Horoscopul toamnei 2026 e un festival al retrogradelor. Trei zodii își metamorfozează karma. Plonjează în întuneric deplin, ca să iasă apoi la lumină în 2027

Horoscopul toamnei 2026 e un festival al retrogradelor. Trei zodii își metamorfozează karma. Plonjează în întuneric deplin, ca să iasă apoi la lumină în 2027
Redactor Andreea Baluteanu
Marţi, 01.09.2026

Deși mercurul continuă să se situeze la valori amețitoare în termometre, simțim mângâierea toamnei în nuanța de ruginiu a frunzelor, în apusurile în tonuri de chilimbariu, în aerul proaspăt și revigorant al dimineților. Cât de curând se va lăsa ceața peste entuziasmul verilor noastre nebune și vom scoate din dulap puloverele colorate și hainele noastre de piele. Adevărul e că abia așteptam.

Astrologic vorbind, horoscopul toamnei 2026 nu vine neapărat cu vești pline de abundență. În repertoriu avem retrograde copleșitoare, în semne de apă, dar nicio eclipsă, așa că ne ținem cu dinții de această veste liniștitoare. Calendaristic vorbind, toamna se întinde de la 1 septembrie la 30 noiembrie, dar în accepțiunea mai extinsă, ea e cuprinsă între echinocțiul de toamnă, din 22 septembrie, și solstițiul de iarbă, din 21 decembrie, așa că ai timp să îți analizezi obsesiv hărțile astrologice.

Sezoanele următoare vor purta pecetea serioasei Fecioare și a diplomatei Balanțe, după care ne vom scufunda în întunericul plin de mistere al Haloween-ului cu intensul Scorpion și vom îmbrățișa apoi exuberanța Săgetătorului, la timp pentru perioada Crăciunului. Ești gata? Descoperă mai jos ce evenimente ne așteaptă în horoscopul toamnei 2026 și care sunt predicțiile pentru zodii!

S-a întors roata cosmică! Două zodii încheie un ciclu de doi ani de haos și suferință cruntă. Gata cu tumultul, vin în sfârșit Zile Binecuvântate!

Cele mai importante evenimente ale toamnei 2026

Toamna astrologică începe pe 22 septembrie, odată cu echinocțiul, și poartă amprenta a trei energii foarte diferite: Balanța caută echilibru, relații și decizii mai juste, Scorpionul ne conduce în profunzime, acolo unde se cristalizează adevăruri incomode, iar Săgetătorul redeschide orizonturile, cu poftă de menire, libertate și direcții noi, la țanc pentru finalul de an.

Totuși, nu va fi o toamnă complet liniștită: Venus retrogradă, între 3 octombrie și 13 noiembrie, în Scorpion și Balanță, poate aduce reevaluări în iubire, bani și atașamente, în timp ce Mercur retrograd în Scorpion, între 24 octombrie și 13 noiembrie, scoate la suprafață secrete, suspiciuni, discuții amânate și gânduri pe care nu le mai poți ignora. Pregătit/ă sau nu, toamna 2026 cere sinceritate, luciditate și curajul de a nu te minți singur/ă.

Ca orice alt anotimp, putem înțelege mai bine specificul toamnei 2026 și prin prisma alinierii de Luni Noi și Pline ce iluminează cerul colorat al anotimpului. Uite reperele sezonului!

  • 10 septembrie: Lună Nouă în Fecioară – începuturi practice, reorganizare, sănătate, rutină, muncă depusă cu mai multă claritate. Este momentul ideal să îți faci ordine în viață fără să te „pierzi” în perfecționism.
  • 26 septembrie: Lună Plină în Berbec – curaj, încheierea unei etape personale, decizii fulger, dorința de a depăși un blocaj. Poate aduce impuls, dar și nevoia de a acționa. Grijă mare totuși să nu distrugi totul pentru că Berbecului puțin îi pasă de consecințe.
  • 10 octombrie: Lună Nouă în Balanță – relații, negocieri, împăcări, parteneriate și dorința de a restabili echilibrul. Este o lună nouă superbă pentru alegeri făcute cu grație, dar și cu simț al dreptății.
  • 26 octombrie: Lună Plină în Taur – stabilitate, bani, confort, valori personale și rezultate concrete. Acest eveniment poate încheia o etapă financiară sau ne poate arăta ce merită păstrat și ce a devenit o povară de eliminat.
  • 9 noiembrie: Lună Nouă în Scorpion – transformare, intimitate, secrete, vindecare și curajul de a începe ceva nou dintr-un spațiu mai profund. Nu te axa pe schimbări de suprafață, ci pe decizii care merg până la rădăcina problemei.
  • 24 noiembrie: Lună Plină în Gemeni – încheierea planurilor pe termen scurt, documentare, informație, proiecte culminate, conversații decisive. Tot ce a fost spus „pe jumătate” cere acum clarificare.

