Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
Back to School

Cele mai trendy coafuri pentru păr mediu în 2017

Vineri, 06.01.2017
de Alexa Galgau

Părul mediu este ideal pentru cele mai multe femei, deoarece este mai ușor de întreținut decât cel lung, dar în același timp este și mult mai versatil decât părul scurt în ceea ce privește coafurile. Dacă și tu ai părul de lungime medie, probabil vrei să știi exact ce trenduri există anul acesta, iar vestea bună este că în 2017 se optează mai degrabă pentru un stil lejer și natural, ceea ce înseamnă ca va fi foarte ușor pentru tine să fii în pas cu moda!

Iată 5 coafuri pentru păr mediu la modă în 2017!

Cele mai cool coafuri pentru păr mediu în 2017

Anul 2017 ne întâmpină cu trenduri foarte feminine în materie de coafuri, care, pe deasupra, nici nu sunt greu de realizat. Ondulatorul va fi cel mai bun prieten al tău anul acesta, dar nici placa nu trebuie uitată într-un sertar, pentru că și ea ne poate ajuta să arătăm impecabil anul acesta.

Bobul ondulat

Nu ne mai săturăm de bob, chiar dacă trec anii. Pentru că și în 2017 se poartă bobul lung, sau lob-ul, nu putea să lipsească din lista noastră tocmai cel cu onduleuri lejere și suave. Dacă ai părul ondulat în mod natural, nu mai trebuie să îl îndrepți, pentru că aceasta este una dintre cele mai trendy coafuri ale anului 2017. Spunem adio părului aranjat perfect și salutăm cu bucurie stilurile mai naturale, care nu doar că ne ajută să economisim timp, dar sunt și mult mai comode.

Bobul lung ondulat arată excelent cu un balayage sau un ombre subtil, poate chiar în culoarea anului 2017: ochi de tigru!

Împletiturile

Coafurile cu împletituri pentru păr mediu sunt printre cele mai populare anul acesta, iar variantele pe care le poți încerca sunt nenumărate. Există atât de multe tipuri de împletituri, încât nu ai cum să te plictisești de ele. Una dintre cele mai simple variante este cea a împletiturii tip coroniță, pe care o poți realiza sub formă de spic sau ca împletitură cascadă, feminină și elegantă!

Înainte de a realiza o împletitură, ondulează puțin părul, pentru a obține un look boem și plin de gingășie. O astfel de coafură merge cel mai bine la ținutele feminine și avantajează orice chip!

Stilul grunge

De acum încolo nu te mai uita nemulțumită la păr după ce îl usuci și este cât se poate de rebel, deoarece te apropii foarte mult de stilul grunge, care se poartă în 2017! Partea cea mai bună a coafurilor grunge este că nu prea trebuie să le faci nimic, ci să lași părul să cadă cum vrea el. Iar dacă este ciufulit, cu atât mai bine!

Dacă vrei totuși să depui puțin efort pentru o coafură grunge, tapează puțin părul și ciufulește-l, apoi dă-l cu fixativ, ca să nu se „cumințească”. Desigur, o astfel de coafură merge cel mai bine la o ținută grunge, nicidecum la o ținută office!

Bretonul drept, întins

În 2017 se poartă tunsorile în linie dreaptă, până la umeri, adesea cu un breton drept, cât mai ordonat. Acesta nu se potrivește oricărei fețe, ci avantajează cel mai bine un chip oval sau unul lunguieț. Dacă și tu ai o astfel de tunsoare, este bine să știi că multe modele au defilat pe podium cu un breton perfect îndreptat. Așadar, renunță la stilul ciufulit și folosește placa pentru a îndrepta bretonul. Poți să îndrepți sau nu și restul părului, însă ține cont de faptul că părul întins perfect nu se mai poartă prea mult anul acesta. Așadar, poți avea șuvițe mai rebele, atât timp cât ai bretonul aranjat „la fir”.

Cărarea într-o parte

Ai obiceiul să îți treci mâna prin păr și să îl dai într-o parte? Foarte bine! Această coafură gata în doar câteva secunde se poartă în 2017. Cărarea laterală și părul cu volum natural, dat de uscător și atât, fac o pereche minunată și nu mai este nevoie de niciun alt artificiu pentru a fi trendy în 2017! Poți să folosești puțină spumă dacă vrei să fixezi coafura, dar este mult mai simplu să te joci cu mâna prin păr și să îl lași să cadă cum vrea, pentru un look șic și relaxat.

Coafurile pentru păr mediu în 2017 sunt o adevărată binecuvântare pentru femeile care nu au timp să își aranjeze părul cu orele! Anul acesta, naturalețea este ingredientul-cheie al lookului tău!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!