Luna Nouă în Leu de pe 4 august îți testează limitele. Se deschid ușile cosmice pentru noi iubiri și oportunități de tot felul

Luna Nouă în Leu de pe 4 august îți testează limitele. Se deschid ușile cosmice pentru noi iubiri și oportunități de tot felul
Ramona Jurubita
Joi, 01.08.2024

Noaptea de 4 august va aduce magie și sclipire în viața nativilor din zodiac. Atunci, Luna Nouă în Leu va deschide ușile cosmice spre noi povești de iubire și va oferi tuturor oportunități de tot felul.

Indiferent de poziția ta pe cercul zodiacal, vei experimenta și tu schimbări legate de acest aspect astral. Fie începi un proiect nou, fie pui bazele unei noi relații, fie îți găsești un nou hobby. Șansele ca tu să te bucuri de un nou început sunt nenumărate!

Bineînțeles, Leii vor simți mai puternic impactul acestor energii, având în vedere că Luna va ajunge în constelația lor. Începând cu seara de dinainte, adică 3 august, prieteniile și colaborările de orice fel vor deveni mai sudate, iar toate planurile vor prinde contur mult mai rapid în următoarea perioadă.

Un moment de renaștere

Multe zodii vor primi ocazia să reia un hobby mai vechi și să își fructifice la maximum puterea de creație.

Ca orice Lună Nouă, și aceasta marchează un moment de renaștere, în care oricine are șansa să o ia de la capăt și să mai bage o fisă în loteria vieții. Așa că…dacă ai nemulțumiri legate de parcursul tău personal sau profesional, acum poți face o nouă încercare. A venit momentul să regândești traseul și profiți de noua poveste pe care o poți scrie cu ajutorul Lunii Noi în Leu. Va fi o poveste plină de pasiune, iubire de sine și încredere în forțele proprii. Doar acesta este stilul în care trăiesc Leii, nu?

Ilustrație uși care duc spre o altă lume, peisaj de poveste

Horoscopul săptămânii 5 - 11 august: unele zodii vor simți cum energiile cosmice le pun întreaga lume în palme

Ce impact va avea Luna Nouă în Leu asupra zodiei tale

Berbec ♈️
Luna Nouă îți poate scoate în cale o nouă dragoste sau te poate ajuta să reaprinzi flacăra unei iubiri mai vechi. Un lucru este cert: te așteaptă un nou început în viața amoroasă și vei învăța multe lucruri despre tine. Aceste informații te vor ajuta să pui bazele unei relații serioase, de lungă durată.

Taur ♉️
Pentru tine, dragostea va înflori, după ce energiile Lunii noi în Leu îți vor arăta calea spre fericire în plan personal. Îți vei da seama cum să îi faci pe plac persoanei iubite, iar împreună veți construi lucruri noi, de care să fiți mândri în viitor.

Gemeni ♊️
Acest eveniment astral îți oferă oportunitatea de a-ți reseta stilul de comunicare și de a relua relațiile cu oamenii pe care i-ai pierdut cumva. Flerul te va ajuta să îți dai seama care sunt persoanele ce îți vor binele, astfel că vei face inclusiv o selecție a celor pe care îi păstrezi în cercul social.

Rac ♋️
Energiile astrale ale acestei perioade te încurajează să îți întărești iubirea cu sinele interior, să te răsfeți mai mult și să recurgi la acțiuni ce îți bucură sufletul. Probabil, începând cu 4 august, o să îți oferi mai multă atenție și o să îți faci mai multe cadouri.

Leu ♌️
Cu Luna Nouă în zodia ta, vei înțelege cine ești și cine vrei să devii. Acesta este doar începutul unei călătorii de regăsire, în care vei trece prin multe și vei învăța la fel de multe. Nu-ți fie teamă să o iei de la capăt iar și iar.

De ce sunt zodiile de apă atât de sensibile?

Fecioară ♍️
Acestă fază lunară îți aduce o viziune proaspătă asupra vieții. Începi să privești lumea cu alți ochi și să te bucuri de tot ce te înconjoară, fără să te mai stresezi pentru lucrurile mărunte. Este un prim pas spre un viitor fără stres. Fix ce îți doreai!

Balanță ♎️
Această Lună Nouă îți va aduce succes pe toate planurile, ceea ce înseamnă că ai șansa să atingi obiectivemai vechi și să îți împlinești cele mai mari dorințe. Nu aștepta ca norocul să pice din cer! Profită de oportunitățile pe care energiile lunare ți le scot în cale!

Scorpion ♏️
Cariera ta va căpăta o nouă față începând cu data de 4 august, când Luna Nouă va ajunge în constelația Leului. Începi să pui mai multă pasiune în ceea ce faci și să te bucuri mai cu foc de fiecare rezultat pozitiv. O să fie interesant!

Săgetător ♐️
O sclipire de moment te-ar putea scoate din rutină, catapultându-te într-o lume cu totul nouă. Nu rata șansa de a-ți dovedi, încă o dată, că poți face tot ce ți-ai propus. Frica de a ieși din zona de confort nu te caracterizează, așa că trebuie să te bucuri de fiecare schimbare.

Capricorn ♑️
Începi să scrii o nouă pagină din povestea vieții tale. Ai închis un capitol greu, iar acum a venit momentul să faci schimbările care îți pot aduce zâmbetul pe buze. De asemenea, tot în această perioadă vei descoperi modalitățile prin care îți poți învinge fricile.

Vărsător ♒️
Luna Nouă din august îți va aduce schimbări uriașe în relațiile cu oamenii apropiați. În plus, există șanse mari să întâlnești oameni noi, care îți vor influența alegerile și te vor face să privești viitorul cu alți ochi.

Pești ♓️
Această fază lunară te va ajuta să te iubești mai mult și să ai grijă de mintea, sufletul și corpul tău. Nu este exclus să primești, la locul de muncă, un rol care îți va da șansa să strălucești. Nu-ți fie teamă să arăți ce știi și ce poți!

Luna Nouă în Leu este un eveniment astral de amploare și nu ar trebui neglijat. Vibrațiile sale cosmice pot răsturna și munții, așa că fiecare zodie trebuie să își dea șansa să trăiască o nouă viață.

Horoscopul lunii august 2024. Mercur retrograd se întoarce, dar cu intenții bune, și vrea să arate zodiilor că nu e un monstru

Surse foto: FreepikFreepikFreepik

Surse articol: AstrologyanswersNypostVogue

Articolul urmator »
Zodiile care nu pot rezista niciodată tentațiilor. Ar pica sigur în ispită la Insula Iubirii
Zodiile care nu pot rezista niciodată tentațiilor. Ar pica sigur în ispită la Insula Iubirii
Mariana Voinea | Miercuri, 28.08.2024
Incepe quiz
Planifică-ți luna de miere de vis și îți spunem când te căsătorești!
Planifică-ți luna de miere de vis și îți spunem când te căsătorești!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (1)

Ne găsești pe