Horoscopul pentru săptămâna 1-7 februarie: află ce îți pregătesc astrele în această perioadă

Horoscopul pentru săptămâna 1-7 februarie: află ce îți pregătesc astrele în această perioadă
Redactor Andreea Baluteanu
Joi, 28.01.2021

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...

A început și a doua lună a anului 2021, iar timpul pare să zboare de repeziciune. Dacă te întrebi ce îți rezervă astrele pentru săptămâna 1-7 februarie, suntem mai mult decât bucuroase să îți povestim în rândurile de mai jos!

Din punct de vedere al încărcăturii astrologice, avem puține evenimente majore, ceea ce nu înseamnă, nici pe departe, că vei avea parte de o săptămână plictisitoare. Citește mai jos ce așteptăm de la horoscopul săptămânii 1-7 februarie 2021!

Horoscopul săptămânii 1-7 februarie: ce se anunță pentru zodia ta?

Horoscopul săptămânii 1-7 februarie întâlnește Soarele în zodia Vărsător, accentul fiind pus în continuare pe expresia liberă și neîngrădită a propriei personalități. Pe 1 februarie, Venus intră și ea în Vărsător, așa că zodia de aer mai descoperă un „aliat”: este o perioadă neconvențională, în care libertatea și independența contează cel mai mult pentru noi.

Iată mai jos cum te influențează aceste evenimente în funcție de zodie!

Berbec.

Să nu cumva să te înfrânezi în această săptămână, te sfătuiesc astrele. Spune ce ai pe suflet, mai ales luni, și te vei simți completă, înțeleasă și în perfectă armonie cu tine însăți, ceea ce îți va oferi spor în orice activitate depusă. Până miercuri, ești plină de creativitate și de entuziasm, și abia de joi începi să resimți oboseala: este posibil ca sarcinile zilnice să te copleșească și să te confrunți cu lipsa de motivație. Îți revii însă la timp pentru weekend, iar de sâmbătă încolo, șarmul personal te va ajuta să obții tot ceea ce îți dorești.

Citește și De ce să nu te îndrăgostești niciodată de un bărbat Berbec!

Taur

Astrele au prezis pentru zodia Taur o săptămână plină de dragoste, așa cum este și frumos la început de februarie. Nu te teme să îți asumi riscuri în amor, mai ales în primele zile, iar orice inițiativă a ta va fi răsplătită. Urmează o perioadă mai dificilă la mijloc de săptămână, când vei fi predispusă să te cerți din orice și să dai dovadă de o aroganță care nu te caracterizează. De vineri încolo, romantismul revine în viața ta și vei avea parte de momente dulci în relație. În weekend, nu ar strica să faci ceva pentru a mai scăpa de plictiseala ultimei perioade.

Gemeni

Horoscopul săptămânii 1-7 februarie îți pune câteva piedici, mai ales în ceea ce privește exprimarea personală. Luni, simți că nu ești tu și ți se pare că ai fost înlocuită de un robot care execută toate sarcinile mașinal; e doar o perioadă și va trece. De miercuri încolo, ești însoțită de prieteni care gândesc la fel și alături de care vei purta cele mai interesante discuții. Rezervă prima parte a weekend-ului unor activități de rutină cum ar fi cumpărăturile sau plata facturilor, iar de sâmbătă seara permite-ți să te distrezi de minune, mai bine ca niciodată.

Rac

Săptămâna 1-7 februarie începe mai bine ca niciodată, cu foarte multă energie și entuziasm. Nu numai că ești plină de motivație, dar atât colegii, cât și prietenii fac orice pentru a-ți fi de ajutor; ar fi păcat să nu îți asumi riscuri mărețe acum. Mai pierzi din determinare de joi încolo, când e recomandat să nu îți propui nimic extraordinar, ci să te axezi pe sarcini mărunte. Fii foarte atentă în weekend, când un eveniment minor în aparență îți poate amenința fericirea personală: fii cât poți de diplomată și nu face promisiuni pe care nu le poți respecta.

Leu

Horoscopul săptămânii 1-7 februarie îți surâde din punct de vedere al relațiilor cu cei din jur. Ești generoasă cu timpul și cu atenția ta și vei fi steaua călăuzitoare a multor persoane apropiate, care reușesc să depășească unele dificultăți numai datorită ajutorului tău. De miercuri încolo, ești centrul atenției și, dacă ești single, se poate anunța un flirt fierbinte. Vineri și sâmbătă sunt zile bune pentru a-ți reorienta planurile și strategiile pe termen lung, mai ales cele profesionale. Duminică petrece timp cu prietenii, pentru că distracția cu amicii este tot ce îți trebuie acum.

