Singurele roșii pe care este bine să le mănânci în extrasezon

Singurele roșii pe care este bine să le mănânci în extrasezon

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Pe măsură ce toamna își intră în drepturi, unele fructe și legume își pierd din prospețime, pentru că ne apropiem de sfârșitul sezonului lor. Este valabil și pentru roșii, care sunt în cea mai bună formă în lunile iunie-iulie. La sfârșitul toamnei vei găsi în supermarketuri doar acel gen de roșii palide, apoase, fără aromă, care nu au decât o vagă asemănare cu gustul pe care ți-l dorești.

Chiar și în piețe, vor apărea tot mai des roșii din import, păstrate prin depozite, care își pierd prospețimea cu mult timp înainte de a ajunge pe masa ta. Prin urmare, ce fel de roșii este bine să mănânci în extrasezon?

Roșiile cherry sunt proaspete și în afara sezonului

Roșiile cherry, crescute în sere, își păstrează prospețimea pe tot parcursul anului. Secretul lor: datorită dimensiunilor reduse, ele conțin mai puțină apă, astfel că structura lor se menține mai bine și nu suferă modificări. Astfel, roșiile cherry își păstrează aroma și concentrația de substanțe nutritive, indiferent de perioada în care sunt consumate. 

rosii cherry

Roșiile cherry gătite sunt mai aromate

Dacă vrei să te bucuri din plin de gustul roșiilor cherry, specialiștii recomandă să le gătești. Astfel, prin evaporarea umidității din ele, aroma va fi mai intensă. Combinația de roșii cherry cu usturoi sau sotarea lor în ulei de măsline cu un strop de sos vinegrette conferă o aromă deosebită acestor roșii micuțe.

Așadar, dacă vrei să ai parte de o masă sănătoasă și extrem de aromată, chiar și în afara sezonului, apelează cu încredere la roșiile cherry, în locul oricărui alt tip de tomate.

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Cum să mănânci mai mult și totuși să arzi grăsimi, potrivit unui biochimist de renume
Spune-ne ce-ți place să mănânci și îți spunem ce sport ar trebui să practici!
Incepe quiz
Spune-ne ce-ți place să mănânci și îți spunem ce sport ar trebui să practici!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Ce este cetoza și de ce este benefică? (325 vizite)