Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Strugurii au devenit tot mai toxici și te pot îmbolnăvi toamna: uite cum trebuie să-i mănânci

Joi, 12.09.2019
de Otilia Geavlete

Strugurii sunt unele dintre cele mai sănătoase fructe, cu numeroase beneficii pentru sănătate. Gustul lor plăcut, aromele variate și bogăția de vitamine și antioxidanți le conferă un loc de frunte între fructele toamnei. Au un conținut ridicat de vitamina C și vitamina K, precum și alte vitamine și microelemente și sunt ideali în curele de slăbire.

Conțin, în plus, resveratrol, un antioxidant puternic, cu efecte de prevenire a bolilor de inimă, diabetului și chiar cancerului. Din păcate, în ultimul timp, pesticidele, insecticidele și alte chimicale utilizate au făcut ca strugurii să devină din ce în ce mai toxici, existând riscul de a ne îmbolnăvi, în loc să ne protejeze. De aceea, trebuie să luăm măsuri pentru a-i consuma în condiții de siguranță.

struguri

Strugurii au o mare concentrație de pesticide

Sănătatea pe care ne-o oferă strugurii este amenințată de conținutul ridicat de pesticide, aceștia aflându-se pe locul 3 în ceea ce privește concentrația de pesticide. Un singur ciorchine de strugure poate conține până la 15 tipuri de pesticide diferite, în mod uzual, iar maximum de chimicale la care pot ajunge este de 64 de tipuri de substanțe diferite. Printre efectele cele mai frecvente ale pesticidelo fac parte inducerea unor dezechilibre hormonale și creșterea riscului unor tipuri de cancer. Mai grav este că la tratarea fructelor sunt folosite adesea și pesticide neautorizate, al căror potențial este și mai periculos.

Strugurii din supermarketuri pot fi foarte toxici

Un studiu realizat de organizația de mediu Pesticide Action Network Europe a demonstrat că strugurii vânduți în marile supermarketuri au un conținut ridicat de pesticide. Analiza a fost realizată în 18 țări europene și a identificat 64 de pesticide cu efecte nocive asupra sănătății consumatorilor, în special a copiilor. Multe dintre acestea pot fi implicate în creșterea riscului de cancer, infertilitate, boli nervoase, afecțiuni hormonale și mutații genetice. Potrivit studiului, 6 dintre probele de struguri conțineau pesticide peste nivelul mediu admis în UE, iar două dintre probe conțineau pesticide interzise.

Strugurii pot conține bacterii și alergeni

În afară de toxinele extrem de dăunătoare, strugurii pot conține și agenți patogeni care provoacă boli, de regulă de natură digestivă. Dintre bacteriile care pot să apară pe struguri și determină afecțiuni gastrointestinale, pot fi menționate: E. Coli, Salmonella, Campylobacter sau Listeria. Aceste bacterii pot provoca toxinfecții alimentare grave, iar dintre categoriile supuse celor mai mari riscuri fac parte copiii, în special sub 5 ani, femeile însărcinate, vârstnicii și persoanele imunodependente. În cazuri rare, consumul de struguri poate provoca intoleranță și reacții alergice. De multe ori, însă, alergia nu este provocată de fructul propriu-zis ci de substanțele cu care este tratat.

Cum să consumi în siguranță strugurii

fata cu struguri

Spălarea strugurilor este obligatorie, pentru că îndepărtează până la 99% dintre agenții patogeni și mare parte din chimicale. Majoritatea fructelor din comerț suportă o etapă de prespălare industrială, dar aceasta nu este suficientă pentru un consum sigur. Spălarea strugurilor trebuie făcută cu atenție și minuțiozitată, pentru că fiind mai multe boabe pe un ciorchine, este posibil ca bacteriile să rămână pe o parte din strugure, dacă nu avem grijă să-l spălăm bob cu bob. De asemenea, există riscul acumulării de agenți patogeni în zonele dintre boabele de strugure, iar aceștia se pot extinde ulterior la boabe, dacă nu se face o spălare atentă. Spălarea corectă se poate face astfel:

- Inițial, imersăm strugurii într-un bol cu apă, timp de câteva minute. Atenție, această manevră nu este suficientă. Deși poate îndepărta o parte din bacterii și pesticide, o altă parte poate migra dintr-o zonă a strugurelui în alta, atunci când este ținut doar în vas.
- Etapa cea mai utilă este spălarea fructelor sub jet de apă. În cazul strugurilor, aceasta trebuie făcută bob cu bob, chiar dacă este o treabă destul de laborioasă. Odată făcută spălarea, o respălare nu mai este utilă, ba chiar este contraindicată, pentru că poate exista riscul contaminării, în funcție de sursa de apă folosită.
- Este util să frecăm fructele cu mâna sau cu un burețel abraziv, pentru a le curăla mai bine. Trebuie să insistăm și în zonele dintre boabele de strugure, pentru a îndepărta orice potențial agent sau toxină, ori putem desprinde boabele și să le spălăm separat.

Alte măsuri de siguranță de care trebuie să ținem cont pentru a consuma strugurii în condiții cât mai sănătoase:
- Alege numai produse proaspete, care nu au stat multă vreme depozitate în magazin și ai grijă să nu fie vătămate sau cu boabe stricate
- Dacă se poate, cumpără struguri bio
- Transportă fructele în sacoșe separate, nu împreună cu carne sau brânzeturi. Și în frigider, ai grijă să le pui în spații separate
- Spală cât mai repede strugurii și ai grijă la calitatea apei utilizate. Apa poate fi o sursă de contaminare încrucișată. Folosește numai apă potabilă, de la grupuri sanitare igienizate și nu utiliza apă din sticle, mai ales că trebuie să speli strugurii din belșug. 

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!