Exfolierea: afla de ce este vitala pentru o piele frumoasa

Exfolierea: afla de ce este vitala pentru o piele frumoasa

Gabriela Paladi

Exfolierea pielii este un proces care indeparteaza celulele moarte de pe suprafata pielii. La nastere, cand corpul nostru este nou-nout, la fiecare 7 zile celulele pielii noastre se reinnoiesc. Noi celule se nasc, se ridica spre suprafata,iar celulele vechi mor si formeaza un strat protector al pielii. Pe masura ce inaintam in varsta, procesul de regenerare incetineste, iar celulele se regenereaza o data la 10 zile, 20 chiar 30 de zile ... iar celulele noi si sanatoase, mai putine la numar, trebuie stimulate.

Exfolierea este, astfel, indicata la orice varsta, mai des sau mai rar, pentru ca indeparteaza straturile de celule moarte, care impiedica regenerarea celor noi. Este timpul sa aflam cum ne ajuta exfolierea sa avem o piele frumoasa si sanatoasa. Iata raspunsurile unor intrebari importante despre exfoliere:


Care sunt beneficiile exfolierii pielii?

Exfolierea este considerata ca fiind una dintre cele mai importante tehnici de ingrijire a pielii, pentru ca rezolva probleme ale pielii si in acelasi timp mentine un tonus sanatos al acesteia.

Pielea patata si rosie apare mai ales dupa ce tratam sau dupa ce dispare acneea. Produsele antiacneice usuca pielea, iar in urma acneei pot sa ramana pete si semne inestetice. Prin exfoliere, cu cat indepartezi mai multe celulele moarte, cu atat indepartezi semnele pe care acneea le-a lasat in urma sa, oferind pielii si un aspect neted, atat ca textura cat si in culoare.

 Porii incarcati sunt, de fapt, punctele negre si cosurile cu varf alb pe care le stim noi. Acestea apar din cauza factorilor de mediu dar si din cauza unei cantitati mari de sebum blocata in celule - mai ales in cazul unui ten gras. Aici intervine exfolierea, care deblocheaza porii, indeparteaza murdaria si lasa noile celule sa vina spre suprafata, eliminandu-le pe cele bolnave.

Hiperpigmentarea este definita de petele maronii care apar pe piele, cauzate de sarcina, de schimbari hormonale, de mostenirea genetica sau de inaintarea in varsta. Exfolierea pielii rupe celulele pigmentate care formeaza petele inestetice, permitand astfel pielii sa isi recapete nuanta sanatoasa. Daca vei adauga in procesul de exfoliere agenti de albire a pielii, precum vitamina C si E, hidrochinona sau acid kojic, efectul va fi si mai spectaculos.

Pielea uscata necesita hidratare, dar si exfoliere. Piele uscata inseamna o acumulare de celule uscate ale pielii, si cu cat folosesti creme hidratante mai mult, cu atat incerci sa hidratezi celule uscate - care nu se vor mai hidrata niciodata. Aceste celule uscate trebuie eliminate, ele trebuie sa faca loc celulelor mai hidratate din straturile inferioare ale pielii. Imediat dupa exfoliere, trebuie sa folosesti crema hidratanta, pentru celulele noi formate.

Indepartarea parului nedorit se face mult mai usor dupa exfolierea pielii. Indiferent ce metoda folosesti pentru epilare (aparatul de ras, epilatorul, crema depilatoare sau ceara) trebuie sa stii ca dupa exfoliere, pielea moarta este indepartata si ai acces la celule proaspete, din stratul inferior al epidermei, asa ca metoda de epilare pe care o folosesti va fi mai eficienta, pentru ca va indeparta mult mai bine firele de par.

Cum stiu daca am nevoie de exfolierea pielii?

Cel mai simplu test pe care il poti face chiar acasa este sa iei o bucata mica de scotch transparent si sa o lipesti pe frunte sau oriunde pe pielea corpului. Apasa apoi usor cu degetele pe ea si indeaprteaza-o. Daca observi mici bucati de piele pe ea, inseamna ca este timpul sa iti exfoliezi pielea.

Care este metoda potrivita de exfoliere?

Exfolierea poate sa fie mai dificila decat pare. Chiar si o piele tanara si rezistenta poate fi afectata de o exfoliere incorecta. In primul rand, trebuie sa tii cont de tipul pielii tale si sa folosesti exfoliante dedicate ei.

