5 idei de mic dejun sanatos si slab caloric

5 idei de mic dejun sanatos si slab caloric

Elena Gherasim

Probabil stii deja ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei, deoarece iti da energie pentru a scapa de starea de somnolenta si contribuie la accelerarea si imbunatatirea metabolismului, prevenind astfel depunerea kilogramelor in plus. Ceea ce poate nu stii inca este faptul ca nu toate variantele de mic dejun pe care le ai la dispozitie in mod normal sunt si cele mai sanatoase sau cele mai slab calorice.

Intr-adevar, clatitele, batoanele cu cereale din comert, briosele, vafele sau cerealele cu ciocolata te ajuta sa salvezi timp dimineata si tocmai de aceea, nu de putine ori fac parte din meniul tau. In aceeasi categorie se afla si omletele, mezelurile, cremele de branza si produsele fainoase, insa cu un continut ridicat de grasimi care in timp iti pot afecta organismul. Carbohidratii si grasimile regasite in aceste variante de mic dejun fac mai mult  rau corpului decat il ajuta, deoarece iti vor da senzatia de satietate si energie in primele doua ore, dupa care starea de oboseala si lipsa de forta va pune din nou stapanire pe tine.

mic dejun sanatos

Pentru a scapa de aceasta problema, iti oferim 5 idei de mic dejun sanatos si cu putine calorii, care iti vor oferi toate substantele nutritive de care ai nevoie si iti vor da o stare de bine. Chiar daca unele dintre ele necesita mai mult timp de pregatire, nu-i asa ca merita sa te trezesti cu 15 minute mai devreme pentru a fi sanatoasa si supla? Mai mult decat atat, poti profita de timpul in care pregatesti aceste retete, pentru a face inviorarea de dimineata - stii doar ca exercitiile facute cand te trezesti sunt cele mai eficiente!

Lipie cu fructe proaspete

Iti recomandam sa pregatesi acasa aceste turte din coca nedospita, deoarece, in general, cele pe care le gasesti in comert nu sunt foarte sanatoase. Pentru a da mai multa savoare preparatului, tapeteaza turtele cu unt de arahide sau unt clasic, dupa care adauga fructele taiate cubulete. Poti folosi ce combinatii de fructe vrei, cu o singura conditie: evita pe cat posibil combinarea a doua fructe cu un aport caloric crescut, de exemplu banane si struguri. Incearca un mix de mere, fructe de padure si struguri, deoarece aceste fructe nu au un nivel de aciditate crescut si nu iti vor da dureri de stomac.

mic dejun cu fructe

Avantajul acestei variante de mic dejun este ca fibrele din lipie si proteinele din untul de arahide te vor face sa te simti satula mai mult timp, iar substantele nutritive regasite in fructele proaspete vor contribui la reglarea nivelului de zahar din sange si vor avea grija de sanatatea si silueta ta.

Fulgi de ovaz cu lapte si migdale

Un mic dejun incarcat cu fibre, minerale, proteine si grasimi sanatoase, fulgii de ovaz cu lapte si migdale sunt varianta perfecta daca te afli intr-o cura de slabire, dar nu vrei sa te infometezi. Datorita fibrelor din fulgii de ovaz si grasimilor sanatoase regasite in migdale, senzatia de satietate va persista, iar tu te vei simti plina de energie si vei fi ferita de neplacutele tulburari de digestie. In functie de preferintele pe care le ai, iti poti personaliza masa adaugand putina miere si bucati de fructe proaspete.

Branzeturi si fructe

Usor de pregatit, cu un pret modic, dar cu beneficii extraordinare asupra sanatatii tale, masa de dimineata bazata pe branzeturi si fructe proaspete este o adevarata binecuvantare pentru organismul tau.

branzeturi cu fructe

Opteaza pentru branzeturile neprocesate, precum branza de vaci sau casul proaspat si combina-le cu mere, struguri, citrice si o portie de nuci sau cu o felie de paine integrala. Vei avea parte astfel de un aport nutritiv complex, fara sa adaugi componente fara valoare nutritionala, care doar iti ingreuneaza metabolismul.

Salata de tofu cu spanac si rosii

Daca te numeri printre persoanele vegetariene, cu siguranta de multe ori te-ai aflat in impas atunci din cauza lipsei de inspiratie pentru micul dejun. Iti oferim o idee simpla si extrem de gustoasa, dar cel mai important, sanatoasa si cu o valoare nutritionala importanta. Ai nevoie de cateva cubulete de branza tofu (cea in saramura nu este indicata la micul dejun), o rosie, cateva frunze de spanac proaspat, o lingura de seminte coapte sau crude (bostan sau floarea soarelui), cateva picaturi de ulei de masline sau nuci si mirodenii dupa gust. Avand in vedere ca valoarea calorica a salatei este redusa, ai voie sa mananci doua felii de paine prajita.

Tartine cu branza si ou fiert

Cu putina imaginatie si cateva ingrediente speciale, poti transforma clasicul ou fiert intr-o adevarata delicatete. Iata o reteta usor de pregatit, gustoasa si bogata in proteine, fibre si vitamine.

tartina mic dejun

Prajeste doua felii de paine integrala, peste care adauga branza de vaci, doua felii de ou fiert, o felie de rosii si putin ulei de nuci. Condimenteaza cu busuioc uscat si putin piper. Cu acest mic dejun vei avea parte de o doza importanta de calciu, proteine, antioxidanti (datorita licopenului din rosii) si fibre.

Sigur ca retetele prezentate mai sus reprezinta doar niste sugestii, pe care le poti personaliza in functie de preferintele alimentare pe care le ai si, totodata, sunt idei de la care poti pleca pentru a construi alte retete de mic dejun multumita carora sa iti incepi ziua cu dreptul.

Tu ce preferinte alimentare ai pentru micul dejun?

Articolul urmator
Prea mult pepene? Medicul Virgiliu Stroescu spune ce ți se poate întâmpla dacă exagerezi cu acest fruct
Prea mult pepene? Medicul Virgiliu Stroescu spune ce ți se poate întâmpla dacă exagerezi cu acest fruct
Alege un mic dejun și îți spunem care e sufletul tău pereche!
Incepe quiz
Alege un mic dejun și îți spunem care e sufletul tău pereche!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (44)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (361 vizite)