Predicții pentru fiecare semn în horoscopul toamnei 2026

♈ Horoscop toamna 2026 Berbec

Toamna 2026 pare să aibă un singur și ferm obiectiv: să îți arate cât de mult poți câștiga prin parteneriate. Echinocțiul îți activează zona relațiilor, așa că poți duce mai departe o legătură romantică, o colaborare profesională sau un proiect construit alături de cineva în care ai încredere.

Cu Marte, guvernatorul tău, adoptând un vibe mai „domol” până în primăvara lui 2027, înveți să nu degenerezi orice diferență de opinie într-o luptă. Mercur și Venus retrograde aduc discuții importante despre intimitate, încredere și reciprocitate, dar tocmai aceste conversații te pot ajuta să închei anul mai lucid/ă și mai sigur/ă pe tine.

Mantra toamnei: Îmi aleg luptele cu înțelepciune și construiesc relații care mă susțin.

Sfat astrologic: Sunt situații în care cel mai curajos gest pe care poți să-l faci este să asculți înainte să reacționezi.

Cuvinte-cheie: parteneriate, răbdare, încredere.

Bonus: Ești una dintre zodiile care își metamorfozează karma în timpul retrogradelor în Scorpion, și chiar dacă plonjezi pentru această perioadă într-un întuneric dens, știi că vei reveni în lumină în 2027. 

imagine cu zodia berbec in mijlocul unui peisaj tomnatic cu o lumina in centru

♉ Horoscop toamna 2026 Taur

Toamna 2026 te invită să privești cu sinceritate spre relațiile trecute și spre felul în care te-ai purtat ca partener/ă. Mercur și Venus retrograde pot readuce în atenție amintiri, dorințe cărora nu le-ai dat curs sau nevoia de a pune punct unei povești care a rămas agățată de sufletul tău. Nu este momentul să repeți vechi tipare, ci să înțelegi mai bine ce vrei, ce ai nevoie și ce nu mai ești dispus/ă să suporți. 

Echinocțiul îți activează zona rutinei, iar miezul toamnei poate veni cu multe întâlniri, sarcini, programări și obligații care te scot din confortul tău obișnuit. Totuși, ritmul tău lent, constant și atent te ajută să faci față. Până pe 25 octombrie, Venus îți luminează casa parteneriatelor, așa că sprijinul poate veni printr-un iubit, o prietenă apropiată sau un coleg de încredere.

Mantra toamnei: Îmi vindec trecutul, îmi simplific prezentul și aleg viitorul care mă reprezintă cu adevărat.

Sfat astrologic: Nu te întoarce la o poveste veche doar pentru că îți este familiară; caută liniștea, nu repetiția.

Cuvinte-cheie: vindecare, rutină, sprijin.

♊ Horoscop toamna 2026 Gemeni

Sezonul care stă să înceapă (sau a început, depinde cum privești lucrurile) îți aduce mai multă distracție, creativitate și chef de viață, mai ales după echinocțiu, când Soarele îți activează zona iubirii, a exprimării de sine și a bucuriilor spontane. Poți spune „da” unei escapade de weekend, unui proiect artistic, unei schimbări de look sau unei experiențe care te face să te simți mai liber/ă și mai viu/vie.

Totuși, retrogradările lui Mercur și Venus în Scorpion cer ajustări în zona muncii, a rutinei și a echilibrului dintre obligații și sănătate. Pot apărea întârzieri, tensiuni cu colegii sau blocaje în fluxul profesional, dar cheia este să nu reacționezi impulsiv. Discută calm, caută compromisul și folosește-ți mintea ageră ca să soluționezi ce poate fi soluționat. Cu restul, nu îți bate prea tare capul!

