Taur cu ascendent în Berbec. Personalitate, superputeri, slăbiciuni
Vrei, nu vrei, te circumscrii uneia dintre cele mai potente combinații din zodiac, din punct de vedere astrologic. Ai în harta natală două zodii puternice, una ca semn (Taurul), cealaltă ca ascendent (Berbecul), așa că nu e de mirare că de multe ori ai impresia că te-ai născut cu o stea în frunte.
Ce trebuie să știi despre această plasare e că e una mai armonioasă decât ai putea crede la prima vedre. Și pentru a-ți explica asta ne întoarcem privirile către Olimp, așa cum știi că ne place să procedăm la combinațiile astrale. Pe de o parte, o ai pe Afrodita (Venus), guvernatoarea Tarului, zeița iubirii și a frumuseții, pe de alta pe neînfricatul și agresivul Ares (Marte), cel bine plasat în harta ta, pentru că stăpânește asupra ascendentului. Acum, ai putea spune că dragostea și războiul nu prea au multe de-a face una cu alta, dar ce să vezi? Nu doar că frumoasa Afrodita a întreținut o relație sentimentală cu Ares, dar a fost una dintre puținele zeități are l-a înțeles și l-a iubit pentru ceea ce era.
Mai mult, au avut și patru copii, rezultați în aventura lor extraconjugală, așa că da, te așteaptă multe reușite în viață. Debordând de pasiune și senzualitate, ești la rândul tău capabil/ă să dai naștere la mulți copii, Taurul fiind o zodie fertilă, iar Berbecul, una plină de entuziasm. Hai să vedem mai jos ce te caracterizează!
Ce înseamnă să ai Luna în Taur în harta natală. Tot ce trebuie să știi despre această plasare
Taur cu ascendent în Berbec: personalitate
Dacă ești Taur cu ascendent în Berbec, arhetipul tău este „Taurul action-packed”: un Taur cu „motor” de Berbec, mai rapid, mai îndrăzneț și mai dispus să treacă la fapte decât nativul clasic al acestei zodii. Soarele în Taur îți dăruiește stabilitate, răbdare, loialitate și o nevoie puternică de confort, dar ascendentul în Berbec adaugă impuls, curaj și chef de acțiune. Nu ești doar omul care visează la o viață frumoasă și sigură, ci și cel/cea care își suflecă mânecile și trece la treabă, ca să o construiască.
Taurul este, în mod normal, asociat cu ritmul lent, deciziile chibzuite, gustul pentru artă, muzică, mâncare bună și tot ce face viața mai plăcută. Îți place să știi pe ce te bazezi și să ai siguranță și urăști să fii presat/ă să faci ceva până nu te simți pregătit/ă. Hm... ei bine, uite că ascendentul în Berbec nu prea e de acord cu acest set de dorințe și schimbă prima impresie pe care o lași: poți părea mai direct/ă, mai energic/ă, mai spontan/ă și mai combativ/ă decât se așteaptă oamenii de la un Taur.
Această combinație creionează un mix interesant de răbdare și inițiativă. Nu renunți la iubirea Taurului pentru frumos, plăceri, stabilitate și rezultate durabile, dar Berbecul îți bombăne în cap, insistând să nu aștepți la nesfârșit momentul perfect. Ca Taur cu ascendent în Berbec, ai tendința să cauți activ lucrurile bune ale vieții, nu doar să speri că vor veni spre tine. Vrei confort, dar nu pasivitate; vrei siguranță, dar nu stagnare. Sună destul de bine, nu? Credem și noi!
Practic, ești un Taur cu foc. Combini încăpățânarea semnului tău solar cu îndrăzneala Berbecului, ceea ce te poate face foarte greu de oprit atunci când ți-ai fixat un obiectiv. Planifici, dar și acționezi; ai nevoie de stabilitate, dar te plictisești dacă totul devine prea previzibil. Această asociere te face fantastic de dinamic/ă, practic/ă și surprinzător de curajos/oasă, cu o poftă de viață care se vede mai ales atunci când simți că merită să lupți pentru ce îți dorești. Carpe diem, nu?
Care este diferența dintre semnul tău solar și ascendent?
Semnul solar exprimă cine suntem cu adevărat, esența noastră, spiritul pur, nealterat, în vreme ce ascendentul arată prima impresie, măștile pe care le purtăm adesea și fațada pe care o arătăm celor care nu ne cunosc prea bine. În timp, oamenii îți vor descoperi și semnul solar, dar la prima vedere te vor cunoaște numai prin perspectiva ascendentului.
