Horoscop
Înapoi la

Gândul toxic care ar putea strica luna octombrie a fiecărei zodii

Gândul toxic care ar putea strica luna octombrie a fiecărei zodii

Ramona Jurubita

Octombrie poate fi o lună plină de reușite dacă semnele zodiacale aleg să fie optimiste și să îndepărteze gândurile negative ce le pot da planurile peste cap. Doar așa Universul le poate așeza în cale surprize de neuitat!

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Dacă vrei să nu ai probleme în această perioadă, va trebui să îți dai seama ce idei preconcepute sau temeri te țin pe loc. Prejudecățile ne fac mult rău, fiindcă ne țin departe de visele noastre sau de oamenii pe care îi iubim. Doar nu vrei să suferi, nu? Iată care este gândul toxic pe care trebuie să îl ștergi cât mai rapid din mintea ta:

Berbec
Nu te mai gândi că o anumită etapă a vieții îți va aduce fericirea supremă. Este greșit să crezi că toate problemele se vor rezolva dacă îți vei găsi sufletul pereche, așa că nu trebuie să ai un singur obiectiv. Încearcă să atragi fericirea, nu să speri că ți-o va aduce o persoană pe care nici nu o cunoști încă. Profită de fiecare moment și nu mai aștepta lucruri care s-ar putea să nu se întâmple acum!

Taur
Crezi că încercările repetate sunt o pierdere de timp, iar această idee preconcepută nu îți aduce prea multe reușite. Ca să ai succes pe toate planurile, trebuie să muncești până când vezi că totul iese așa cum ai vrut. Așadar, suma încercărilor înseamnă mai mult decât îți imaginezi. Eforturile îți vor fi răsplătite într-o zi, așa că trebuie să fii mândru/ă de tine că nu ai renunțat.

Gemeni
Nu te mai compara cu alții și nu îți mai spune că ai rămas în urmă doar pentru că unii colegi au realizat mai multe în ultima vreme. Cronologia nu va arăta la fel pentru toată lumea, ceea ce înseamnă că viitorul tău poate fi strălucit, iar rolurile se pot inversa. Trebuie să te raportezi doar la tine din prezent și din trecut, dar niciodată la ceilalți.

Rac
Nu este în regulă să crezi că oamenii nu te iubesc dacă nu se schimbă pentru tine. În plus, nici nu ar trebui să îți dorești să îi schimbi. Îi poți ajuta să deschidă ochii și să își vadă propriile greșeli, dar nu este indicat să le spui că ar trebui să fie altfel. Poți doar să pleci dacă ți se pare că nu se comportă cu tine cum se cuvine, dar nu este bine să te gândești că îi poți face să devină altcineva de dragul tău.

Citește cele: 8 prejudecăți pe care le ai despre Rac

Leu
Încearcă să nu îți mai spui că reacțiile tale sunt exagerate în momentul în care îți exprimi o emoție negativă. Ai dreptul să te manifești așa cum simți și nu trebuie să te străduiești să fii altfel. Autocenzura este periculoasă, fiindcă poți aduna frustrări ce se vor șterge greu din inima ta. Dă-ți voie să trăiești intens fiecare clipă și nu îți mai analiza atât de mult comportamentul!

Fecioară
Ai impresia că speranța este periculoasă și îți induci ideea că nimic bun nu se poate întâmpla dacă nu muncești din greu. Uneori trebuie să te mai lași și în grija Universului, fiindcă vei primi binecuvântări când nu te aștepți. Scapă de gândirea limitativă dacă vrei să fii fericit/ă și îndrăznește să ai așteptări de la viață. Nu îți fie frică să visezi!

Balanță
Nu îți mai spune că nu ești la fel de bun/ă, inteligent/ă, drăguț/ă ca oamenii din jur. Comparația aceasta este complet eronată și te va costa foarte mult. Irosești energie pe astfel de gânduri negative și uiți să te mai bucuri de toate calitățile pe care le-ai primit de la Mama Natură. Succesele altora nu înseamnă eșecurile tale, așa că ar trebui să îți vezi liniștit/ă de planurile pe care le ai, fără să te uiți în ograda altora.

Scorpion
Crezi că oamenilor dragi le e mai bine fără tine. Dacă ar fi fost adevărat, te-ar fi scos deja de tot din viața lor. O să regreți în curând dacă te distanțezi de ei și dacă îți repeți constant că nu îi meriți sau că nu ești la fel de bun/ă pentru a sta în preajma lor. Acceptă dragostea pe care ți-o poartă ceilalți și primește afecțiunea lor, astfel încât să îți ajuți sufletul să se vindece.

Săgetător
Nu îți mai repeta că ești naiv/ă doar pentru că ai avut încredere în oameni care te-au rănit. Trebuie să știi că vei atrage același gen de persoane în preajma ta dacă nu încetezi să păstrezi în minte aceleași gânduri negre. Chiar nu este greșit să ai încredere într-o persoană până la proba contrarie, iar asta înseamnă că tu ai procedat corect. În parcursul nostru spre evoluție mai avem parte și de astfel de momente care oricum sunt absolut firești.

Capricorn
Degeaba îți spui tot timpul că fiecare lucru pe care îl faci trebuie să fie perfect. Nu vei face altceva decât să te descurajezi. Este posibil să nu îți iasă totul din prima și să fii uneori dezamăgit/ă de rezultate. Când accepți că este omenesc să mai greșești, totul va merge mult mai bine în viața ta. Cu această atitudine vei crește mai repede decât te aștepți.

Vărsător
Pesimismul de care dai dovadă în această lună îți poate pune mari piedici. Nu mai considera că niciun om nu este de încredere, pentru că sigur nu îi cunoști pe toți. Este adevărat, nu știi la ce să te aștepți din partea străinilor, dar nu toți au intenții rele. Dacă te panichezi mereu în preajma unui necunoscut, o să îți distragi atenția de la lucrurile importante și vei avea parte de multe eșecuri nedorite.

Pești
Nu-ți mai spune că este prea târziu să îți urmezi visele. O poți lua de la capăt la orice vârstă și nu este o rușine să îți dai seama că te afli în locul greșit. Când nu te mai regăsești în propria viață, îți poți schimba oricând obiectivele, fără să ții cont de vreo limită. Lasă prejudecățile în spate și construiește-ți viitorul la care visezi!

Ai realizat de ce planurile tale nu s-au împlinit până acum? Dacă vei renunța la gândurile negative, toată energia pozitivă ar putea înlocui toxicitatea care te ținea pe loc. Ai încredere! 😊

Citește și: Top 3 zodii norocoase în octombrie 2022: cine va prinde peștișorul de aur

Surse foto: iStock, Unsplash

Surse articol: CollectiveAndscapeCosmopolitan

Articolul urmator
Zodiile care trebuie să frângă o inimă înainte de a-și cunoaște adevărata dragoste
Zodiile care trebuie să frângă o inimă înainte de a-și cunoaște adevărata dragoste
Ce luna a anului te reprezinta?
Incepe quiz
Ce luna a anului te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.