etc.).
Exemple de meniu care respecta dieta DASH
Mic dejun (la alegere)
1. Un ou fiert, una sau doua felii de bacon slab, un pahar de suc de rosii.
2. O felie de paine integrala cu doua lingurite de unt de arahide, o portocala, un pahar de lapte degresat, o ceasca de cafea decofeinizata.
3. O portie de lapte degresat cu cereale integrale, nuci si zmeura sau capsuni.
4. Un iaurt fara grasime, mix de fructe (banana, mar, fructe de padure sau pepene verde), nuci, o briosa cu seminte, un pahar mic de lapte degresat sau ceai din plante.
Pranz (la alegere)
1. Salata de ton (o conserva de ton in suc propriu, cateva boabe de struguri, o telina mica, doua frunze de salata verde, doua felii de paine toast), un pahar de lapte degresat.
2. Salata de spanac (frunze de spanac, o para, o mandarina, cateva migdale maruntite, doua ligurite de otet, putin ulei, doua felii de paine toast), un pahar de lapte degresat.
3. Un sandwich cu piept de curcan (piept de curcan, o rosie, doua frunze de salata verde, putin mustar).
4. Piept de pui la gratar, o salata de mere si morcovi.
Cina (la alegere)
1. O portie de pui la rotisor cu mix de legume preparate la aburi (morcovi, broccoli sau conopida) si cateva frunze de salata verde proaspata.
2. Kebab din carne de vita slaba (la grill) cu gogosari, ceapa, ciuperci si rosii cherry.
3. O supa de legume.
4. Peste la gratar cu salata de legume si ananas.
Gustari (in prima parte a zilei si dupa-amiaza - la alegere)
1. Un iaurt cu fructe (adaugate de tine) si migdale.
2. Un fruct la alegere si 10 caju.
3. Doua lingurite de seminte de floarea soarelui, un ciorchine de strugure de marime medie.
4. O bucata de branza light cu un morcov.
Nota: gustarile trebuie sa contina fructe, nuci sau seminte (in special).
Daca nu iti surade ideea de a transforma dieta DASH intr-un mod de viata, urmeaz-o timp de doua saptamani, pentru a scapa de kilogramele nedorite. Si efectueaza exercitii fizice frecvent, pentru a-ti modela silueta si a-ti tonifia pielea.