Elemente. Taurul este semn de pământ, deci este caracterizat prin stabilitate, realism, răbdare și nevoia de a construi siguranță în toate accepțiile ei în viață. Berbecul, în schimb, este semn de foc, ceea ce conturează o primă impresie mai energică, directă, mai impulsivă și mai pregătită de acțiune decât s-ar aștepta cineva de la un Taur „clasic”.
Moduri (Calități). Nu ai sinonimie nici la aspectul de moduri astrologice. Taurul este un semn fix, ceea ce înseamnă că are voință, rezistență, încăpățânare și o anumită reticență față de schimbările bruște. Berbecul este cardinal, dimpotrivă, deci presupune inițiativă, curaj, dorință de control și capacitatea nativă de pionierat. De aceea, poți fi o persoană care pare mereu gata să înceapă ceva nou, dar care, în profunzime, are nevoie de timp ca să se simtă cu adevărat în siguranță.
Compatibilitate. Pământul Taurului și focul Berbecului nu se potrivesc întotdeauna „ca două boabe într-o păstaie”, iar asta poate crea un contrast interesant între imaginea ta și personalitatea de bază. Ceilalți te pot cunoaște ca pe un nativ grăbit, curajos, competitiv sau greu de temperat, pentru ca apoi să descopere latura ta stabilă, senzuală, răbdătoare și mult mai atașată de confort decât părea. Tocmai de aceea, un Taur cu ascendent în Berbec poate fi uneori înțeles greșit: exteriorul e mistuit de foc și stârnește reacții fulger, dar interiorul caută siguranță, plăcere și rezultate care durează.
Taur cu ascendent în Berbec: celebrități cu această plasare
Este mai ușor să înțelegem plasările astrologice cu ajutorul vedetelor, fiindcă acestea au relații, activitate profesională și alegeri de viață vizibile public. În cazul unui Taur cu ascendent în Berbec, contrastul dintre senzualitatea, răbdarea și magnetismul Taurului, pe de o parte, și curajul, impulsul și îndrăzneala Berbecului, pe de altă parte, devine mult mai ușor de observat când ne uităm la felul în care aceste celebrități se afirmă în lume.
Penélope Cruz
Penélope Cruz este un exemplu foarte bun pentru această combinație. Frumusețea ei fizică, prezența senzuală și feminitatea caldă trimit clar către energia Taurului, semn asociat cu farmecul natural, simțurile și atracția pentru estetică. În același timp, multe dintre rolurile sale au avut intensitate, foc, curaj și pasiune, iar aici se simte foarte bine ascendentul în Berbec: nu este doar frumoasă, ci și vie, puternică, expresivă, capabilă să „se piardă” în personaje cu temperament.
Che Guevara
Che Guevara exprimă o față complet diferită a acestei plasări. Luptător revoluționar și una dintre figurile importante ale Revoluției Cubaneze, el întruchipează aproape literal arhetipul Berbecului prin curaj, inițiativă, spirit de luptă, dorință de a se remarca și acțiune directă. Totuși, faptul că a devenit lider de gherilă ilustrează perfect și partea sa de Taur: strategiile de luptă nu se bazează doar pe impuls, ci și pe tenacitate, răbdare, rezistență și capacitatea de a rămâne fixat pe un obiectiv, chiar și în condiții foarte dure.
Barbra Streisand
Barbra Streisand ilustrează versiunea artistică a acestui Taur cu ascendent în Berbec. Berbecul e pregnant în statutul ei de pionier în industria divertismentului, în curajul de a se impune și de a nu se lăsa definită de așteptările altora. Taurul, în schimb, se resimte în vocea ei (să nu uităm că Taurul guvernează corzile vocale), în cântecele romantice, sensibile, pline de emoție și lirism, dar și în felul în care a construit o carieră durabilă, cu o amprentă imposibil de confundat.
Alte celebrități cu această plasare sunt:
- Joe Cocker;
- Johannes Brahms;
- Miuccia Prada;
- George Clooney;
- David Beckham.
Accesează galeria ca să afli tot ce te mai definește: superputeri, slăbiciuni, tips&tricks, carieră, compatibilități și multe altele!
Surse foto: Bing, Chat GPT
Surse articol: astrolibrary, cafeastrology, astrosofa, astrotheme, astrofame, astrologyk
Tags: Horoscop maine, Zodia Balanta, Zodia Berbec, Zodia Capricorn, Zodia Fecioara, Zodia Gemeni, Zodia Leu, Zodia Pesti, Zodia Rac, Zodia Săgetator, Zodia Scorpion, Zodia Taur, Zodia Varsator