Mă cheamă Laura, am 33 de ani și am 2 copilași minunați. În adolescență am fost o fată frumoasă, cu un corp de invidiat, căreia i se deschideau ușile foarte ușor în viață. La 23 de ani m-am căsătorit și am rămas însărcinată, după un an de zile de încercări.
Am fost foarte fericită, dar fericirea mea a durat câteva ore, deoarece mi s-a spus că "sarcina nu s-a prins bine și trebuie să iau medicamente pe bază de hormoni"... Și așa am ajuns la 116 kg...
Am hotărât că trebuie să fac ceva și am intrat în vârtejul dietelor. Greu, anevoios, cu urcușuri și coborâșuri, în 6 ani de zile am ajuns la 70 de kg... un vis... Atunci am rămas din nou însărcinată. Am hotărât să nu mai iau medicamente hormonale pentru a nu mă îngrășa.
La 22 de săptămâni am ajuns în spital cu amenințare de avort. Și atunci am hotărât că un copil e mult mai important decât silueta mea. Și am ajuns la 96 kg, pe care le-am cărat 3 ani, cu diete grele, dar fără rezultat.
Nu înțelegeam de ce. Frustrările mele creșteau iar speranțele scădeau. Fiecare privire în oglindă mă făcea să plâng. Și acum observ că nu prea am poze cu mine, deoarece îmi era rușine să apar în ele.
Decizia care mi-a schimbat viața
În februarie 2018, la locul de muncă au început să se îngreuneze lucrurile. Mișcările în companie și dorința de afirmare a celor din jur m-au băgat în spital, hipertensivă și cu atacuri de panică. Inima mea învelită în grăsime și obosită era pe punctul de a ceda dacă nu făceam ceva. M-am uitat la copiii mei, la soțul meu și am decis să fac o schimbare în viața mea.
Singura soluție era reducerea de stomac, care era riscantă și costisitoare. Dar eram dispusă să o fac. Am hotărât să fac un credit în bancă și m-am interesat de un medic cu rezultate pozitive.
Soțul meu atunci a văzut o altă cale în care eu nu credeam: nutriționistul. Dar nu mă putea convinge. Eu aveam o singură variantă. Reducerea de stomac. Am plecat în Austria la o conferință și, când m-am întors, m-a așteptat în aeroport cu cheile noii mele mașini. Din creditul pe care îl făcusem îmi luase o mașină.
Cu un ochi plângeam și cu altul râdeam. Mi-a zis să-mi vând mașina veche și din banii aceia mă pot duce la o clinica de nutriție. Avea temele făcute: recomandări pentru Clinica de Nutriție KiloStop, pliante și câțiva aliați.
90-60 ... de kilograme
Am plecat împreuna într-o seară spre Clinica din Victoriei. "O să vezi că vei rămâne și cu mașina și cu un corp de invidiat", îmi spunea el. Iar eu credeam că doar mă încurajează.
M-am urcat pe cântar: 90,3 kg. Îmi era rușine că soțul meu ținea în mână foaia de cântărire.
L-am întrebat care să fie ținta mea și m-a întrebat cât îmi doresc."60 kg, dar e imposibil.Mai bine zic 70 și par în fața doamnei doctor realistă."
Mi-a zis să zic 60 kg, că dacă voi ajunge la 70 tot o să fie bine. Am intrat în cabinet și am întâlnit un medic familiar, cald care mi-a confirmat că inima mea e sufocată de grăsime. Nu aveam altă variantă decât să schimb ceva.Când am zis 60 kg nu am simțit nimic altceva decât încredere. Foarte bine. 60 să fie.
Am început programul KiloStop. Am plecat din cabinet fără nici o cură miraculoasă, ci cu o trimitere pentru analize și un caiet în care trebuie să scriu tot ceea ce mănânc pe parcursul unei săptămâni.
M-am confruntat nu numai cu provocările dietei, ci și cu scepticismul celor din jur
Am venit acasă și a început avalanșa de păreri:
"Dar tu nu ai ambiție să nu mai mănânci? Ce a atât de greu? Pentru ce trebuie să cheltui atâția bani?"
"Succes, dar eu cunosc o mie care au slăbit și apoi s-au îngrășat mai mult."
"Sunt bani aruncați pe fereastră, nu ai să reușești."
În timp ce m-am apucat de cură, am găsit oportunitatea să-mi schimb și locul de muncă. Așa că, pe 24 august începeam cura de slăbit și încheiam o carieră de 7 ani într-o mare companie.
Prima săptămână a fost super: 3,8 kg în minus și am mâncat mai mult decât mâncam eu. Dar mâncam corect și disciplinat.
Apoi am stagnat. Oare va merge?Și apoi minus 2 kg. Hai că merge!
Uite-așa am slăbit 20 de kg cu ajutorul KiloStop! Dar și aici am primit din nou răspunsul: „Nu ai putut să citești singură și să te autoeduci? pentru ce ai nevoie de un nutriționist?” Dar acum eu deja știam că am luat decizia corectă.
Viața la 55 de kilograme
Acum am 55 kg și am reușit să-mi îndeplinesc un vis imposibil.
Mă lupt cu alte întrebări acum: "Laura, ești bolnavă? Laura, te-a părăsit bărbatul?" NU... Doar că am făcut o schimbare mare în viața mea: am spus STOP în august și mi-am schimbat alimentația pentru fizicul meu, iar job-ul pentru psihicul meu.
Mă întâlnesc cu situații în care nu sunt recunoscută. Sau priviri în care se vede sigur că persoana respectivă mă cunoaște, dar nu știe de unde să mă ia. Port 36 la haine iar soțul meu ar pleca cu tot mall-ul după el că îmi vin bine toate :).
Nutriționistul pentru mine nu este o carte de rețete sau de diete. Este un medic care îți insuflă un stil de viață corect. Nu îți dă pește, dar te învață cum să pescuiești. Cum trebuie calculată masa și care e dimensiunea corectă a porțiilor în farfurii.
Aceasta e povestea unei fete care a plecat de la 90,3 kg și a ajuns la 55 kg (azi dimineață) :).
Urmareste-ne pe Google News
