Am aruncat la gunoi florile de la soțul meu...
Știu că asta mă face să par un monstru sau poate chiar sunt, dar înainte să tragi concluzii pripite, lasă-mă să îți explic. Nu cred că sunt egoistă și nici „cea mai rea soție din lume” nu sunt.
Am trecut prin multe greutăți în căsnicia noastră, lucruri normale într-o relație, dar care ne-au creat probleme: lipsa de comunicare, lipsa momentelor în doi, ambiția de a fi părinți minunați și toate astea au dus la pierderea pasiunii și atracției dintre noi.
Mă uit în jur și văd casa pe care am construit-o împreună, lucrurile pe care le-am cumpărat ca soț și soție, dar eu mă simt atât de singură... stau mereu într-o bucătărie plină de oameni în care oricine ar putea să mă întrebe cum mă simt și ce e în sufletul meu, dar ei mă întreabă doar ce avem la cină.
Sursa foto: Instagram
Mi-am luat inima în dinți și i-am spus soțului meu că sunt nemulțumită de ceea ce trăim, că aș vrea să petrecem timp împreună și că m-am săturat ca singurul nostru dialog să fie legat de educația copiilor. Vreau să ne facem timp pentru noi, nu mai pot să stau singură în pat. Chiar dacă locuim în aceeași casă, de multe ori doar trecem unul pe lângă celălalt, iar eu sufăr într-o casă plină, care îmi dă mereu senzația că e goală și că sunt singură în ea.
El a acceptat tot ce i-am zis și părea că a înțeles. Știu că mă iubește mult, dar există un dezechilibru între ceea ce simte și ceea ce exprimă. Își manifestă aprecierea în alte moduri, îmi spală mașina, face uneori și ordine prin casă, dar mie nu îmi acordă suficientă atenție.
Nu mă pot simți iubită de un bărbat care nu exprimă nimic în prezența mea, dar el a încercat să rezolve cumva situația. La câteva zile după discuția avută, am găsit pe blatul din bucătărie un buchet de trandafiri multicolori. Era aniversarea noastră, dar el a atașat buchetului un bilețel pe care scria „cred că m-am încurcat din nou”.
Am simțit cum dezamăgirea mi-a străpuns inima, eu nu sunt o femeie care poate fi cumpărată cu ceva de la magazin sau cu flori multicolore... florile sunt frumoase, dar nu au nicio semnificație personală. Am fost străini toată viața, iar asta se vede în modul în care vrea să îmi arate dragostea. Ceea ce aduce fericire în viața unui om normal pe mine mă lasă rece.
Nu vreau flori fără sens, vreau un soț care să stea în genunchi pe podea și să se joace cu copiii noștri atunci când eu sunt epuizată.
Nu vreau bilețele de dragoste, vreau pe cineva care discută cu mine despre toate problemele familiei, astfel încât să găsim rezolvarea împreună, nu separat.
Nu vreau nici ciocolată, vreau doar conexiune și să mă simt apreciată. Bărbatul meu ar trebui să știe ce cafea îmi place, de ce dezordinea excesivă îmi provoacă anxietate, de ce nu mă dau în vând după flori și multe alte lucruri pe care nu le știe despre mine.
Vreau un bărbat care să înțeleagă ce important este să îmi ofere afecțiune, nu cadouri de care oferă toată lumea. Refuz să fiu căsătorită cu cineva care face ceva doar de dragul de a face, fără să știe dacă acele lucruri mă fac fericită sau nu.
Când am văzut acele flori, am simțit că o parte din mine s-a ofilit, știind că în spatele achiziției lor nu au fost sentimente atât de profunde, era bifarea unei datorii morale. Unii consideră că dacă e aniversare, trebuie să ofere flori, nu contează dacă persoanei respective îi plac.
Ce a urmat a fost un moment de cotitură pentru relația noastră. Poate crezi că era normal să zâmbesc și să las trandafirii într-o vază pentru că până la urmă, am un soț bun, nu mă minte, nu mă înșală, nu mă bate... Am simțit că a venit momentul să fac ceva, chiar dacă asta înseamna să distrug tot ce am construit până în prezent.
Când a văzut florile la gunoi, și-a dat seama că lipsa lor de valoare m-a făcut să mă simt neînsemnată, apoi a venit la mine și mi-a zis că vrea să începem o viață nouă, să renunțăm la flori și să intrăm într-un nou capitol al relației noastre, să fim reali și să nu mai facem nimic doar ca să fie făcut. Nu va fi un drum perfect, dar va fi plin de eforturile a doi oameni care nu mai vor să trăiască în mod clișeizat.
Sursa foto: Instagram
Aceasta este o poveste reală trimisă de Stephanie Hanrahan celor de la Love What Matters. Ea este soție și mamă, are doi copii (fată și băiat) și a devenit cunoscută prin intermediul vieții ei private pe care o expune în mediul online. Aceasta are un blog scris sub forma unui jurnal și încarcă pe acea platformă toate experiențele ei de viață, iar cea de mai sus este una dintre ele. Ce părere ai? Crezi că a procedat corect Stephanie Hanrahan în acea situație?
Citește și: Eram o familie de nefericiți, până când o singură întrebare ne-a schimbat viețile tuturor
Sursa articol: Lovewhatmatters
Urmareste-ne pe Google News