 Exista doua tipuri de exfolianti. Primul tip este cel chimic sau acid, care este sub forma unei masti pe care o aplici pe piele si care dizolva celulele moarte. Aceste tipuri de exfolianti contin acid gicolic si enzime. Cel de-al doilea tip de exfoliant este cel care necesita efort din partea ta, fiind sub forma unor produse abrazive aplicate cu ajutorul unor perii sau bureti. Desigur ca exista si proceduri de exfoliere profesioniste, precum microdermoabraziunea, exfolierea ultrasonica, peelingurile chimice, care sunt recomandate o data la 2-3 luni.

Pentru toate tipurile de piele se recomanda folosirea unui produs pe baza de acid glicolic, o saptamana da, si una nu, inainte de a aplica crema de noapte. Acestui tratament ii poti adauga un scrub delicat pe care sa il folosesti de doua ori pe saptamana. Daca ai pielea sensibila, foloseste mai degraba enzime in loc de acid, iar daca pielea ta este foarte uscata si arsa de soare, foloseste un tratament de exfoliere pe baza de retinol, pentru ca ajunge in adancimea pielii.

Cum stiu ca am exagerat in exfolierea pielii?

De cele mai multe ori organismul nostru ne spune prin diverse indicii cand ceva nu ii este pe plac. Asa ca daca pielea ta se inroseste dupa aplicarea unui scrub, atunci particulele continute de acel scrub sunt mult prea aspre pentru pielea ta. Daca dupa exfolierea simti ca pielea te ustura, ca este iritata si prea uscata, inseamna ca ai exagerat in exfoliere, si pielea ta nu mai are un strat protector. Ia o pauza de cel putin 10 zile. Exfolierea nu trebuie exagerata, scopul este sa exfoliem pielea cat mai mult, insa cu un minimum de iritatie. Pielea are nevoie de ajutor in indepartarea celulelor moarte, insa nu in fiecare zi.

Cateva trucuri de exfoliere:

• Daca ai tenul gras, este bine sa exfoliezi pielea de cel putin 4 ori pe saptamana. In cazul unui ten uscat, este nevoie de maximum doua sesiuni de exfoliere pe saptamana.
• Produsele dedicate exfolierii pielii corpului nu trebuie folosite niciodata pentru exfolierea tenului. Pielea de pe fata este mult mai sensibila, iar scruburile pentru pielea corpului pot fi prea dure pentru ea.
• Foloseste mai degraba un exfoliator puternic de doua ori pe saptamana, decat un scrub zilnic, care este prea delicat si nu are capacitatea de exfoliere dorita.
• Mastile si cremele de hidratare sunt mult mai eficiente dupa exfoliere.

Reteta de casa: Scrub pentru corp
Amesteca 1/3 de ceasca de zahar brun cu 1/2 de ceasca de ulei de migdale sau din seminte de struguri. Adauga cateva picaturi de ulei esential calmant, precum cel de lavanda sau de musetel sau 1 lingurita de ghimbir pisat, pentru stimularea circulatiei.

Reteta de casa: Scrub pentru fata
Amesteca 1 galbenus cu 1 lingura de malai sau gris si maseaza tenul. Daca ai tenul uscat, adauga si 1 lingurita de ulei de migdale.

Exfolierea trebuie sa faca parte din ingrijirea pielii noastre, daca ne dorim ca frumusetea si sanatatea ei sa se mentina. In mod normal, pielea elimina celulele moarte singura, atunci cand ne spalam, insa nu indeajuns de bine incat sa permita noilor celule sa se regenereze la un nivel ridicat. De aceea, exfolierea este necesara pentru ca pielea sa isi mentina tineretea, elasticitatea si luminozitatea. Tu cat de des iti exfoliezi pielea?

Articolul urmator
Ceramidele: ce sunt și care sunt beneficiile lor pentru piele
Ceramidele: ce sunt și care sunt beneficiile lor pentru piele
Ești frumoasă sau deșteaptă?
Incepe quiz
Ești frumoasă sau deșteaptă?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (24)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.
    Aghinitei Maria (anonim)
    7 mai 2013 06:06

    Interesant testul ! Am sa-l practic, ca sa nu exagerez cu exfolierea.

    Dana Maria
    6 mai 2013 23:11

    Zat de cafea, simplu. Cea mai ieftina si eficienta metoda de a-ti exfolia pielea. Eu il folosesc saptamanal pe fata, uneori si pe corp si se vad rezultatele.