Zodiile care ridică ziduri înalte în jurul inimii luna asta. S-au săturat să sufere
În urma unor experiențe dureroase, anumite persoane își deschid din nou inima după ce trec peste suferință, în timp ce altele aleg mai degrabă să nu-și mai pună sufletul pe tavă. În special 4 dintre nativi vor lua decizia de a-și ridica ziduri înalte în jurul inimii în februarie, în speranța că astfel nu vor mai ajunge să sufere la fel de mult ca în trecut.
Rac
Întrucât sunt foarte conectați cu propriile emoții și acordă o mare importanță trăirilor și sentimentelor, reprezentanții acestei zodii de apă sunt pur și simplu îngroziți la gândul că inima lor ar putea fi rănită. Cu atât mai mult cu cât, în trecut, și-au dăruit inima unor persoane care nu au meritat sau au fost respinși, începând cu luna februarie vor realiza că trebuie să ridice ziduri înalte în jurul inimii astfel încât, în cazul unei noi dezamăgiri, să nu mai simtă durerea la fel de intens.
Pentru a-și atinge un asemenea scop, Racii vor găsi diverse soluții. Cel mai la îndemână le va fi să vină cu scuze ingenioase pentru a nu ieși din zona lor de confort când simt că și-ar dori iar să-și deschidă sufletul. De asemenea, fiindcă cel mai mult se tem că ar putea suferi din dragoste, se vor strădui să se convingă singuri de faptul că o anumită persoană oricum nu este suficient de bună pentru ei și că oricând se poate ivi o oportunitate mai bună.

Zodiile cu cele mai mari ziduri în jurul inimii. S-au săturat să fie rănite
Fecioară
Fără să își dea seama, Fecioarele își fac rău singure în perioadele în care întorc lucrurile pe toate părțile și analizează până la cel mai mic detaliu suferința prin care trec pentru a trage o concluzie, pentru a vedea cu ce au greșit de fapt. În condițiile în care de curând și-au acordat mai mult răgaz pentru introspecție, în februarie vor considera că, pentru a reduce riscul de a mai fi rănite, a venit timpul să ridice ziduri înalte în jurul inimii.
Cea mai la îndemână metodă a nativilor de a-și construi astfel de ziduri va fi, ca de obicei, să apeleze la perfecționismul și la standardele lor ridicate. Prin urmare, dacă vor fi tentați să-și deschidă sufletul în fața cuiva, primul gând pe care îl vor avea va fi că acea persoană nu se va ridica niciodată la nivelul lor. În același timp, vor alege să se protejeze izolându-se cât mai mult, petrecând mult timp singuri, străduindu-se să se implice în activități care le distrag atenția, mai ales acasă.
Singurele zodii care sunt în stare să iubească o Fecioară până la adânci bătrâneți
Scorpion
Una dintre situațiile care le provoacă Scorpionilor dureri sufletești greu de suportat este în special aceasta: să fie trădați de persoana iubită. Nu le va fi deloc ușor să treacă peste suferință, cu atât mai mult cu cât nu sunt dispuși să ierte. În contextul în care în februarie vor fi mai dornici ca oricând să lase în urmă trecutul pentru a se vindeca, vor face și următoarea alegere: să-și ridice ziduri înalte în jurul inimii.
Pe de o parte, ca să încerce să-și protejeze inima vor pleca de la următoarea idee: oricine le poate fi potențial dușman. Ulterior, vor afișa o atitudine distantă, rece, care îi va îndepărta din preajma lor pe toți cei care, la un moment dat, i-ar fi determinat să înceapă să-și deschidă sufletul. Pe de altă parte, ca să-și ascundă vulnerabilitatea vor găsi adesea pretexte ca să fie furioși. Din nou, atitudinea lor îi va face să fie evitați.

Săgetător
În ciuda faptului că, prin natura lor, Săgetătorii sunt comunicativi și deschiși, niciodată cei din jur nu vor ști exact ce este în sufletul lor. De altfel, în special când este vorba despre suferința din dragoste, preferă să nu vorbească despre ceea ce simt pentru a nu-și arăta latura vulnerabilă, pentru ca nimeni să nu afle că au suferit o înfrângere. În schimb, așa cum vor proceda și în februarie, vor începe să-și construiască ziduri înalte în jurul inimii, cu atât mai mult cu cât se tem de posibilitatea unui nou angajament.
Principalul demers pe care nativii îl vor face pentru a reuși să ridice ziduri în jurul inimii va fi să se bazeze pe relații superficiale, care să nu le creeze nicio responsabilitate pe viitor. Mai mult, nu vor ezita să fugă în cazul în care vor avea și cel mai mic semn că o relație le-ar putea afecta independența.
Pe lângă zodiile menționate, alți nativi cărora nu le este niciodată greu să-și ridice ziduri înalte în jurul inimii pentru ca nu cumva să ajungă să sufere sunt Vărsătorii. O metodă pe care o folosesc de cele mai multe ori în acest scop este detașarea emoțională și refuzul de a-i lăsa pe ceilalți să le descopere latura vulnerabilă.
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: collective.world, astrostyle.com, themindsjournal.com, yourtango.com
Tags: Zodia Fecioara, Zodia Rac, Zodia Săgetator, Zodia Scorpion