Patru zodii care luptă să-și transforme, după bunul lor plac, partenerul de viață
Unii oameni nu vor fi mulțumiți, chiar dacă încerci toate metodele pentru a le face pe plac. Și tu cunoști câțiva, cu siguranță! Îți cer întotdeauna să te schimbi și să fii pe placul lor, te constrâng, prin intermediul șantajului emoțional, să renunți la obiceiurile tale. Invocă tot felul de motive pentru care ar trebui să te lași modelat/ă de „influența lor bună”.
Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia
- Despre
- Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...
Mai ales în relații amoroase, este greu să ai alături o astfel de persoană, care are impresia că poți fi așa cum vrea ea, renunțând într-o clipită la comportamentul care te-a definit toată viața. Ar fi de evitat genul acesta de legătură menită să îți suprime identitatea și să îți creeze mari probleme legate de încrederea în sine.
Vezi mai jos care spun astrele că sunt cele patru zodii care speră să-și modeleze, după bunul plac, partenerul de viață. Nu le permite să te transforme în cine nu ești!
- Berbec
Acest nativ are o părere foarte bună despre el și consideră că toți ceilalți îi sunt inferiori, dacă sunt diferiți. În cazul în care ți-a căzut cu tronc un Berbec, trebuie să te aștepți la o relație complicată. Va încerca să te convingă de faptul că ai mare nevoie să devii ca el. Te va manipula, spunându-ți că nu îl iubești suficient dacă nu aspiri să fii o persoană mai bună. În opinia lui, oamenii îndrăgostiți se schimbă la cererea partenerilor. Nu îl lăsa să te transforme dacă tu nu îți dorești o schimbare. - Rac
„De ce să fii tu când poți fi mai bun?” pare să fie motto-ul acestui semn zodiacal, deoarece încearcă în mod constant să îmbunătățească oamenii. Din păcate, îi critică permanent, crezând că le oferă un feedback menit să îi motiveze. Poate că ar fi mai înțelept dacă ar aștepta ca partenerul/a să îi ceară părerea înainte de a-i da sfaturi. Nu vrea deloc să înțeleagă nevoia unei persoane de a fi așa cum vrea. Are impresia că el știe mai bine ce este potrivit pentru fiecare în parte. - Scorpion
Scorpionul nu este așa sensibil precum vrea să pară în ochii necunoscuților. Atunci când are o relație, tinde să se izoleze alături de partener/ă și să îl/o domine. Caută să se asocieze cu personalități mai slabe doar pentru a le putea influența foarte mult alegerile și deciziile. Dacă vrei să fii cu un Scorpion, îți complici singur/ă viața, ascultându-l zi de zi cum îți spune să te schimbi pentru a te potrivi mai bine cu el. Ai nevoie de multă răbdare să îl convingi că nu ai nevoie de nicio schimbare și că nu ai de ce să îl mulțumești în totalitate. Spune-i că trăiești pentru tine, nu pentru dorințele lui. - Taur
Taurul este cel mai pașnic atunci când vine vorba de influențele pe care le are asupra partenerului/ei. Speră doar să îl/o facă mai bun/ă prin afecțiune și grijă, fără să îi ceară direct să se schimbe. Are convingerea că va transforma oricum pe oricine își dorește dacă se comportă frumos și dacă își arată intențiile bune. De multe ori, este înțeles greșit și s-a întâmplat adesea să rămână fără pereche după ce a încercat să o convingă prin fapte că altruismul este o calitate ce nu ar trebui să lipsească nimănui.
Îți erau cunoscute aceste detalii despre semnele zodiacale? Indiferent de răspuns, nu ar trebui să uiți că nimeni nu are dreptul să te transforme într-o altă persoană.
În iubire, oamenii se acceptă cu defecte și calități. Persoana iubită ar trebui să te susțină dacă tu dorești să faci o schimbare, dar nu ar trebui să îți impună să îi faci întotdeauna pe plac. Fugi de relațiile în care identitatea îți este suprimată și nu accepta să devii victima șantajului emoțional!
Citește și: Spune-ne care este felul tău de a iubi și astrele-ți dezvăluie zodia care are compatibilitate maximă cu tine
Surse articol: Pinkvilla, Timesofindia, Bestlifeonline
Surse foto: iStock