Horoscop mâine, 3 noiembrie 2026. Uranus activ în perioadă de retrograde scoate săbiile din teacă. Patru zodii tună și fulgeră! Evită-le, că e JALE!
După ce Luna în Leu ne-a dat un binemeritat interval de noroc în inima retrogradelor, revenim la povestea acestei perioade: strădanii care nu au un rezultat cert, amânări, întârzieri, dileme și necunoscute, toate la ele acasă în horoscopul de mâine, 3 noiembrie 2026.
Planeta revoluțiilor stârnește neliniște și iritare
Prima veste a zilei nu e nici pe departe rea, ca de la sine. Luna trece din Leu în Fecioară, așa că avem câteva zile să ne dedicăm sarcinilor și treburilor „mărunte”, să ne ocupăm de activitățile casnice amânate și să reușim să mai scădem din muntele de task-uri pe care ni l-au pus în spate retrogradele. Concentrează-te acum pe ce poți îndeplini în cel mai scurt timp.
Pentru că imediat Luna are parte de primul său adversar și anume Uranus în Gemeni, cu care face o cuadratură. Planeta revoluțiilor stârnește neliniște și iritare, mai ales dacă ai impresia că o schimbare nu e înfăptuită pe cât de repede ți-ar plăcea. Poți să ajungi să îți reverși nevii pe cine nu trebuie, de aceea e important să îți ocupi mintea cu ceva: o schimbare mică (nu cea care te enervează fiindcă stagnează), care îți poate da sentimentul satisfacției.
Fericirea nu le mai ocolește! Trei zodii primesc iubirea cu brațele deschise până în decembrie
Descoperă mai multe informații în GALERIA FOTO!
Surse foto: Bing, Chat GP
Surse articol: astrologyanswers
Tags: Horoscop maine, Zodia Balanta, Zodia Berbec, Zodia Capricorn, Zodia Fecioara, Zodia Gemeni, Zodia Leu, Zodia Pesti, Zodia Rac, Zodia Săgetator, Zodia Scorpion, Zodia Taur, Zodia Varsator