Fii în ton cu moda! 6 culori de păr la modă în iarna 2017

Joi, 23.11.2017
de Sorina Corneanu

Există două categorii de persoane: cele care se bucură de iarnă și cele care abia așteaptă să treacă iarna, pentru a reveni la ținutele de vară și a se bucura de soare. De ce să nu faci parte din prima categorie, mai ales când iarna vine cu tendințe de nerefuzat și îți permite să te bucuri de schimbare și de un look fresh? Alege să oferi părului tău strălucire și să îl hrănești în profunzime recurgând la vopsire. Știi cum se spune: când vrei o schimbare, dar nu vrei să te tunzi, schimbă culoarea!

Vezi care sunt culorile de păr care se vor purta în 2018!

Iată care sunt culorile de păr în trend în iarna 2017!

Brunet natural. Dacă ești una dintre norocoasele care se bucură de un păr negru în mod natural, nu te grăbi să schimbi culoarea. Profită de strălucirea pe care negrul o are în orice anotimp și întreține-i doar strălucirea pe timpul iernii. Dacă ai părul deschis, dar te-ai hotărât să faci o schimbare, negrul e întotdeauna o idee bună!

par brunet des

Foto: Pinterest @ Martina

Ciocolatiu. Când vrei să îți deschizi sau, după caz, să îți închizi puțin culoarea părului, ciocolatiul este varianta de mijloc ideală. Este o nuanță dulce, caldă, care îți îmblânzește mult trăsăturile feței și, surpriză, îți atenuează cearcănele. Iarna aceasta, ciocolatiul este în topul celor mai râvnite culori de păr!

par lung

Foto: Pinterest @ RR

Roșcat strălucitor. Când îți vopsești părul roșcat, indiferent de nuanța aleasă, îți asumi o schimbare radicală. Este esențial ca această schimbare să fie una pozitivă, de care să te bucuri din plin. Pentru asta trebuie să alegi nuanța potrivită tenului tău: să nu te încăpățânezi să optezi pentru roșul aprins, atunci când tenul tău este foarte deschis, nici pentru culorile deschise, atunci când te bucuri de un ten creol. Întotdeauna trebuie să existe un echilibru între nuanța părului și cea a tenului.

par roscat

Foto: Pinterest @ Lauren Daniel

Roz-blond. Roz-blondul rămâne în trenduri și iarna aceasta. Dacă te bucuri deja de strălucirea blondului, o pată de culoare nu ar strica deloc. Alege să-i oferi personalitate cu puțin roz, fie pierdut printre șuvițe, fie aplicat doar la vârfuri! Nu e recomandat să faci o astfel de schimbare dacă ai tenul măsliniu. Probabil știi deja că blondul rareori se potrivește persoanelor cu tenul închis la culoare!

par lung roz

Foto: Pinterest @ Capricho

Blondul-argintiu. Iată cum poți face o schimbare majoră de look fără să îți maltratezi părul, fără să îl tunzi, fără să îi aplici culori dure. Pur și simplu deschide-ți culoarea părului aplicând cu un blond-argintiu. Vei fi în ton perfect cu iarna, vei rămâne în trend și te vei bucura de o schimbare de imagine care îți va aduce numai aprecieri.

par blond argintiu

Foto: Pinterest @ Lana Dao

Argintiu. Îndrăznește să faci o schimbare radicală și alege argintiul metalizat. Iarna aceasta, vopsindu-ți părul cu argintiu, poți fi mai spectaculoasă decât Crăiasa Zăpezii! O astfel de culoare îți deschide nuanța pielii și îți permite să recurgi la cele mai frumoase tipuri de machiaj, fără a cădea în vulgar! Imaginează-ți cum va arăta un machiaj de gheață sau cât de sexi va deveni machiajul smokey eyes!

par lung argintiu

Foto: Pinterest @ Fashionisers

Acum, că știi care sunt culorile de păr care fac furori în iarna 2017, nu îți rămâne decât să o alegi pe cea care ți se potrivește și să te bucuri de un look senzațional de sărbători!

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!