Horoscop
Nu Skin

Ce lecții învață zodiile în viață

Miercuri, 06.09.2017
de Mihaela Onofrei

Cu toții învățăm în decursul acestei vieți: unii mai mult, alții mai puțin. Fiecare etapă a existenței și fiecare persoană pe care o întâlnim ne oferă lecții importante, care ne ajută să ne maturizăm. Chiar și evenimentele mai puțin plăcute trebuie tratate ca pe experiențe valoroase, care ne fac mai puternici și pe care nu trebuie să le repetăm.

Acest lucru se aplică și în cazul zodiilor. În funcție de trăsăturile lor, anumiți nativi sunt mai predispuși să greșească în viața de cuplu, în relațiile cu cei din jur, dar și în deciziile pe care le iau zilnic. Tocmai din acest motiv, vor avea parte de experiențe menite să îi ajute să se maturizeze, dar și să evite greșelile ulterioare.

cuplu la paris

Iată ce lecții învață zodiile în viață!

Berbec

Vei învăța în această viață că nu este bine să iei decizii până nu te gândești la toate consecințele lor. Ai tendința de a sări rapid la concluzii în fiecare situație, ceea ce se datorează impulsurilor venite din entuziasm, frustrare sau nerăbdare. Nu ar fi rău să te gândești și la consecințele faptelor tale înainte de a decide ceva, pentru că de multe ori nu se dovedesc a fi în favoarea ta. Riscurile pot să îți aducă și multe recompense, dar doar atunci când ai analizat deja toate variantele posibile.

Taur

Te aștepți ca ceilalți să te trateze așa cum îi tratezi și tu, însă nu trăim într-o lume perfectă. Poți să îi dai cuiva întreaga ta inimă, iar acea persoană să ți-o frângă. Acest lucru nu înseamnă că lecția pe care o vei învăța este să nu te mai îndrăgostești niciodată, ci să fii mai selectiv. Iubește pe oricine îți iese în cale, dar fii conștient că doar persoana potrivită va ști cum să îți prețuiască sufletul mare.

Gemeni

Deși ești un spirit liber, ții foarte mult cont de opiniile celor din jur și chiar îți construiești viața după acestea. În această viață vei învăța că ești propriul tău stăpân și că ce gândesc ceilalți nu contează, atât timp cât tu te simți bine în pielea ta. Nimeni nu știe ce se află în inima ta, așa că urmează-ți vocea interioară ori de câte ori este nevoie. Nu trebuie să le faci pe plac celorlalți! Singur vei găsi calea spre fericire și succes.

Rac

Fiind o fire sensibilă, viața în secolul tehnologiei te poate epuiza și sufoca. Vei învăța cum să faci față mai bine furtunilor în viață și să nu mai dai vina pe alții pentru necazurile tale. Îți vei asuma toate responsabilitățile și slăbiciunile și vei descoperi cum să te aperi. Folosește-ți sensibilitatea ca pe trăsătura care îți dă putere, deoarece lumea are nevoie de sufletul tău de aur.

femeie trista la fereastra

Leu

Ai tendința de a-ți compara viața cu cea a persoanelor din jurul tău, uneori chiar îți dorești să o schimbi. Acest lucru îți provoacă stări de depresie și îți fură toată fericirea. O lecție importantă pe care o vei învăța va fi să îți iubești viața așa cum este și să îi aduci îmbunătățiri pe parcurs. Setează-ți țelurile și nu te lăsa până nu le îndeplinești. Folosește-ți în avantajul tău atitudinea veselă și încrezătoare și lasă-te ghidat de inimă.

Fecioară

Ca Fecioară, pui mereu anumite persoane pe un piedestal nemeritat, iar din cauza acestui lucru cazi victimă jocurilor lor. Ai o inimă mare și nu trebuie să îi lași pe ceilalți să profite de pe urma sa. În această viață vei învăța să îți setezi mai corect limitele. Atunci când cineva nu le respectă, va fi liber să plece pe ușă. Meriți ce e mai bun, așa că stabilește-ți standarde înalte.

Balanță

Poți să sari de la un lucru la altul în doar o fracțiune de secundă. Mintea ta este ca un iepuraș care aleargă vesel pe o câmpie, mereu în viteză. Lecția ta va fi de a învăța să îți mai lași creierul să se odihnească și să apreciezi mai mult liniștea.

Scorpion

Ai o creativitate ieșită din comun, care te va ajuta să obții tot ce îți dorești de la viață. Totuși, uneori aștepți aprobarea celor din jur și nu te bazezi pe propriile instincte și pe ce te face pe tine fericit. Vei învăța că nu ai nevoie de permisiunea nimănui și că poți să faci tot ce îți dorești.

femeie blonda in masina

Săgetător

Ai o personalitate aventuroasă și emani o fericire contagioasă, însă poți să te pierzi cu firea atunci când lucrurile nu ies așa cum îți dorești. Vei învăța să te lași dus de val și să folosești toate obstacolele pentru a vedea mai bine priveliștea de la orizont.

Capricorn

Etica pe care o ai asupra muncii este uimitoare, însă poți să suferi enorm atunci când nu acorzi suficient timp relaxării. În această viață, lecția ta importantă îți va arăta că nu e cazul să te grăbești pentru a-ți atinge obiectivele. Vei aprecia mai mult victoria atunci când te vei opri din când în când pe drum pentru a te bucura de micile plăceri.

Vărsător

Îți place să trăiești cu capul în nori și să visezi cu ochii deschiși. Din nefericire, această lume ideală este de multe ori spulberată de realitatea vieții. Vei reuși să obții ceea ce îți dorești doar atunci când vei învăța cum să faci facă situațiilor neplăcute ca un adult.

Pești

Una dintre lecțiile cele mai importante pe care le vei învăța în viață va fi să îți asculți mai des instinctul. Ai o intuiție extraordinară și este păcat să nu ții cont de ea. Adu-o la tăcere și nu vei face decât să agravezi situația în care te afli, iar acest lucru îl vei simți pe propria piele.

Acestea sunt principalele lecții pe care zodiile le vor învăța în viață. Ține cont de sfaturile noastre și amintește-ți că nimic nu poate sta în calea fericirii tale!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (8)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!