Horoscop Înapoi la
BlackFriday

De ce au nevoie femeile ca să fie perfecte în funcție de zodie

Luni, 16.10.2017
de Ionelia Olteanu

Perfecțiunea nu există, așa că nimeni nu poate pretinde că este perfect sau că are în jur oameni perfecți. Fiecare are propriile defecte, mai mari sau mai mici, ceea ce e cât se poate de omenesc. Nu ne-am putea închipui o lume în care toate lucrurile să fie făcute după un anumit șablon, fără să existe erori. Atunci nu am mai învăța nimic și nici nu am mai progresa.

Deși știm că perfecțiunea e imposibilă, noi visăm la ea în continuare. Vrei să știi cum poți ajunge cea mai bună variantă a ta? Află de ce ai nevoie ca să fii perfectă, în funcție de zodie!

fata care sufla in papadie

Iată de ce are nevoie fiecare zodie în parte ca să fie perfectă!

Berbec

Femeia Berbec are câteva caracteristici care o scot în evidență. În primul rând este extrem de empatică, astfel că sare de fiecare dată în ajutor atunci când cineva are nevoie. Se străduiește din răsputeri să dea tot ce e mai bun din ea și are de fiecare dată curaj. Entuziasmul și energia fac parte din ansamblul de calități ale femeii Berbec. Cu toate acestea, dacă vrea să ajungă la perfecțiune, nativa zodiei Berbec ar trebui să renunțe la încăpățânare și aroganță pentru că nu sunt privite cu ochi buni de cei din jur.

Taur

Femeia născută în zodia Taur este recunoscută pentru capacitatea ei de a se concentra întotdeauna pe ceea ce face. Atunci când i se cere ajutorul nu stă pe gânduri și poate să colaboreze foarte bine cu ceilalți. Experiența o ajută să învețe lucruri esențiale care îi vor folosi în viață și știe când este cazul să își asume anumite riscuri. Câteodată este încăpățânată și nu vrea să asculte și părerile celorlalți. Se enervează dacă primește reproșuri și are momente în care pune banii pe primul loc. Ar trebui să se gândească mai bine la ceea ce contează cu adevărat.

Gemeni

Inteligența este principala caracteristică a femeii Gemeni. Ia întotdeauna cele mai bune decizii și își analizează atent propriile acțiuni. Atunci când se află în compania ei, nimeni nu se plictisește, iar prietenii o consideră ca o gură de aer proaspăt. Are o creativitate ieșită din comun, iar acest lucru se vede în orice face. Ar putea, totuși, să renunțe la impulsivitate și la tendința de a judeca oamenii prea ușor pentru a fi scutită de unele regrete ulterioare.

Rac

Femeia Rac este blândă și reținută, dar asta nu înseamnă că nu are personalitate. Este foarte sigură pe sine, chiar dacă nu o arată întotdeauna și își calculează atent fiecare mișcare. Ține foarte mult la familia ei și nu poate trăi în singurătate. Pentru Rac, fericirea înseamnă echilibrul psihic și binele oamenilor la care ține. Cu toate acestea, nativa Rac dă dovadă, uneori, de prea multă sensibilitate, chiar și atunci când nu este cazul și interpretează lucrurile altfel decât sunt ele în realitate. Dacă mai lucrează puțin la acest aspect, atunci totul va fi bine.

Leu

Așa cum deja se știe, femeia Leu este irezistibila zodiacului. Reușește să atragă atenția bărbaților fără să depună cel mai mic efort, lucru care poate stârni invidia din partea celorlalte semne zodiacale. Pentru ea, cel mai important lucru într-o relație este loialitatea, extrem de rară în societatea de astăzi, ceea ce o detașează de restul zodiacului. Pentru a se încadra în statutul de femeie perfectă, nativa zodiei Leu ar trebui să renunțe la atitudinea arogantă la care mai apelează din când în când pentru a se impune.

