Eclipsa de Lună în Pești zguduie din temelii toate zodiile! Adevăruri și sentimente ascunse ies acum la iveală

Eclipsa de Lună în Pești zguduie din temelii toate zodiile! Adevăruri și sentimente ascunse ies acum la iveală
Mariana Voinea
Marţi, 02.09.2025

Pe 7 septembrie are loc un eveniment astral important, eclipsa de Lună din Pești, care vine ca un val imens care spală tot ceea ce a fost ascuns până acum și scoate la mal tot ceea ce trebuie eliminat. Nimic nu mai poate rămâne în umbră. Secrete, emoții reprimate, dorințe tăinuite, toate acestea ies la suprafață pentru a fi înțelese și vindecate. Și nicio zodie nu scapă!

Eclipsa de Lună și Luna Plină în Pești, momentul marilor revelații și marilor dezvăluiri

Eclipsele de Lună sunt întotdeauna momente intense, încărcate de o energie aparte. Aceste evenimente astrologice reprezintă finaluri, închideri de cicluri și revelații inevitabile. Atunci când Luna este eclipsată, inconștientul colectiv și personal capătă putere. Emoțiile pe care nativii au încercat să le ascundă, deciziile pe care le-au tot amânat și adevărurile pe care le-au negat ajung în fața lor cu o forță greu de ignorat.

În septembrie 2025, această eclipsă se produce în semnul Peștilor, guvernat de Neptun, planeta viselor și a spiritualității profunde. În acest context, tot ce are legătură cu sufletul, cu intuiția și cu lumea nevăzută se amplifică. Este o perioadă care nu poate fi trăită superficial deoarece fiecare zodie va simți nevoia de a privi dincolo de aparențe și de a înfrunta realitatea interioară.

Eclipsa de Lună coincide cu Luna Plină în Pești, un simbol al încheierii unui capitol și al expunerii unor adevăruri ascunse. Atunci când lumina Soarelui nu mai ajunge la Lună, conștientul și inconștientul se confruntă direct. Tocmai de aceea, nativii nu mai pot ascunde ceea ce simt cu adevărat și trec prin revelații, conștientizări bruște sau momente de claritate emoțională.

Horoscopul lunii septembrie 2025. În sezonul eclipselor, zodiile simt mâna Lui Dumnezeu cum le ghidează

Când eclipsa are loc în zodia Peștilor, emoțiile devin „oceanice”. Peștii sunt un semn mutabil de apă, extrem de sensibil, conectat cu lumea subtilă și spirituală. Guvernați de Neptun, ei aduc în prim-plan visele, intuițiile și legătura cu divinitatea. Așadar, eclipsa are un caracter profund mistic.

Energia Peștilor scoate la iveală tot ceea ce nativii au refuzat să vadă. Iluziile se destramă, relațiile capătă o nouă claritate, iar dorințele reprimate nu mai pot fi ignorate. Mulți nativi vor avea vise premonitorii și vor experimenta sincronicități sau semne din Univers. Este un moment în care barierele dintre lumea materială și cea spirituală devin din ce în ce mai fragile... până se rup de tot.

Această eclipsă nu afectează doar Peștii, ci întreg zodiacul. Fiecare zodie va fi pusă față în față cu o parte a vieții pe care a ignorat-o sau a ascuns-o. Unii nativi vor avea parte de revelații în dragoste, alții în carieră, iar unele în relația cu sinele. Pentru toată lumea, este un moment de trezire. Te invit în galeria foto să vezi ce te așteaptă în această perioadă intensă!

Vezi galeria foto » Gemeni Rac

Surse foto: pixabay.com, istock.com

Surse articol: yourtango.comnypost.comastro-seek.com

Tags: Zodia Balanta, Zodia Berbec, Zodia Capricorn, Zodia Fecioara, Zodia Gemeni, Zodia Leu, Zodia Pesti, Zodia Rac, Zodia Săgetator, Zodia Scorpion, Zodia Taur, Zodia Varsator

Incepe quiz
Ce luna a anului te reprezinta?
Ce luna a anului te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (3)

Ne găsești pe