Mantra toamnei: Îmi urmez inspirația, protejându-mi energia și ritmul interior.

Sfat astrologic: În loc să faci din orice neînțelegere un duel de idei, mai bine cultivă ascultarea activă. E mai sănătos decât să cauți constant replica perfectă.

Cuvinte-cheie: creativitate, rutină, echilibru.

♋ Horoscop toamna 2026 Rac

Vestea momentului? Ești în pragul unei transformări emoționale fantastice. Echinocțiul îți luminează zona casei, familiei și originilor, iar de aici poate reieși atât mai multă armonie în relațiile cu cei dragi, dar și nevoia de a vindeca răni vechi, poate chiar din copilărie. Fii blând/ă cu tine: unele emoții nu ies la suprafață ca să te tulbure, ci ca să te dirijeze din umbră, spre, ai ghicit, luminița de la capătul tunelului.

Până pe 25 octombrie, Venus îți aduce mai mult romantism, creativitate și spontaneitate, mai ales în relația cu persoanele iubite. În același timp, Marte începe să îți activeze zona banilor, dându-ți curaj să ceri mai mult sau să cauți oportunități mai bune. Retrogradările din octombrie și noiembrie îți cer însă răbdare în iubire, în relația cu copiii sau în proiectele artistice.

Mantra toamnei: Mă vindec cu blândețe și aleg să construiesc liniște în mine și în casa mea.

Sfat astrologic: Nu grăbi procesele emoționale; ce se vindecă profund are nevoie de timp, nu de presiune.

Cuvinte-cheie: vindecare, familie, siguranță.

♌ Horoscop toamna 2026 Leu

Toamna 2026 te poate face să simți că toată lumea vrea ceva de la tine: familie, prieteni, partener/ă, colegi, șefi. Ai multă iubire și energie de oferit, dar nu uita să îți reumpli și tu rezervorul. Echinocțiul îți activează zona comunicării, așa că primele săptămâni de toamnă pot facilita întâlniri, idei bune, planuri cu prietenii, deplasări scurte sau dorința de a învăța ceva nou.

Din 27 septembrie, Marte intră în semnul tău și îți redă forța, ambiția și pofta de acțiune. Poți relansa un obiectiv profesional, o rutină de wellness sau un proiect care îți pune numele pe cel mai strălucitor firmament. Totuși, eclipsele din timpul verii și retrogradările scot la suprafață teme legate de bani comuni, familie, încredere și siguranță, așa că unele conversații nu mai pot fi amânate.

Mantra toamnei: Îmi intensific strălucirea fără să uit de liniștea mea interioară.

Sfat astrologic: Nu încerca să fii eroul/eroina tuturor; uneori, cel mai regal gest este să îți alegi prioritățile.

Cuvinte-cheie: comunicare, energie, echilibru.

♍ Horoscop toamna 2026 Fecioară

Toamna 2026 te provoacă să abandonezi perfecționismul tău caracteristic și să îți amintești că meriți să te bucuri de ceea ce ai construit. Echinocțiul îți activează zona banilor și a valorii personale, așa că poți deveni mai hotărât/ă să cauți surse noi de venit, să îți restructurezi bugetul sau economiile sau să ceri o răsplată mai corectă pentru timpul, energia și talentul tău.

După 27 septembrie, Marte îți cere mai multă grijă față de lumea ta interioară. Cum să treci prin lista aceea interminabilă de sarcini când ești atât de copleșit/ă? Odihna, liniștea și activitățile care te reechilibrează devin esențiale. Spre final de an, comunicarea se deblochează, iar discuțiile cu frații, partenerii sau colaboratorii pot ajunge, în sfârșit, la un deznodământ.

Mantra toamnei: Îmi recunosc valoarea și îmi permit să mă bucur de ceea ce am devenit.

Sfat astrologic: Nu mai ridicat ștacheta imediat ce ai reușit ceva; oprește-te și celebrează-ți progresul.

Cuvinte-cheie: valoare, claritate, odihnă.

imagine cu zodia Fecioara in rochie alba si cu mantie inchisa la culoare in peisaj tomnatic

♎ Horoscop toamna 2026 Balanță

Gata să pășești în lumina reflectoarelor? Echinocțiul marchează începutul sezonului tău, în care Soarele îți activează zona imaginii personale. După luni în care ai experimentat blocaje sau întârzieri, inspirația revine mai curajoasă: poți începe un proiect artistic, îți poți schimba stilul, poți cere recunoaștere la job sau poți spune mai clar ce ai pe suflet.

Până pe 25 octombrie, Venus îți stimulează zona banilor, iar sprijinul financiar abundă, putând veni prin prieteni, familie, recomandări sau colaborări. Totuși, retrogradările lui Mercur și Venus în Scorpion te invită să îți analizezi mai atent deciziile financiare, valorile personale și standardele în iubire. Ce merită cu adevărat timpul, energia și loialitatea ta?

Mantra toamnei: Îmi răsfrâng lumina asupra celorlalți, îmi urmez inspirația și aleg ce îmi reflectă valoarea.

Sfat astrologic: Nu mai amâna bucuria de a crea; începe chiar dacă nu ai încă forma perfectă.

Cuvinte-cheie: vizibilitate, creativitate, valoare.

Horoscop septembrie 2026. Focul purifică lumea post-eclipsă. Trei zodii ard până la os, dar merită: se ridică din cenușă triumfătoare ca o pasăre Phoenix

♏ Horoscop toamna 2026 Scorpion

Resimți o nevoie puternică de izolare, introspecție și vindecare emoțională. Echinocțiul îți activează zona spiritualității, iar Mercur și Venus retrograde în semnul tău te pot face să te simți uneori că ești tu împotriva ta. Cum te prezinți lumii, ce îți dorești cu adevărat și ce trebuie ajustat în felul în care îți gestionezi egoul, ambițiile și relațiile cu cei pe care i-ai privit, cândva, ca rivali? E de reflectat aici. 

Până pe 25 octombrie, Venus în Scorpion îți aduce magnetism, dar și șansa de a te apropia de oamenii care contează. Din 27 septembrie, Marte îți evidențiază zona carierei și îți dă forța de a urmări obiective mărețe, de a cere recunoaștere sau chiar de a redefini succesul pe termen lung. Ai grijă doar să nu confunzi puterea cu controlul.

Mantra toamnei: Accept adevărul fără teamă și îmi folosesc puterea pentru a face bine.

Sfat astrologic: Înainte să acționezi, întreabă-te dacă reacția ta vine din dorință reală sau dintr-o suferință sau temere veche.

Cuvinte-cheie: introspecție, magnetism, carieră.

Bonus: Cu Mercur și Venus retrograde în semnul tău, ești a doua zodie care își metamorfozează karma în toamna 2026, gata să plonjezi din cel mai adânc întuneric în lumină în 2027. 

♐ Horoscop toamna 2026 Săgetător

Toamna 2026 îți aduce prieteni, comunitate, idei comune și dorința de a aparține unui grup care te inspiră. Echinocțiul îți activează zona relațiilor sociale, iar Luna pune accent pe comunicare, așa că poți lega colaborări, poți relua legături importante sau poți face pași mari spre un vis pe termen lung. Ai grijă, însă, să nu tragi sfori din umbră doar ca să obții rezultatul dorit, pentru că acum poți cădea ușor în capcana manipulării. 

Din 27 septembrie, Marte îți vizitează zona aventurii, studiului și călătoriilor, iar curajul tău redevine exemplar. Poți planifica o călătorie, poți începe un curs, poți lucra cu un mentor sau îți poți schimba perspectiva asupra unui subiect important. Rămâi sincer/ă și just/ă, așa cum te știm, chiar și când te simți pe muchie de cuțit. Puterea ta stă în adevăr, nu în control.

Mantra toamnei: Aleg libertatea cu inimă curată și îmi urmez drumul fără să îmi trădez valorile.

Sfat astrologic: Nu încerca să forțezi oamenii sau situațiile; spune adevărul și lasă lucrurile să se așeze firesc.

Cuvinte-cheie: prietenii, aventură, integritate.

Bonus: Cu un final de sezon în care ești înclinat/ă spre manipulare, devii a treia zodie care își metamorfozează karma în toamna 2026. Sunt momente în care simți că te afli în cel adânc întuneric, dar vei ajunge în lumină în 2027. 

