Dependența îți poate fura totul, dar tu ai puterea de a recupera ce ai pierdut! Dumnezeu nu a încetat să mă iubească niciodată, și nici pe soțul meu

Redactor Divahair.ro

Dacă suferi de vreo dependență sau dacă iubești o persoană dependentă probabil că știi deja ce urmează să îți spun... Această boală poate schimba un om în atât de multe feluri pe parcursul timpului încât ai putea să nu-l mai recunoști într-un final. Rușinea, vinovăția și nevoia sa constantă de acel ceva se transformă într-un demon care îi va fura sufletul și personalitatea. Și uite așa nu mai rămâne nimic din persoana pe care ai iubit-o....

Îl cunosc pe soțul meu încă de când aveam 16 ani, iar acum am 30. Ne-am căsătorit în 2016 și am trăit fericiți cam trei ani, adică exact atât cât a putut să-și țină sub control dependența. De-a lungul relației noastre, a devenit complet deconectat de realitate și manipulator cu cei din jurul său. Nu făcea decât să mintă... Știa că nu e bine, dar nu se putea controla.

Imegine cu Ashleigh Denèe zâmbindSursa foto: Instagram

Dacă încă nu mi-ai citit prima parte a poveștii, te invit să o faci AICI.

Eu și soțul meu ne-am despărțit de peste șase luni. Eram pregătită de divorț pentru că după doi ani în care am încercat să-l ajut să scape de demonii săi, situația părea doar să se înrăutățească. Sufeream foarte mult. L-am implorat și în genunchi să fie sincer cu mine, dar nimic nu s-a schimbat. Viața mea luase sfârșit, iar eu nu făceam decât să exist în umbra dependenței sale. Amândoi eram amorțiți de situația în care ne aflăm și trebuia să facem ceva pentru a rezolva problema... sau eu trebuia să fac ceva.

Mi-am dat seama într-un final că, oricât de mult l-aș iubi, nu-l mai puteam ajuta. Căsnicia mea devenise toxică și trebuia să-mi salvez copiii. Și așa am hotărât să plec și să încep o viață nouă. Crede-mă, dependența îți poate fura totul, dar tu ai puterea de a lua înapoi tot ceea ce era al tău.

Nu am putut comunica mult timp unul cu celălalt după despărțire. Pur și simplu nu eram pe aceeași lungime de undă. Amândoi eram răniți și supărați, dar de dragul copiilor noștri am încercat să ne înțelegem într-un fel sau altul. A fost greu... dar am reușit. Am învățat să ne respectăm unul pe celălalt și să ne comportăm în continuare ca o echipă. Am muncit din greu pentru a construi o viață bună micuților noștri, pentru a-i face să se simtă iubiți și în siguranță.

Pe parcursul a celor șase luni, soțul meu a trecut prin foarte multe. Despărțirea l-a trezit la realitate și în sfârșit a putut vedea toate acele lucruri care îl distrugeau. Și-a dat seama că a rămas fără control în fața dependenței sale și că asta a dus la despărțirea noastră.

I s-a spus că opusul dependenței sale era crearea unei conexiuni și că rezultatul final al acesteia ar fi putut fi moartea, dacă nu învăța să se controleze. Această boală, atât timp cât este hrănită, va evolua mereu și mereu și te va distruge la un moment dat. Viața ta se va învârti în jurul dependenței tale, iar tu te vei pierde încetul cu încetul. Vei crede că nu mai există speranță. Relațiile tale vor fi distruse și te vei asigura că vei rata cu brio orice oportunitate de a te salva. Pe scurt, vei deveni una cu dependența.

În tot acest timp, eu am învățat că nimeni nu se va schimba vreodată pentru altcineva. Nu. Trebuie să vrei să o faci pentru tine. Trebuie să înțelegi că este cazul să o faci. Mi-am dat seama că și eu trebuia să devin cea mai bună versiune a mea. Amândoi aveam nevoie de vindecare, până la urmă. Treptat am început să lucrăm la asta.

El a început să meargă la consiliere și să se întâlnească cu alți oameni care sufereau de aceeași problemă, iar eu am început să observ schimbări în comportamentul său. Sincer, nu am crezut că va rezolva vreodată ceva și că îi voi putea da o a două șansă.

Între timp, eu m-am închis lumea mea, mi-am găsit mentori și m-am înconjurat cu cei mai apropiați oameni. M-am rugat în continuare la Dumnezeu să mă ghideze în această aventură. În ciuda sfaturilor proaste pe care le-am primit de la creștini, eu chiar am avut o relație specială cu Domnul. El mi-a spus când să îmi părăsesc soțul și tot El m-a îndrumat mai apoi să mă întorc la el. Dumnezeu nu a încetat să mă iubească niciodată... și nici pe soțul meu. Am primit provocarea de a aduce pacea în relația noastră prin multă muncă, ia acum lucrăm din greu la asta.

Soțul meu devine tot mai bun pe zi ce trece. S-a înconjurat doar cu oameni grozavi și a învățat să mă îndrume să îl ajut cu problema sa. Sunt recunoscătoare că mult iubitul meu partener și-a revenit la normal. Nu este recuperat complet, dar luptă în fiecare zi pentru a-ți atinge scopul. Merge la terapiei, iar eu îl ajut cu tot ce pot. De asemenea, relația noastră devine tot mai solidă pe zi ce trece. Și uite că după atâta trudă, povestea noastră are un final fericit.

Știu că îți este greu să înțelegi asta acum, dar dependența și trauma ta nu te definesc... nici măcar atunci când nu mai ai speranță. Tu și doar tu îți poți recupera puterea, așa că să nu te îndoiești niciodată de tine. Nu ești singur/ă...

Citește și: Ce înseamnă să iubești pe cineva cu care nu o să fii niciodată

Sursă articol: Lovewhatmatters

Sursa foto principală: Instagram

Surse foto: Instagram

Articolul urmator Mi-am pierdut virginitatea în ziua nunții, dar nu cu soțul meu

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (2)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.