Energiile Lunii Pline în Gemeni din 27 noiembrie au puterea de a purifica sufletele zodiilor. Află cum te vor înfluența și pe tine și ce urmează să trăiești

Între Luna Plină și noile începuturi se pune uneori semnul egalității, fiindcă energiile pe care le aduce un astfel de eveniment astral pot încuraja pe oricine să facă o schimbare bună în viața sa și să ia totul de la zero.
În noiembrie 2023, această fază a Lunii va lăsa urme adânci în sufletele zodiilor, căci lucruri neașteptate pot apărea în calea oricăruia dintre noi. Potrivit astrologului Kyle Thomas, vibrația Lunii în Gemeni „va fi direct conectată cu situațiile și evenimentele dintr-o anumită zi a trecutului nostru”. Asta înseamnă că vom asocia involuntar ceea ce se întâmplă în prezent cu experiențele similare deja trăite. Va fi ca o lecție pe care mulți o vor înțelege în momentul în care își vor da seama de greșelile făcute cu mult înainte.
Pentru că zodia Gemeni este orientată spre comunicare, tehnologie și călătorii pe distanțe scurte, același astrolog a spus că Luna în acest semn poate „să stimuleze mintea noastră să se conecteze cu ceilalți, în timp ce ritmul vieții se va accelera rapid”.
Potrivit spuselor expertului, acest eveniment cosmic se află în strânsă legătură cu Luna Nouă în Gemeni de pe 18 iunie 2023. Trebuie să ne amintim ce am făcut în acea și zi cum am interacționat cu oamenii, căci poveștile se pot repeta și trebuie să evităm greșelile. Până la urmă acesta este rolul unei Luni Pline, nu? Ea ne ajută să o luăm de la capăt, după ce facem ordine în viață, în minte și în suflet.
Începând cu 27 noiembrie, toate semnele zodiacale vor începe să pună accentul pe fapte și să facă alegeri care au în spate raționamente logice. Asta înseamnă că pragmatismul Gemenilor va influența pe toată lumea.
Vrei să știi cum te va afecta Luna Plină în Gemeni din 27 noiembrie 2023? Iată previziunile pentru fiecare zodie în parte:
Berbec ♈️
În mintea ta răsare o idee importantă, pe care vei simți nevoia să o împarți cu oamenii din jur. Trebuie totuși să ai grijă la modul în care spui tot ce ai de zis, căci nu toată lumea va înțelege din prima. Din fericire, energiile Lunii Pline te vor ajuta să ai răbdare cu ei și să faci eforturi pentru a comunica eficient.
Taur ♉️
O mărire de salariu sau o sumă uriașă de bani primită de la un apropiat ar putea să îți schimbe complet viața. Dar ai grijă să nu lași această oportunitate să te transforme într-o persoană care nu ai vrea să fii. Gândește-te cum poți investii banii în chestiuni serioase!
Zodiile care dau lovitura pe plan financiar în 2024. Au parte de câștiguri nesperate
Gemeni ♊️
Pentru tine, aceasta este cea mai importantă Lună Plină din an. Îți aduce șansa de a-ți împlini un vis mai vechi, dar asta numai dacă reușești să conștientizezi greșelile care te-au ținut departe de îndeplinirea lui. Ai mai multă încredere în tine și dorește-ți tot ce e mai bun de la viață!
Rac ♋️
Acest eveniment astral te va ajuta să te resetezi din punct de vedere emoțional. Ai suferit cam mult în ultima vreme, pentru că nu ți-ai impus limite sănătoase, dar acum a venit momentul să păstrezi distanța față de tot ce îți face rău. Energiile Lunii îți vor fi de folos, căci te vor ajuta să privești cu detașare situațiile tensionate.
Leu ♌️
În această perioadă, ai ocazia să fii vedeta spectacolului, exact așa cum îți place. Nu te gândi că vibrațiile astrale îți pun nervii la încercare, fiindcă situația este complet altfel față de cum o vezi. Este posibil să descoperi că ai nevoie de o pauză și că trebuie să privești cu atenție la ce se întâmplă în jur.
Fecioară ♍️
O victorie profesională ți-ar putea condimenta aceste zile mohorâte. Norocul te poate lovi fix pe 27 noiembrie sau poate întârzia o scurtă perioadă, dar el este garantat. Bucură-te de tot ce trăiești și nu uita că meriți să fii fericit/ă, mai ales dacă trecutul nu a fost așa cum ai visat.
Balanță ♎️
A venit vremea să explorezi lumea, să te bucuri de tot ce te înconjoară și să nu mai pui la suflet cuvintele dureroase. Unii oameni împrăștie venin peste tot pe unde merg, dar tu nu ai de ce să te încarci negativ cu energiile lor. Lasă Luna Plină să îți purifice sufletul și să îți dea încredere în tine.
Scorpion ♏️
Acest eveniment cosmic de la final de noiembrie te poate ajuta să cunoști împlinirea în viața amoroasă. Este posibil să întâlnești o persoană care te poate completa și care îți poate reda fericirea. Norocul îți va surâde și în afaceri, așa că trebuie să profiți din plin de această perioadă.
Săgetător ♐️
Parteneriatele tale vor fi în prim-plan în acest moment, ceea ce înseamnă că îți poți face mai mulți prieteni și îți poți întări relația de cuplu. Profită de apropierile acestea speciale și hrănește-te cu energia bună a celor din jurul tău! Doar așa vei simți cu adevărat binecuvântările aduse în viața ta de Luna Plină în Gemeni.
Capricorn ♑️
Vei fi mai ocupat/ă ca niciodată, căci energiile acestei perioade îți aduc mult de muncă. Important este să vezi partea plină a paharului și să înțelegi de ce Universul îți scoate în cale atât de multe oportunități. Vei câștiga admirația superiorilor dacă îți dai silința să le întreci așteptările.
Vărsător ♒️
Dacă ești într-o relație delicată, Luna Plină în Gemeni te va ajuta să găsești o rezolvare pentru fiecare problemă care împiedică realizarea comunicării între tine și parteneră. Nu va fi ușor să dați cărțile pe față, dar o discuție serioasă vă va fi de mare folos, căci veți înțelege unde ați greșit de-a lungul timpului.
Pești ♓️
O mutare sau o renovare îți va da planurile peste cap, dar se va dovedi a fi cea mai bună schimbare din ultima vreme. Te-ai săturat să stai în același loc și să simți energiile negative care roiesc în jurul tău, așa că este cazul să pui piciorul în prag și să te gândești mai mult la tine și la fericirea ta.
Luna Plină în Gemeni aduce bucurie în viața zodiilor, mai ales că multe dintre ele vor învăța să aprecieze și lucrurile mărunte. Câțiva dintre nativi au ocazia să învețe lecții prețioase, în timp ce alții își dau seama că doar ei pot decide asupra viitorului lor. Urmează o perioadă cu de toate, în care tot cercul zodiacal se va învârti în jurul energiilor lunare.
Ce vrea Universul să știi despre tine în 2024. Află mesajul pentru zodia ta
Surse foto: iStock, Pixabay
Surse articol: People, Pandoraastrology, Mooncalendar