Fecioară

Calitățile pe care le are femeia Fecioară ar putea să o integreze cu succes în categoria de femeie perfectă. Aceasta este extrem de atentă la cel de lângă ea și la nevoile lui și acordă o atenție deosebită detaliilor. Știe ce să spună și când să spună pentru a aduce zâmbetul pe buzele cuiva. Cu toate acestea, femeia Fecioară are uneori toane și schimbări frecvente de dispoziție. Atunci când trece prin astfel de stări, ar fi mai bine să se retragă undeva singură.

femeie in intuneric

Balanță

Dintre toate zodiile, femeia Balanță se diferențiază ca fiind elegantă. Are un gust vestimentar extrem de bine studiat și este o prezență plăcută oriunde s-ar afla. Se bucură de mult succes în dragoste, tocmai de aceea și-a impus să aibă așteptări mari de la posibilul partener. Este capabilă să se descurce singură atunci când este cazul și nu așteaptă ajutor din partea cuiva. Un lucru mai puțin plăcut la femeia Balanță este faptul că nu prea se ține de promisiunile pe care le face și nu reușește să își organizeze timpul. Este recomandat să aibă mai multă grijă la angajamentele pe care și le ia.

Scorpion

Ambiția o determină pe femeia Scorpion să ajungă de fiecare dată acolo unde își dorește. Știe foarte bine că are putere pentru a face orice este necesar să își îndeplinească visele. Deciziile pe care le ia sunt întotdeauna inteligente și la momentul potrivit. Înainte de a face un pas analizează orice detaliu minor care ar putea să i se pună în cale. Un lucru negativ la femeia Scorpion este că simte de fiecare dată nevoia să se răzbune pe cineva care i-a greșit și nu iartă prea ușor. Poate că ar fi mai bine să se gândească de două ori înainte să facă ceva ce ar putea regreta.

Săgetător

Pentru femeia Săgetător este importantă seriozitatea și munca. Se implică în proiectele pe care le are și face orice îi stă în putință pentru ca totul să iasă perfect. Nu se dă în lături de la provocări și acceptă orice sarcină, indiferent cât de dificilă ar fi. Deși nu prea o arată, nativa zodiei Săgetător este foarte atentă la ceea ce se întâmplă în jurul ei și la nevoile celorlalți. Cu toate că deține calități deosebite, asta nu înseamnă că este fără pată. Există situații în care femeia Săgetător dă dovadă de superficialitate și pune prea mare accent pe aspectele materiale. Nu totul se învârte în jurul casei sau al vestimentației, așa că nu ar trebui să se mai concentreze atât de mult pe aceste lucruri.

Capricorn

Fiind una dintre cele mai puternice femei din zodiac, nativa născută în Capricorn se poartă ca atare. Face foarte multe eforturi pentru ea și pentru evoluția ei profesională dar, în același timp, este atentă la familie și copii. Are capacitatea de a renunța la lucruri care nu îi sunt utile și nu lasă nimic în urmă. Nu va alege calea cea mai ușoară pentru ea și rezistă cu brio în situații de stres. Are, însă, anumite defecte printre care se numără și superioritatea. Crede că are mereu dreptate și nu acceptă să recunoască atunci când greșește. Ca să fie perfectă, mai are nevoie să asculte și părerile celor din jur!

 Vărsător

O prezență mereu surprinzătoare, femeia Vărsător nu suportă să fie comparată cu alte femei. Caracteristicile ei sunt unice și contradictorii. Se poate observa cu ușurință cât este de diferită tocmai pentru că are întotdeauna cele mai bune idei, pe care le susține cu foarte mult curaj. Independența este de bază pentru ea, așa că știe cum să se organizeze fără să depindă de nimeni. Ar trebui totuși să renunțe la pornirile extreme, chiar dacă îi dau culoare. Dacă se lasă dusă de val, totul se poate întoarce împotriva ei.

femeie varsator

Pești

Una dintre cele mai bune caracteristici ale femeii Pești este că poate să ofere dragoste necondiționată în orice moment al vieții ei. Are capacitatea de a ierta greșeli firești și de a liniști orice persoană care are probleme. Deși nu pare, este extrem de responsabilă și duce la bun sfârșit ceea ce are de făcut. Cu toate acestea, uneori dă dovadă de o naivitate ieșită din comun, ceea ce o face să fie vulnerabilă. Este indicat să nu se lase condusă de sentimente și să fie rațională.

Nicio femeie nu poate fi perfectă, însă poate să mai lucreze la ea pentru a deveni din ce în ce mai bună și pentru a se transforma într-o prezență plăcută pentru cei din jur.

Surse foto: Pexels

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!