Un nou an, o nouă șansă! Zodiile care se întorc la fostele relații anul acesta

Până la finalul acestui an, patru dintre nativii zodiacului se vor hotărî să dea o nouă șansă iubirilor vechi. Ei sunt cei care se întorc la fostul sau la fosta, încercând ca de data aceasta povestea să aibă un final fericit.
Iar Universul aliniază astrele în favoarea lor, fiindcă vor avea o nouă șansă. Află despre cine este vorba!

Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia
- Despre
- Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...
Patru zodii decid până la finalul acestui an că nu pot să trăiască fără cel sau cea care le-a furat inima în trecut. Așa se face că capitolul pe care îl credeau încheiat este pe cale să se redeschidă. Cine dă o a doua șansă?
Află ce nativi contrazic zicala „Ciorba reîncălzită nu mai are același gust”!
Taur
Familistul zodiacului, unul dintre cele mai loiale semne zodiacale, Taurul mai dă o șansă unei foste iubiri. Atunci când intră într-o relație cu cineva, nativii o fac cu toată inima și chiar și după o despărțire își amintesc de persoana respectivă, precum și de confortul și stabilitatea relației din trecut.
În anul 2025, Taurul s-ar putea să se reconecteze cu un fost sau cu o fostă, mai ales dacă primește semnale pozitive din partea ex-ului. Venusienii se hotărăsc să revină la fosta iubire deoarece simt același lucru și din partea celuilalt și nu pot decât să spere că relația va merge mult mai bine decât înainte.
Rac
Și Racul este pe cale să facă o schimbare majoră în viața sa în acest an, mai ales pe plan romantic. Emotivii zodiacului, cei cunoscuți pentru firea lor sensibilă, Racii se implică trup și suflet în relații. Prin urmare, o poveste de iubire pe care o credeau încheiată se poate redeschide, iar flacăra pasiunii revine mai puternică ca niciodată.
Racul crede în puterea iubirii și a amintirilor împărtășite și se convinge că sentimentele au rămas nealterate de ambele părți. Până la finalul anului 2025, Universul dă numeroase ocazii nativilor să repare o relație care se sfârșise, dar care prinde iar contur prin întâlniri absolut „întâmplătoare”. Ce poate să facă Racul, când îl vede peste tot pe fost? Cum să îi reziste?
Zodiile care își blesteamă fostele iubiri
Balanță
Venusienii ar putea reaprinde flacăra unei vechi pasiuni în acest an. Prin farmecul lor natural, carisma și natura diplomatică, Balanțele se pot reconecta cu o persoană din trecut.
Balanței nu îi place să lase lucrurile neterminate și primește șansa să-și lipească la loc inima frântă cu ajutorul aceleiași persoane pentru care a nutrit sentimente curate. Cu toate acestea, venusienii sunt sfătuiți să fie foarte atenți la alegerile pe care le fac anul acesta și să nu repete greșelile din trecut. Numai astfel își pot rescrie povestea de iubire care se încheiase cu puncte de suspensie sau cu semne de întrebare.
De ce îți va fi mai bine fără fosta iubire în 2025, în funcție de zodie
Pești
Cu o sensibilitate aparte, nativii Pești nu uită niciodată momentele frumoase din relația lor, chiar dacă legătura s-a încheiat. Reprezentanții acestui semn zodiacal sunt gata să își ofere iar inima pe tavă, iar fostul/a se va convinge în sfârșit de sentimentele lor.
Peștii alunecă ușor pe panta reveriei, și din visele lor nu lipsesc cei cu care au avut o relație în trecut. Alinierile planetare din anul acesta pot restârni flăcările vechi, iar nativii își pot revizui relațiile din trecut, convinși că iubirea adevărată merită mereu o a doua șansă.
Pești, Tauri, Balanțe, Raci, sunteți mai pregătiți ca niciodată să oferiți o a doua șansă, de data aceasta fără drame, conflicte sau dispute complicate. Aveți noroc! Tot Universul complotează în favoarea voastră, astfel încât pâlpâirea flăcării unei vechi iubiri să devină din ce în ce mai intensă.
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: royalesquireclub.com
Tags: Zodia Balanta, Zodia Pesti, Zodia Rac, Zodia Taur