Horoscop
Înapoi la

Uranus retrograd eliberează zodiile de prejudecăți

Uranus retrograd eliberează zodiile de prejudecăți

Redactor Divahair.ro

Uranus retrograd este evenimentul care va începe pe data de 3 august și care va dura până pe 1 ianuarie 2018, un ciclu anual, care durează 155 de zile. Această mișcare a planetelor are un impact decisiv asupra noastră, un impact care ne influențează deciziile, dar și modul în care vor decurge situațiile în care ne vom afla.

Uranus reprezintă planeta eliberării, a inovației, a memoriei colective, a schimbării, revoluției, spiritului dezlănțuit, echilibrului mental, progresului, a excentricității și a neconvenționalului. Uranus mai reprezintă și trauma, mai ales cea care ține de colectivitate și de individ. Această combinație de traumă colectivă și individuală și memoriile asociate fac ca activitatea planetei Uranus să elibereze anxietatea și alte tipuri de stres psihologic. Zodiile vor scăpa de prejudecăți în această perioadă, dar și de energiile negative și de ura acumulată în timp.

femeie in rochie rosie

Iată cum Uranus retrograd eliberează zodiile de prejudecăți!

Berbec

Uranus retrograd îți va permite, în sfârșit, să te eliberezi de trecut și să începi să îți vezi de viață fără a avea niciun regret. Un eveniment negativ din ultima vreme te face să pierzi multe nopți analizând situația, dar îți aduce și multă neliniște personală și stres. Uranus te va ajuta să scapi de prejudecățile trecutului și să începi să simți din nou că trăiești.

Taur

Ai fost prinsă până acum în anumite bariere profesionale, care te secau de energie și care îți făceau munca imposibilă. Uranus retrograd te va elibera de toate aceste blocaje și te va ajuta să găsești cea mai bună cale pentru a avea succes. Concentrează-te pe ce ai de făcut și lasă influența benefică a acestui eveniment să își facă loc în viața ta.

Gemeni

Toate evenimentele din ultima perioadă te-au făcut să te stresezi extrem de tare și să acumulezi o cantitate uriașă de energie negativă. Uranus retrograd te face să răbufnești în cele din urmă și să te eliberezi de toate lucrurile care îți apăsau sufletul. Nu trebuie să privești acest lucru ca pe ceva negativ. Deși vor exista anumite tensiuni în relația de cuplu, efectele asupra stării tale de spirit vor fi benefice.

Rac

Ai nevoie de o schimbare în viața ta, iar acest eveniment îți va arăta și care este cea mai bună cale de a o obține. Astfel, va urma o perioadă plină de petreceri, în care vei putea să îți manifești partea rebelă a personalității. Alcool, nopți nedormite, aventuri de o noapte – așa vor arăta efectele mișcării lui Uranus.

femeie langa o stanca

Leu

Vei fi plin de energie în această perioadă, o energie constructivă, care te va ajuta să ajungi pe noi culmi, dar și să te distrezi. Astfel, vei uita de job și de responsabilități pentru un timp și vei îmbrățișa relaxarea și viața de cuplu.

Fecioară

Uranus îți aduce o schimbare interioară profundă, care să te ajute să te cunoști mai bine. Îți vei lăsa firea perfecționistă și autodidactă la o parte pentru un timp, iar toate acțiunile tale vor fi ghidate de instinct. O astfel de schimbare este necesară din când în când, deoarece poate aduce rezultate pozitive pe plan profesional și personal.

Balanță

Relația în care te afli te face să te simți constrânsă, ca o pasăre prinsă într-o colivie. Evenimentul care va începe pe 3 august va aduce o schimbare în acest sens. Vei avea o discuție serioasă cu partenerul, în urma căreia te vei elibera de prejudecăți și vei îmbrățișa propria ta cale.

Scorpion

O serie de amintiri dureroase nu ți-au permis să te bucuri de viață până acum. Vei putea să te detașezi de acestea și să fii împăcată cu tine însăți de săptămâna viitoare. Îți vei da seama că nu mai poți schimba ce e deja consumat, și că cel mai bun lucru pe care îl poți face acum este să te concentrezi pe viitor.

femeie pe motocicleta

Săgetător

Ai muncit din greu până acum și simți că ai nevoie de o pauză. Trebuie să te eliberezi de toate grijile pe care le-ai adunat, iar cea mai bună metodă este... o vacanță. Ia persoana dragă și mergi pentru cel puțin câteva zile într-un loc care îți aduce liniște sufletească.

Capricorn

Problemele legate de locul de muncă îți afectează sănătatea într-un mod negativ. Uranus retrograd te va ajuta să iei o decizie definitivă în această privință. Indiferent dacă vei renunța la acest job de tot sau doar temporar, te vei simți eliberată. Lasă prejudecățile la o parte și ia o decizie ce îți va influența viața într-un mod pozitiv.

Vărsător

Toată creativitatea  va fi eliberată în ultima jumătatea a anului 2017. Deși nu erai sigură de acest lucru până acum, cei dragi îți vor oferi susținerea și impulsul de care ai nevoie. Activitățile artistice vor fi principalele vizate, dar și cele ce țin de educație și de calificare profesională.

Pești

După o despărțire dureroasă de o persoană care a avut o influență decisivă în viața ta, vei simți nevoia să te eliberezi de toată energia negativă și să faci ceva ieșit din comun. Fie că este vorba de o schimbare a aspectului sau a modului tău de viață, această ieșire din rutină îți va aduce multe beneficii.

Uranus retrograd eliberează zodiile de prejudecăți și le oferă noi oportunități de a se descoperi și de a scăpa de toată energia negativă acumulată până acum.

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Zodiile care trebuie să frângă o inimă înainte de a-și cunoaște adevărata dragoste
Zodiile care trebuie să frângă o inimă înainte de a-și cunoaște adevărata dragoste
Ce zodie ar trebui sa aiba barbatul pe care il cauti?
Incepe quiz
Ce zodie ar trebui sa aiba barbatul pe care il cauti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (13)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.