Zodiile care vor fi înșelate până la finalul anului. Vor vărsa lacrimi amare!

Zodiile care vor fi înșelate până la finalul anului. Vor vărsa lacrimi amare!
Mariana Voinea
Miercuri, 03.09.2025

Astrologia prevede că patru semne zodiacale s-ar putea confrunta cu trădări sentimentale până la sfârșitul acestui an. Această perioadă va fi hotărâtă de influențele planetare profunde și de fazele lunii, care scot la iveală adevăruri dureroase, dar necesare pentru vindecare. Cine vor fi „încornorații” zodiacului în următoarea perioadă?

Astrele au decis! Cine va fi înșelat în următoarea perioadă?

Un tablou complex se conturează pe cer până la finalul anului. Candoarea planetei Venus, planeta iubirii, este oarecum eclipsată de vibrațiile karmice ale lui Saturn, planeta karmei. Pe de altă parte, Uranus, planeta surprizelor, adaugă răsturnări de situație neașteptate. Retrogradările unora dintre corpurile cerești amplifică tensiunea în relații. Iubirea poate fi testată, iar secretele pot ieși la iveală fix când Luna își „schimbă fața”.

Zodiile care se bazează pe sinceritate în relații ar putea fi profund provocate atunci când aceste influențe cerești activează nesiguranțe. Patru nativi vor afla adevărul dureros - că partenerul nu este sincer - și se vor retrage în interiorul universului lor.

Zodiile care își vor găsi adevăratul scop în viață până la finalul verii

Aceste zodii pot simți brusc că tot ceea ce credeau stabil se clatină. Dar tocmai sub presiune se modelează adevărul, fie prin confruntare, fie prin iluzie. Este un moment în care inima își strigă nevoia de claritate, chiar dacă lacrimile curg amar.

Luna Plină din 5 noiembrie este momentul culminant al acestei perioade deoarece lumina ei orbitoare scoate la suprafață secrete ascunse, resentimente adânci, iar relațiile toxice pot fi întrerupte. Și cum are loc în zodia Taur, zodia care cere stabilitate, momentul astral aduce în prim plan adevăruri dureroase, menite să stabilizeze sau să destabilizeze relații.

Berbec

Cu impulsivitatea caracteristică și sufletul lor condus de dorință, nativii guvernați de Marte pot ajunge la dezamăgire în acest final de an. Încrederea acordată partenerului poate fi zdruncinată când cineva sau ceva va expune infidelitatea celuilalt sau va scoate la lumină emoții reprimate. Poate fi vorba despre un mesaj neașteptat sau o descoperire dureroasă, iar Berbecul va simți că a tolerat prea mult.

femeie disperata imbracata in gri isi tine fata in pumni

În preajma Lunii Pline din 6 octombrie, în semnul lui zodiacal, Berbecul va trăi un moment de cotitură pentru că atunci adevărul iese la suprafață cu o forță irezistibilă. Nativul fie devine victimă, fie va răbufni, iar lacrimile vor veni ca o formă de eliberare. Ulterior, drumul către autenticitate și vindecare poate începe.

Zodiile care își rescriu complet viața până la sfârșitul anului 2025! Nimic nu va mai fi la fel

Gemeni

Optimiști și curioși din fire, Gemenii pot fi prinși într-o dualitate care nu le face bine. O parte din ei vrea să creadă în fidelitate, cealaltă încearcă să verifice realitatea. Nu este exclus ca mercurienii să descopere infidelitatea partenerului. Poate că văd un mesaj nelalocul lui sau aud o conversație care poate dezvălui trădarea.

Pe 4 decembrie, sub lumina Lunii Pline în zodia lor, iluziile se destramă. Gemenii vor conștientiza că ceea ce părea un schimb de mesaje inocent era, de fapt, un flirt serios sau o relație ascunsă. Adevărul pe care îl află îi poate transforma. Ce urmează este o nouă claritate în comunicare și acceptarea realității, fie dură, fie eliberatoare.

Zodia binecuvântată de astre până la final de an. A trecut prin multe greutăți, dar acum va trăi o perioadă magică

Rac

Sensibili și devotați, Racii investesc emoțional în relațiile în care intră. Nativii guvernați de Lună sunt foarte sensibili la orice schimbare de atitudine a partenerului și „miros” imediat când sunt înșelați. Tocmai de aceea, descoperirea trădării va fi pentru ei edificatoare când partenerul va avea o reacție exagerată, va face un gest neînțelept și se va da de gol.

tablou infatisand o femeie cu parul prins care sta intr-o odaie si se uita trista pe geam

Luna Plină din 5 noiembrie, în Taur, luminează casa emoțiilor ascunse, forțând sentimentele reprimate să iasă la suprafață. Racul va plânge mult la aflarea cumplitei trădări, dar acesta este primul pas spre vindecare. Apoi, poate alege: se închide în carapace sau își reconstruiește valoarea interioară.

Zodiile care își vindecă rănile trecutului până la finalul anului. Lasă în urmă tot ce a fost toxic

Săgetător

Cu spiritul lor aventuros, Săgetătorii pot fi ușor de ispitit sau, invers, pot deveni prea sceptici, proiectând neîncrederea în partener. Ceea ce păreau flirturi aparent inofensive se pot transforma în relații și trădări ale partenerului. Jupiterienii vor avea fel și fel de revelații: un mesaj, un detaliu, o reacție care zdruncină credința într-o dragoste autentică.

Pe 7 septembrie, sub clar de Lună Plină în Pești, iluziile că „totul e ok în relație” dispar. Adevărul iese la iveală, iar reacția nativilor poate veni sub forma unor lacrimi de frustrare, dar și de eliberare. Acesta este momentul în care Săgetătorul alege sinceritatea față de tiparele de evadare. Adevărul, oricât de dureros, are puterea de a-l elibera.

Berbeci, Gemeni, Raci, Săgetători, dramele relaționale pot culmina cu revelații esențiale până la finalul anului pentru voi. Însă aici nu este vorba doar despre trădare, ci despre transformare. Adevărul imposibil de ignorat pe care îl veți afla poate conduce la eliberare și la o nouă renaștere emoțională.

Surse foto: pixabay.compixabay.comfreepik.com

Surse articol: journalstogive.comalmanac.comvice.com

Tags: Zodia Berbec, Zodia Gemeni, Zodia Rac, Zodia Săgetator

Incepe quiz
Câți bărbați vor plânge după tine?
Câți bărbați vor plânge după tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe