Nu Skin
Optezi sa Impresionezi

Ulei de primula: beneficii si proprietati

Andreea Gluh, redactor

Primula, cunoscuta si sub denumirea de "luminita serii", este o planta care face parte dintr-un gen cu numeroase specii. Pe langa faptul ca este folosita in scopul decorarii interioarelor, fiind apreciata din punct de vedere estetic, gratie florilor sale colorate, din semintele primulei se extrage si un ulei care are numeroase intrebuintari, atat in domeniul cosmetic, cat si in cel al medicinei naturiste.

Descopera si tu, in cele ce urmeaza, care sunt beneficiile si proprietatile uleiului de primula!

Uleiul de primula - un remediu care nu ar trebui sa iti lipseasca din casa

Primula este o planta originara de pe continentul nord-american, iar uleiul, care este bogat in acid linoleic, in Omega 6 si in fenilalanina, este obtinut prin presarea semintelor, fiind folosit de secole pentru a trata diverse afectiuni. 

Daca acneea vulgara sau acneea rozacee iti da batai de cap, uleiul de primula te poate scapa de probleme. El trebuie aplicat pe piele ca atare, lasandu-l astfel vreme de cateva ore, pentru a-si face efectul. Nu te ingrijora in ceea ce priveste producti de sebum, aceasta nu va fi nicidecum potentata de uleiul de primula, ci, din contra, va scadea.

O alta utilizare cosmetica a acestui ulei se refera la ingrijirea pielii afectate de eczeme. In acest scop, uleiul de primula se foloseste in stare pura sau in combinatie cu ulei de lavanda ori cu ulei de germeni de grau.

Pe langa aceste beneficii, luminita serii le vine in ajutor si doamnelor care au un ten matur, predispus aparitiei ridurilor. Daca vor adauga niste coenzima Q10 sau daca vor combina uleiul de primula cu o crema care contine aceasta substanta anti-imbatranire, efectele nu vor intarzia sa apara. De asemenea, parul si unghiile vor beneficia din plin de nutrimentele existente in acest ulei, care, din nou, poate fi aplicat ca atare pe zonele afectate, mentinandu-se astfel vreme de cateva ore.

Fenilalanina pe care uleiul de luminita serii o contine este un aminoacid cu rol de neurotransmitator. Asadar, daca intri in categoria femeilor care se confrunta cu dismenoreea sau cu durerile de sani in perioada premenstruala, poti apela cu incredere la acest remediu naturist. In acest scop, poti achizitiona, din farmaciile naturiste, capsule care contin ulei de primula.

Acelasi tratament naturist poate fi folosit si in cazul in care te confrunti cu o afectiune cum ar fi hipercolesterolemia , fenomenul Raynaud (modificarea culorii si temperaturii extremitatilor odata cu expunerea la frig), impotenta, infertilitatea, sevrajul, ADHD, artrita reumatoida, diabetul, bolile cardiovasculare.  

Inainte de a consuma uleiul de primula pe cale orala, insa, cere sfatul unui medic si efectueaza chiar si o serie de analize, pentru a vedea care este starea ta de sanatate. Este important sa tii cont de acest sfat, pentru ca aceasta substanta le este interzisa celor care sufera de tulburari de coagulare si de epilepsie. In plus, trebuie sa stii ca administrarea acestui ulei in acest mod excesiv poate avea si efecte secundare, cum ar fi greata si durerile de cap. 

Uleiul de primula are o multime de proprietati si de beneficii, asa ca ar trebui sa te gandesti serios sa il treci pe lista ta de remedii naturiste. 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.2 (5)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!