Nu Skin

Mineralul care îți topește burta

Miercuri, 11.01.2017
de Mihaela Onofrei

În acest sezon, majoritatea femeilor sunt în căutarea unor soluții care să le scape de colăceii puși de sărbători. Deoarece toată acea mâncare delicioasă nu putea trece prin viața noastră fără să lase urme, începem să ne gândim la niște soluții rapide pentru a scăpa de grăsimea nedorită. Cele mai bune metode sunt, desigur, cele naturale, însă câți dintre noi au timp de sport, mai ales pe vremea asta?

O soluție eficientă este să ne îmbunătățim alimentația. Goana după legume și fructe de după sărbători o cunoaștem cu toții. Totuși o schimbare bruscă a regimului nu face decât să ne dea peste cap organismul. Alimentația noastră trebuie să rămână echilibrată și variată. Specialiștii au descoperit că o anumită substanță minerală ne poate ajuta să scăpăm de colăcei și de restul grăsimilor nedorite din corpul nostru.

Cea mai ușoară metodă prin care putem să scăpăm de grăsimea de pe abdomen este să creștem aportul de magneziu din organism. Magneziul este unul dintre cele mai importante minerale pentru organismul nostru. Acesta participă la peste 300 de reacții biochimice care au loc în corpul nostru. Mai mult, ajută la menținerea sănătății mușchilor și a funcționării bune a nervilor și a ritmului inimii, susține sistemul imunitar la un nivel optim și întărește oasele.

De asemenea, acesta reglează nivelul de zahăr din sânge, menține o presiune arterială normală și este cunoscut pentru rolul pe care îl are în sintezele de proteine și în îmbunătățirea metabolismului. În ceea ce privește sistemul digestiv, se pare că magneziul ajută la dezvoltarea unei bacterii care ajută la arderea grăsimilor. Există studii care au arătat că oamenii slabi au mai multe dintre aceste bacterii benefice, în timp ce aceia care se confruntă cu probleme de greutate le au în cantități foarte mici.

Pentru a avea un aliat de încredere care să reducă absorbția caloriilor, consumă îndeosebi alimente bogate în magneziu, cum ar fi spanacul, alunele, cartofii copți cu coajă, fasolea colorată, soia, caju, ovăz. De asemenea, evită mâncărurile procesate, deoarece acestea privează organismul de magneziu. Zahărul și fosfații înlătură magneziul din corp.

Dacă alimentele bogate în magneziu nu sunt printre preferatele tale, poți apela cu încredere la suplimentele alimentare. Ai însă grijă la cantități! Iată o listă cu cantitățile de magneziu necesare fiecărei categorii de vârstă.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.1 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!