Fecioară

Vei învăța multe despre tine, dar și despre lume în această săptămână. Începe perioada 1-7 februarie în forță, cu un eveniment la care să inviți lume dragă ție; energia pe care o primești acum te va ajuta să treci peste orice obstacol. Abia de miercuri încolo vei începe să simți epuizarea și ți se pare că nu mai ești în stare de nimic: va trece. Vineri, dobândești conștiința unică a menirii tale pe pământ și vei avea revelații excelente. Nu ar strica să îi ajuți și pe ceilalți din acest punct de vedere. Sâmbătă și duminică propune-ți să îți cunoști prietenii mai bine.

Balanță

Să nu te aștepți ca săptămâna să înceapă așa cum vrei tu: astrele au prezis pentru zodia Balanță numai obstacole luni și marți. Flexibilitatea te va ajuta să depășești cu bine orice provocări. Manifești abilități de lider începând cu ziua de miercuri și poți primi o propunere avantajoasă la muncă: ești capabilă acum să conduci oameni ca niciodată. De vineri încolo, concentrează-te pe a fi o bună ascultătoare a problemelor unui prieten: numai ție ți se poate confesa. Sâmbătă și duminică sunt contexte favorabile pentru un flirt fierbinte: să nu cumva să pierzi ocazia.

Vezi și care sunt Cei mai pasionali 5 bărbați din zodiac!

Scorpion

Poți îndeplini o ambiție dragă a sufletului tău în primele zile ale săptămânii, cu condiția să ai încredere în tine și să te organizezi cum trebuie, ceea ce nu ți-a fost niciodată dificil. Însă ține cont că reușitele tale te pot transforma într-o persoană arogantă, care se implică în conflicte mai ales joi, când vrei neapărat să demonstrezi că ai dreptate. Revii la pace de vineri, când întâlnirile cu prietenii vor descătușa orice energii negative și îți vor oferi și accesul la un secret prețios. Duminică, apelează la subconștient pentru a rezolva o problemă care te presa: răspunsul a fost întotdeauna la tine.

Săgetător

Dacă treci peste capcanele puse la începutul perioadei, horoscopul săptămânii 1-7 februarie îți va face numai surprize plăcute. Trebuie să adresezi niște întrebări dificile și să primești niște răspunsuri grele luni și marți, dar va merita. De miercuri ești iar jucăușă și optimistă și ai parte de noroc cu carul: nimic nu te poate dărâma. Joi și vineri va trebui să dai dovadă de un strop de precauție, mai ales când cineva îți cere ceva ce ți se pare ieșit din comun. Duminică ești iubită și lăudată și pur și simplu torci de fericire.

Capricorn

Horoscopul săptămânii 1-7 februarie îți surâde mai ales din punct de vedere profesional. Luni ai idei geniale, extraordinare, și nu te feri să le pui în practică inclusiv atunci când reacția celorlalți nu este cea la care te-ai fi așteptat. De marți încolo, ești plină de emoții, nu neapărat pozitive, și va trebui să fii extrem de atentă la reacțiile tale, multe dintre ele dictate de stres. Joi, vineri și sâmbătă faci ceva măreț, nemaivăzut, care va primi aplauze la scară deschisă de la cineva de care îți pasă mult. Sâmbătă și duminică e timpul să te pui pe treabă chiar dacă înseamnă că te retragi din punct de vedere social.

Vărsător

Astrele au prezis pentru zodia Vărsător un început de săptămână dificil, în care nimic nu merge așa cum vrei tu. Mai ales luni ți se va părea că toată lumea conspiră împotriva ta. De marți, situația se schimbă și este recomandat să îți asumi un risc de care te temeai până acum. În apropierea weekend-ului fii atentă mai ales la chestiunile de ordin legislativ sau financiar: te gândești la altele și aproape că ți-ai pierdut concentrarea. În weekend, fă-ți timp să întâlnești pe cineva nou sau să înveți ceva ce ți-ai dorit întotdeauna să știi.

Citește și 4 cupluri care se formează de Valentine's Day și rămân împreună pentru eternitate

Pești

Horoscopul săptămânii 1-7 februarie îți surâde din punct de vedere al creativității. E musai să începi săptămâna creând ceva nou, fie că e vorba despre o rețetă sau un cântecel pe care îl fredonezi pisicii tale. Miercuri și joi te simți copleșită de ceea ce se petrece în jurul tău și poți fi absorbită de drama unei persoane apropiate: încearcă să nu îți pierzi capul. De vineri încolo, te poți arunca liniștită cu capul înainte fiindcă nimic rău nu ți se poate întâmpla. Duminică, asigură-te că o relație e echilibrată, din orice punct de vedere te îngrijorează.

Acesta este horoscopul săptămânii 1-7 februarie. Deși zodiile nu se confruntă cu piedici astrologice majore, vor exista momente de cumpănă: tu cum le depășești?

Surse articol: Astrology.com, Cafeastrology.com

Surse foto: iStock

Articolul urmator »
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Scorpion
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Scorpion
Ramona Jurubita | Vineri, 15.12.2023
Incepe quiz
Cum este viata ta in aceasta etapa?
Cum este viata ta in aceasta etapa?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ne găsești pe