♑ Horoscop toamna 2026 Capricorn

Următoarele luni îți activează puternic cariera, imaginea publică și ambițiile pe termen lung. Echinocțiul deschide uși profesionale, iar tu poți cere recunoaștere, poți susține o propunere importantă sau poți face un pas curajos spre o direcție antreprenorială. Totuși, ai grijă și la influența grupului: nu lăsa părerile altora să îți dicteze viața, mai ales dacă simți că anumite prietenii vin cu presiune, nu cu sprijin.

Luna Plină din 26 septembrie îți cere să îți cimentezi fundația de acasă, ca să poți avansa profesional fără să te simți rupt/ă de tine. O discuție sinceră cu familia sau cu oamenii apropiați poate face diferența. Prieteniile și obiectivele vechi intră și ele la revizie: unele aspirații se încheie, altele se ivesc mai clare și mai potrivite cu omul care devii.

Mantra toamnei: Îmi aleg drumul cu maturitate și îmi construiesc succesul pe o fundație sigură.

Sfat astrologic: Fii selectiv/ă cu oamenii pe care îi lași aproape de tine; nu orice voce din jur merită să-ți devină reper.

Cuvinte-cheie: carieră, prietenii, fundație.

♒ Horoscop toamna 2026 Vărsător

Toamna 2026 te surprinde într-o etapă de schimbări intense, inițiată deja de eclipsa din august, care ți-a activat zona parteneriatelor. Acum, echinocțiul îți aprinde dorul de aventură, studiu, călătorii și perspective noi. Poți întâlni oameni care te provoacă să gândești altfel, să ieși din rutina ta și să îți redefinești obiectivele, inclusiv pe cele profesionale.

După 27 septembrie, Marte îți energizează casa relațiilor, așa că vei avea nevoie de aliați: partener/ă, prieteni, colegi sau colaboratori care îți pot susține următorul pas. Spre finalul toamnei, Mercur și Venus retrograde readuc în discuție oportunități de carieră și conversații profesionale care cer o analiză mai atentă.

Mantra toamnei: Îmi urmez calea cu încredere și primesc sprijinul oamenilor care mă ajută să cresc.

Sfat astrologic: Nu te izola când viața devine imprevizibilă; oamenii potriviți îți pot arăta drumul pe care nu îl vezi încă singur/ă.

Cuvinte-cheie: schimbare, aventură, parteneriate.

♓ Horoscop toamna 2026 Pești

Toamna 2026 vine ca o gură de aer după eclipsa intensă din august, care te-a obosit emoțional și te-a forțat să te uiți mai atent la tine. Echinocțiul îți activează zona intimității, a banilor comuni și a legăturilor profunde, așa că poți avea conversații sincere cu partenerul/a sau cu cineva drag din familie. Apropierea se cimentează prin prezență, nu prin perfecțiune.

Până pe 25 octombrie, Venus îți dă poftă de aventură, călătorii și experiențe trăite alături de oamenii pe care îi iubești. Chiar dacă o escapadă romantică poate veni cu câteva turbulențe prin prisma retrogradelor, până la urmă vor fi doar detalii, inapte să îți strice bucuria. Retrogradările din Scorpion te invită să îți reevaluezi credințele, valorile și felul în care privești iubirea, banii și viitorul.

Mantra toamnei: Aleg apropierea sinceră, râd printre lacrimi și las iubirea să mă vindece.

Sfat astrologic: Nu fiecare obstacol e un semn rău, ba dimpotrivă, magia stă exact în felul în care te adaptezi la greu ca să savurezi apoi binele.

Zodiile care încep septembrie cu dreptul! Se bucură de acum de belșug și fericire

Cuvinte-cheie: intimitate, aventură, vindecare.

Surse foto: Bing, Chat GPT

Surse articol: vogue.co.ukrd.compeople.comastrologyanswers

Tags: Zodia Balanta, Zodia Berbec, Zodia Capricorn, Zodia Fecioara, Zodia Gemeni, Zodia Leu, Zodia Pesti, Zodia Rac, Zodia Săgetator, Zodia Scorpion, Zodia Taur, Zodia Varsator

Articolul urmator »
Incepe quiz
Cât de bună este karma ta?
Cât de bună este karma ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe