Horoscop
Înapoi la

Zodiile care aleargă mereu după oameni indisponibili emoțional

Zodiile care aleargă mereu după oameni indisponibili emoțional

Lorena Pintilie

Să te îndrăgostești este unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poți trăi. Fie că e vorba de o atracție la prima vedere sau de consolidarea unei conexiuni în timp, este normal să ajungi la un moment dat să îți dorești „ceva mai mult” cu și de la persoana care ți-a atras atenția. Însă, uneori se întâmplă să vrei să treci la pasul următor cu un om indisponibil emoțional.

De ce? Află în cele ce urmează! Vezi dacă te afli printre nativii care sunt atrași ca un magnet numai de acest gen de oameni și află de ce ți se întâmplă tocmai ție așa ceva.

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Indisponibilitatea emoțională poate apărea din numeroase motive, dar, de cele mai multe ori, persoanele care nu își doresc relații serioase au luat această decizie în urma unei decepții care le-a făcut să își piardă încrederea. În momentul în care întâlnești un om care a trecut printr-o astfel de experiență, îți va fi aproape imposibil să îl „convingi” să se deschidă din punct de vedere emoțional și să își dorească să creeze noi conexiuni amoroase.

Ce se întâmplă la „capătul celuilalt al firului”, adică din perspectiva ta, a celui/celei care este parcă veșnic atras/ă de astfel de persoane? Haideți să descoperim împreună! Dar înainte de toate, află că semnul zodiacal sub care te-ai născut joacă un rol extrem de important.

Cum să-ți atragi sufletul pereche, în funcție de semnul său zodiacal

Rac

Având în vedere că ești unul dintre cei mai emotivi nativi ai zodiacului, tânjești după intimitate, conexiune și apropiere și de cele mai multe ori te îndrăgostești de cei/cele aflați/aflate în antiteză totală față de felul tău de a fi. Extremele se atrag, știm! Ai grijă, căci nevoia ta de siguranță emoțională te poate face și mai vulnerabil/ă în fața potențialilor parteneri care nu sunt capabili să îți ofere dragostea și sprijinul după care tânjești.

Pești

Ești un romantic/o romantică incurabil/ă! Totul este ca în povești în viziunea ta, sau cel puțin așa ar trebui să fie. Ești mereu în căutarea unei persoane enigmatice și misterioase, care să îți stârnească dorința de cunoaștere, dar, din păcate, de cele mai multe ori dai peste oameni care nu sunt disponibil din punct de vedere emoțional. Distanța pe care o păstrează la început față de tine ți se pare intrigantă, dar mai apoi, descoperi că este felul lor de a fi, iar pentru o persoană care tânjește după apropiere și loialitate, această nepotrivire va aduce numai suferință. Mai rău e că nu renunți ușor, căci natura ta empatică te va face să rămâi agățat/ă de persoane care nu își doresc nimic serios, chiar dacă intuiești că nu merită efortul. Altruismul te împinge să rămâi din dorința de a schimba ceva, chiar dacă, de cele mai multe ori, vei pleca dezamăgit/ă că nu ai reușit ceea ce ți-ai propus.

Săgetător

Un aventurier convins, asta ești, Săgetătorule! Cauți mereu noi experiențe și ești dispus să intri în relații doar de dragul de gusta palpitantul. Totuși, această dorință aprinsă pe care o nutrești te poate conduce înspre relații toxice cu oameni care nu își doresc să întemeieze conexiuni profunde, valoroase și de durată, iar asta te poate răni cu timpul. Chiar dacă intențiile tale par superficiale, în adâncul tău, speri să găsești o persoană alături de care să creezi o poveste de dragoste ca în filme. Puțină aventură, acțiune și romantism, toate combinate ca într-o peliculă demnă de Hollywood. Dar, ai grijă, căci în frenezia ta vei da de oameni care te vor răni din simplul fapt că ei vor să fie protagoniști unici în filmul vieții lor.

Patru zodii care trăiesc mereu cu teama că urmează să se întâmple ceva teribil

Vărsător

Firea ta rebelă te determină să cauți parteneri nonconvenționali. Îți place noutatea, adori să fii diferit/ă și asta cauți și la perechea ta. Însă, în căutarea ta haotică, vei da de foarte multe ori peste indivizi indisponibili emoțional. Ai o nebunie frumoasă când vine vorba de dragoste, dar în același timp îți dorești ca jumătatea ta (oricât de diferită și nonconvențională ar fi) să te iubească sincer și să te ajute să te dezvolți. Și cu toate că tânjești după astfel de conexiuni, te trezești că discuți cu oameni care te atrag doar din punct de vedere intelectual, reprimându-ți dorințele și așteptările emoționale. Acest comportament inexplicabil, am putea spune, te va îndrepta spre parteneri care nu îți vor satisface niciodată nevoile emoționale.

Cu toții am făcut și facem greșeli când vine vorba despre dragoste și alegerea partenerilor. Însă nu înseamnă că nu putem să facem un pas în spate și să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă. Fă-ți puțină ordine în gânduri și în suflet, descoperă cele mai mari dorințe ale tale și pășește cu încredere deplină pe calea aleasă din inimă. Suntem siguri că îți vei găsi jumătatea mai repede decât te aștepți!

Surse foto: Freepik 

Surse articol: Collective World 

Articolul urmator
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Testul de geografie pe care îl trec doar 4% dintre oameni
Incepe quiz
Testul de geografie pe care îl trec doar 4% dintre oameni

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.